3.4 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăLifestyleSuverana Marii Britanii face apel la unitate în mesajul său de Crăciun

Suverana Marii Britanii face apel la unitate în mesajul său de Crăciun

„Chiar şi în cazul opiniilor care contrastează profund, să-i tratezi pe ceilalţi cu respect şi ca pe nişte semeni este întotdeauna un pas corect spre o mai bună înţelegere”, spune regina în vârstă de 92 de ani, aflată de 66 de ani pe tronul Marii Britanii.

În fragmentele făcute deja publice din discursul reginei, aceasta spune că mesajul creştin de „pace pe Pământ şi bunăvoinţă tuturor” este unul universal valabil şi „necesar mai mult ca oricând”.

Regina Elizabeth nu a menţionat direct subiectul Brexit – fiind prin excelenţă neutră din punct de vedere politic -, dar mesajul său de Crăciun vine la finalul unui an în care conflictele privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană s-au adâncit.

De asemenea, comentează cn.com, curentul populiştilor naţionalişti este în plin avânt în Europa, iar preşedintele american Donald Trump alimentează disensiunile pentru a câştiga putere.

În acelaşi mesaj de Crăciun, regina vorbeşte despre „credinţă, familie şi prietenie”, elemente care au devenit „sursa de comfort şi siguranţă personală” pentru „multele schimbări” cu care s-a confruntat de-a lungul anilor.

Regina Elizabeth a II-a a înregistrat mesajul de Crăciun de anul acesta stând la un birou din Camera albă de la palatul Buckingham, pe care se poate vedea o fotografie alb-negru cu ea, prinţul consort Philip şi prinţul moştenitor Charles bebeluş.

Regina poartă o rochie de cocktail din mătase de culoarea fildeşului semnată de designerul Angela Kelly şi o broşă din aur cu rubine şi diamante creată de Andrew Grima, un cadou pe care prinţul Philip i l-a făcut în 1966.

Mesajul de Crăciun este scris de regină şi, de obicei, are încărcătură religioasă, dar reflectă şi opiniile sale privind diverse chestiuni din anul care se încheie. Mesajul este difuzat televizat pe 25 decembrie, ora locală 15.00.

Tradiţia difuzării mesajului de Crăciun a fost iniţiată de bunicul reginei, regele George al V-lea, în 1932, live, la radio (textul fusese scris de Rudyard Kipling, autorul „Cărţii junglei”), iar anul trecut a atras o audienţă de 7,6 milioane de persoane.

Doar în trei ani de la debutul tradiţiei mesajul nu a fost transmis nici radio, nici TV, în 1936 – regele Edward al VIII-lea abdicase cu câteva săptămâni înainte, în 1938 şi 1969.

Regina a oferit primul ei mesaj de Crăciun în 1952, prin intermediul BBC, iar primul text televizat a fost în 1957.

În prezent, mesajul este înregistrat cu circa o săptămână înainte de Crăciun şi difuzat pe BBC One, ITV, Sky 1 şi Sky News, dar şi pe BBC Radio 4. De asemenea, poate fi găsit pe canalele de social media ale casei regale şi descărcat ca podcast.

Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Ambasada SUA de la Kiev, închisă temporar, din cauza unui posibil atac aerian major

Departamentul pentru Afaceri Consulare de Stat al SUA a transmis că Ambasada SUA la Kiev a primit informații despre un potențial atac aerian semnificativ...

Dr. Oz va lucra cu Robert F. Kennedy Jr. la reforma asistenței medicale

Trump a ales personalitatea de televiziune și chirurgul dr. Mehmet Oz, ca administrator al unei agenții de anvergură cu cheltuieli anuale de 2,6 trilioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă