8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăLifestyleStil de viațăApropierea de natură, mai mult o necesitate decât o nouă modă la...

Apropierea de natură, mai mult o necesitate decât o nouă modă la nivel mondial?

Încă de la revoluția industrială, majoritatea cetățenilor care au avut ocazia să se mute într-un oraș mare în căutarea prosperității au făcut acest lucru fără să ezite. Astfel, ultimele decenii au fost martore unei migrații impresionante de la sat la oraș în toațe țările de pe glob. Rudele care „au reușit” la oraș erau privite cu admirație de cei rămași în urmă, iar un loc de muncă într-o metropolă reprezenta apogeul oricărei cariere.

În ultimul timp, însă, orașele au devenit mai mult un mediu nociv pentru locuitori. Generații întregi au crescut printre blocurile de zeci de etaje și au pierdut, într-o oarecare măsură, conexiunea naturală pe care omul o are cu natura. Poluarea, oboseala și stresul își pun amprenta asupra noastră, și din ce în ce mai mulți oameni caută liniștea naturii și încearcă să se extragă din agitația cotidiană a marilor orașe. Cum încearcă cei mai mulți dintre noi să își creeze propria oază de natură?

  1. Construcții de case din lemn

Deși la început păreau o modă trecătoare, construcțiile de case din lemn au început să ia cu asalt preferințele celor care vor o nouă locuință pentru familia lor. Cei care optează pentru o astfel de variantă primesc la cheie o casă perfect funcțională, numai bună de mobilat în funcție de stilul de design interior care li se potrivește cel mai bine. Evident, cei care vor să își pună amprenta mai profund asupra construcției casei pot alege primirea unei case din lemn la gri, caz în care vor primi întreaga structură a casei și finisarea exterioară, urmând ca lucrările legate de finisările interioare să fie făcute pe cont propriu.

Un alt avantaj major atunci când vorbim despre construcția unei case din lemn și unul dintre motivele principale pentru care această variantă se potrivește mult mai mult celor care caută un stil de viață mai apropiat de natură este prețul. Acesta variază în funcție de suprafață și proiect, dar o casă din lemn poate ajunge să coste și 50% din prețul unei case asemănătoare construită din alte materiale. Specialiștii în construcții de case din lemn de la Marasig te pot ajuta să alegi cea mai potrivită variantă pentru bugetul tău.

2. Stilul de viață slow-living

Minimalismul și stilul de viață slow-living sunt două curente care au căpătat foarte multă popularitate în ultimii ani atât în mediul online, cât și în realitate. Prin „slow-living” înțelegem renunțarea la agitația cotidiană și executarea a sutelor de sarcini zilnice înghesuite în 24 de ore în favoarea unui trai liniștit, în care ziua se scurge natural și presupune efectuarea sarcinilor zilnice într-un ritm firesc. Acest stil de viață pare să aducă îmbunătățiri moralului și sănătății psihice ale celor care îl adoptă.

3. Fenomenul retragerii către suburbie și orașe mai mici

Din ce în ce mai mulți cetățeni aleg să plece din aglomerațiile urbane în favoarea orașelor mai mici, unde prețurile sunt acceptabile și viața este mult mai liniștită. Aceste schimbări se pot observa nu doar în țara noastră, unde orașele de provincie devin din ce în ce mai populare pentru cetățenii români și nu numai, ci și în țări mult mai prospere din punct de vedere economic. Un mare catalizator al acestei migrații este chiar fenomenul „work from home”.

Dacă simți că viața într-un oraș mare devine mult prea stresantă pentru tine și familia ta, iar prețurile traiului de zi cu zi reprezintă o presiune foarte mare, află că există și alte variante care îți pot face viața mai bună cu costuri reduse. Adoptarea unui stil minimalist și imersiunea treptată într-un stil de viață slow-living pot face minuni atunci când orașul nu ni se potrivește. Cei care își doresc o nouă locuință mai aproape de natură trebuie să știe că pot alege o casă din lemn. Printre cele mai mari avantaje ale unei case din lemn se numără prețul mult mai scăzut, legătura mai strânsă cu natura pe care cei dragi o vor simți în fiecare zi și timpul mult mai mic de la dorință la mutarea în casă nouă.

Dacă ești hotărât să îți creezi un stil de viață mai apropiat de natură și mai liniștit, poți face acest lucru pornind de la schimbări mici în viața de zi cu zi, până la mutarea completă într-o casă naturală sau chiar într-o zonă mult mai liniștită. Ia inspirație de la cei care au reușit și alege varianta potrivită pentru tine și familia ta!

Cele mai citite

Ciprian Ciucu, lămuriri în plin scandal politic: Nu am spus niciodată că îmi e silă să stau la masă cu PSD

„ Eu nu am spus niciodată că îmi e silă să stau la masă cu PSD. Cu referire la expresia <a te murdări de...

Klaus Iohannis, apel la partide: Reveniți la masa discuțiilor!

Președintele Iohannis a declarat de la Bruxelles că un Guvern minoritar nu este o soluție Klaus Iohannis a declarat de la Bruxelles, unde se află...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă