-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăLifestyleStil de viațăAmenajarea locuinței în stil modern. Cum alegi mobila potrivită?

Amenajarea locuinței în stil modern. Cum alegi mobila potrivită?

Atunci când pășești într-o locuință amenajată în stil modern recunoști aproape instinctiv caracteristicile modernismului. Vei detecta de îndată liniile simple, ordinea și stilul modern al decorațiunilor, absența elementelor de decor din abundență și spațiul liber și aerisit, urmând a fi plăcut impresionat de aerul modern al locuinței. Însă ce reprezintă de fapt stilul modern de amenajare și cum se realizează acesta?

Ne dorim să găsești răspunsul acestor întrebări, motiv pentru care îți vom arăta în articolul următor ce înseamnă stilul modern în designul interior, care sunt caracteristicile amenajărilor interioare moderne, dar și cum alegi mobila potrivită atunci când îți propui să abordezi acest stil de amenajare.

Ce înseamnă stilul modern în designul interior?

Termenul modern face referire la elementele care aparțin perioadei actuale, a prezentului, motiv pentru care stilul modern este adesea confundat cu stilul contemporan de amenajare, cu cel scandinav sau cu stilul minimalist. Chiar dacă poate părea paradoxal, stilul modern al secolului XXI își are originea la începutul secolului XX.

Modernismul clasic are la bază geometria și respingerea frivolității ornamentelor, efectul acestora fiind substituit de combinațiile interesante de texturi și materiale specifice perioadei. Din modernismul clasic au luat naștere modernismul clasic american, de la mijlocul secolului și postmodernismul.

Caracteristicile stilului modern de amenajare

Estetica modernistă a fost influențată de situația economică din timpul celui de-al doilea război mondial și de perioada ce a urmat acestuia. În acea perioadă nu mai era practic ca încăperile să nu aibă o funcție clară sau să fie încărcate de elemente inutile. Ulterior, țesăturile bogate și lemnul masiv au fost înlocuite de fibre naturale și suprafețe netede, din sticlă sau din metal. Formele s-au subțiat, designul elementelor de decor a devenit unul simplu, iar elementele structurale au început să fie lăsate la vedere.

O locuință modernă poate fi recunoscută în funcție de următoarele caracteristici ale stilului:

  • Predominanța liniilor drepte și elegante, dar și a formelor interesante;
  • Geometria designului, care reflectă un decor echilibrat ce sugerează armonia și libertatea formelor;
  • Mobilierul scund, cu linii suple și cu picioare la vedere;
  • Elemente structurale expuse sau finisate în linii simple;
  • Materialele naturale precum lemn, metal, piele sau fibre naturale, dar și materialele sintetice și imitațiile;
  • Lipsa decorului ferestrelor;
  • Suprafețe care reflectă lumina naturală;
  • Culori neutre sau inspirate din natură, precum alb, bej, maro, crem, gri, verde sau albastru.

Cum alegi mobila potrivită pentru o locuință modernă?

Pentru a-ți face o idee despre cum alegi mobilierul modern, îți vom oferi câteva exemple de piese de mobilier, ideale pentru amenajarea diferitelor încăperi dintr-o locuință modernă.

Living în stil modern

O cameră de zi modernă cere o mobilă deosebită pentru living, cu forme geometrice simple, lipsite de ornamente. Mobila unui living modern încântă prin formă, culoare, dar și prin alăturarea diferitelor materiale. Evită canapelele cu imprimeuri florale sau etnice sau pe cele clasice, în favoarea uneia în nuanțe neutre, cu picioarele expuse. În locul fotoliilor poți opta pentru scaune în formă de lalea, scaune din polipropilenă, cu picioare din oțel sau pentru scane în stil otoman, cu spații de depozitare integrate, care pot fi folosite și pe post de suport pentru picioare.

Poți integra în designul livingului și o bibliotecă cu aspect modern, o măsuță de cafea din materiale moderne și o comodă cu picioare la vedere în nuanțe neutre. Desigur, dacă vorbim despre un living modern open-space, ideal ar fi să creezi în interiorul acestuia și o zonă de bar sau o zonă de dining cu piese de mobilier moderne, în linii simple.

Dormitor în stil modern

Și dormitorul modern va păstra aceeași schemă cromatică neutră, bazată pe nuanțe lemnoase și calde. Mizează pe noptiere încăpătoare și un pat solid, cu picioare rezistente. Ideal ar fi ca patul să fie dotat cu setarea pentru depozitare, căci în designul modern ordinea și eficientizarea spațiului sunt prioritare. Sunt de evitat paturile cu tăblii din fier, potrivite mai degrabă stilul industrial sau vintage.

Dacă spațiul dormitorului este unul generos, poți opta și pentru un șifonier sau o comodă în stil modern, sau pentru transformarea pervazului într-un colț confortabil de citit cu ajutorul unei banchete moderne și a unor perne decorative.

Bucătărie în stil modern

O bucătărie modernă strălucește datorită suprafețelor care reflectă lumina. Mobila potrivită pentru o bucătărie modernă presupune dulapuri inferioare și dulapuri suspendate, cu design curat, spații de depozitare ascunse vederii, o insulă de bucătărie cu blat de marmură, masă de bucătărie modernă, din lemn și scaune de bar din metal cromat, cu tapițerie din piele ecologică. Sperăm că ai reușit să-ți faci o idee despre ce înseamna amenajarea locuinței în stil modern și că acum vei face cele mai bune alegeri în ceea ce privește mobila potrivită pentru principalele încăperi ale casei tale. În final, nu-ți rămâne decât să îmbini piesele moderne în funcție de inspirație și să obții un decor modern exemplar în interiorul locuinței tale!

Cele mai citite

Cristi Chivu revine pe teren pentru Ajax într-un meci al legendelor împotriva lui Real Madrid!

Cristi Chivu a fost protagonistul unui moment special pe "Johan Cruijff Arena", participând la un meci al legendelor organizat de Ajax Amsterdam cu ocazia...

România, printre ultimele țări din lume la finanțarea educației: Alocare mai mică decât Uganda și Paraguay

Guvernul României a alocat în 2023 doar 3,3% din PIB pentru educație, conform unui raport UNESCO România se află pe locul 123 din 171 de...

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...
Ultima oră
Pe aceeași temă