15 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăLifestyleSteliştii, puşi la zid de Lucescu jr

Steliştii, puşi la zid de Lucescu jr

Incidentele grave de la sfârşitul meciului dintre Petrolul şi Steaua  nu i-au picat deloc bine antrenorului lupilor, Răzvan Lucescu. Tehnicianul i-a criticat în termeni duri pe campioni  şi a catalogat gestul lor drept unul menit să provoace.

„Sunt momente pe care trebuie să le apreciezi şi să le trăieşti într-un anume fel, în funcţie de context. Steaua a câştigat acum două etape, aşa că gestul lor de a face hora bucuriei la sfârştul meciului cu noi a fost unul provocator. Steliştii să se uite în Spania, la ce s-a întâmplat la sfărşitul meciului dintre Barcelona şi Atletico Madrid când madrilenii au câştigat campionatul. S-au purtat cu multă decenţă şi mult bun simţ. Avem multe de învăţat de la fotbaliştii de afară”, a spus Răzvan Lucescu la conferinţa de presă.

De partea cealaltă, Laurenţiu Reghecampf a spus că nu înţelege rivalitatea dintre Petrolul şi Steaua: „Nu am vrut să jignim pe nimeni. În orice ţară civilizată echipa campioană este aplaudată de adversara sa. Nu s-a întâmplat acest lucru şi nu înţeleg de ce, pentru că eu consider că între cele două echipe nu este niciun fel de rivalitate”.

„A fost un spectacol extraordinar pe teren şi în tribune, însă la final Steaua ar fi trebuit să dea dovadă de decenţă. Dacă vrei aplauze, din punct de vedere uman, trebuie să te comporţi ca atare”, a replicat Lucescu Jr.

Întrebat dacă este adevărat că l-a lovit pe Cristi Vlad, team manager-ul Petrolului, Reghecampf a spus: „Nu, nu este adevărat. Cristi Vlad poate să spună ce vrea el”.

Cât despre meci, Steaua ar fi vrut toate cele trei puncte puse în joc. „A fost un meci frumos, noi ne-am dorit mult să câştigăm aici. S-a terminat doar la egalitate, e un rezultat care nu ma mulţumeşte, am avut ghinion”, a declarat Reghecampf.

„A fost un meci deosebit, cu un ritm intens, un spectacol adevărat, s-a jucat de la o poartă la altă. Ambele echipe au avut ocazii foarte mari de a marca, nu s-a întâmplat. Pot spune că a fost un meci de top, poate cel mai frumos din întreg campionatul”, a spus Răzvan Lucescu.

Şi atmosfera a fost una frumoasă. Tot stadionul a participat la realizarea unei coregrafii speciale, proiectată pentru a celebra împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea echipei FC Petrolul.

 

 

Cele mai citite

ANAT vrea un secretar de stat cu experiență în industria turismului

Reprezentanții Asociației avertizează că numirea cuiva din afara industriei, riscă să compromită direcția strategică a turismului Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT)...

Ministrul Apărării demontează mitul pensiilor uriașe din armată

Angel Tîlvar afirmă că cele mai mari pensii aparțin magistraţilor militari Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a declarat că pensia medie pentru un soldat gradat...

Fondurile de acțiuni au atins 125.000 de investitori. Creștere spectaculoasă de 72,5% în 11 luni

La finalul lunii noiembrie 2024, fondurile deschise de acțiuni au înregistrat 125.005 investitori, cu 72,5% mai mulți față de începutul anului. Creșterea echivalează cu 52.536...
Ultima oră
Pe aceeași temă