Începând cu data de 8 mai, în fiecare sâmbătă, de la ora 17, și duminică, de la ora 11, sunt programate spectacole la o capacitate de 30% din Sala Mare, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță, astfel încât familiile din București, și nu numai, să se poată bucura de reîntoarcerea la teatru. Opera Comică pentru Copii aplică toate măsurile necesare de siguranță pentru această perioadă delicată: înainte de fiecare spectacol, sala va fi dezinfectată prin procedura de nebulizare cu substanța Rely+On Virkon, extrem de eficientă împotriva virusurilor și bacteriilor, apoi se va aerisi spațiul, se va verifica temperatura spectatorilor la intrare, la dispoziția publicului va fi pus dezinfectant, iar masca de protecție va fi obligatorie atât pentru public (copiii de peste 5 ani), cât și pentru personalul OCC.
Două weekenduri dedicate Scufiței Roșii
După cele două weekenduri dedicate Scufiței Roșii, unul dintre cele mai iubite personaje din basmele copilăriei, urmează opereta „Hapciu în Re Major”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, programată pe 22 și 23 mai. La cererea publicului, Opera Comică pentru Copii va suplimenta numărul reprezentațiilor ori de câte ori va fi cazul.
„Iată-ne din nou în situația fericită de a reveni la activitatea care ne-a consacrat – spectacolele în sală – după o perioadă lungă în care relația cu publicul nostru a continuat în mediul virtual, prin intermediul aplicației Opera Copiilor, și în aer liber, în Grădina OCC, amenajată la sediul instituției. Cu toate că vom juca pentru doar 30% din public, respectând normele impuse de autorități, bucuria reîntâlnirii cu spectatorii în sală este nemăsurată. Reluăm stagiunea cu un titlu care a așteptat mai bine de un an pentru a fi jucat în premieră în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, timp în care i-a cucerit pe iubitorii de spectacole atât online cât și în aer liber. Este vorba despre baletul <<Scufița Roșie>>, debutul regizoral al Andreei Soare. Vă așteptăm în Sala Mare, în atmosfera de poveste care ne-a lipsit tuturor!” a declarat managerul Operei Comice pentru Copii, soprana Felicia Filip.
Reîncepe distracția la Escape Room
Copiii pot petrece timp inedit la Escape Room, cu respectarea acelorași norme de protecție ca la spectacol, bucurându-se aici de evadări spectaculoase și indicii nebănuite, ascunse în cele două încăperi dedicate: „Cavalerul Harap Alb” și „Aventurile Punguței cu doi bani”. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
Petreceri aniversare la OCC
Opera Comică pentru Copii oferă posibilitatea copiilor să își sărbătorească ziua de naștere la sediul instituției, în trei variante: petrecere la spectacolele de la Sala Mare, la Escape Room sau în aer liber, la Aventura Parc. Distracția e garantată, normele de securitate respectate, iar copiii care aleg să-și petreacă ziua de naștere la OCC nu o vor uita prea curând! Rezervările se efectuează la nr. telefon: 0751 261 479 (petrecere cu spectacol) și 0751 092 780 (petrecere cu Escape Room sau Aventura Parc).
Opera Comică pentru Copii rămâne activă și în mediul virtual
Aplicația Opera Copiilor (app.operacomica.ro) continuă să fie actualizată cu spectacole și emisiuni noi pentru abonații din țară și din străinătate. Zeci de spectacole OCC și sute de emisiuni educative sunt deja disponibile în aplicație, iar prețul abonamentului este maximum 30 de lei/lună, în funcție de tipul de abonament ales.
Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a primit anul acesta Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului” din partea Președintelui Klaus Iohannis. A fost prima instituție care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență din 9 martie 2020, prima instituție culturală cu aplicație mobilă proprie, cu spectacole și emisiuni originale, apoi prima care a dat startul spectacolelor din 1 iunie 2020, odată cu prima zi când acestea au fost permise, prezentând 100 de reprezentații până la finalul lunii octombrie, apoi s-a adaptat din nou, realizând prima ediție a Târgului „Poveste de Crăciun Online” și găsind soluții pentru ca toți copiii, mici și mari, să simtă și anul acesta adevărata atmosferă a Sărbătorilor.