Concurenţii aflaţi în cursa pentru marele premiu în valoare de 40.000 de Euro vor face ultimele pregătiri pentru sãrbãtorile pascale, pe care le vor petrece împreunã în casã, dar vor avea parte şi de o serie de provocări total neaşteptate.
Pregătirile au fost în toi până la finalul săptămânii care tocmai s-a încheiat. Concurenții show-ului matrimonial „Mireasa” au gătit cozonaci, pască, ouă încondeiate, sarmale, drob şi alte preparate tradiţionale, iar curăţenia de Paşte nu a fost nici ea omisă. Bărbații au primit o sarcină: confecționarea unor cuști pentru iepurași. Toți au primit în dar de Paște câte un iepuraş de care vor avea grijă cât vor sta în casa Mireasa. Emoţiile îşi vor face şi ele simţite prezenţa, deoarece chiar şi în prag de sãrbãtoare concurenţii vor primi mesaje emoţionante de la cei dragi.
Simona Gherghe, invitata specială a concurenților la masă
Luni, în a doua zi de Paşte, de la ora 14:00, într-un decor de sărbătoare, de data aceasta amenajat în casa Mireasa, Simona Gherghe va fi invitata specială a concurenţilor la masă, nu în postura de gazdă a reality show-ului, ci de prietenă a a acestora. Ce materiale speciale le-a pregătit echipa emisiunii, telespectatorii vor putea urmări în a doua zi de Paşte, în direct, de la ora 14:00, la Antena 1.