Florian Constantin a devenit noul preşedinte al clubului constănţean, înlocuindu-l pe Cristinel Dragomir.
RCJ Farul a intrat, de ieri, într-o nouă eră, după ce Cristinel Dragomir a fost înlocuit la conducere de către Florian Constantin, fost vicepreşedinte al RCJ şi conducător suprem al AJR Constanţa. Cei doi vechi colaboratori au schimbat amabilităţi la despărţire, fostul preşedinte recunoscând că pleacă din club cu un mare regret, acela de a fi ratat titlul de campion la seniori, titlu pe care şi l-a dorit foarte mult. „Închei un mandat în care mă pot lăuda cu o mulţime de performanţe la copii şi juniori, dar nu şi cu titlul de la seniori, titlu pe care l-am dorit foarte mult. Sper încă ca mai devreme sau mai târziu să luăm şi acest titlu şi astfel şi munca mea aici să aibă un rezultat”, a punctat Cristinel Dragomir.
Colaborare cu Franța
Noul preşedinte al clubului, care însă ştie tot ce mişcă din mandatul de vice, s-a pus deja pe treabă şi a pus la punct o colaborare pe o perioadă de trei ani cu formaţia franceză Beziers, colaborare de pe urma căreia Farul are numai de câştigat. Astfel, francezii vor şcolariza viitorii antrenori din cadrul clubului, iar echipa mare va beneficia de jucătorii care nu prind lotul la Beziers, dar sunt dispuşi să se rodeze într-un campionat mai slab cotat. „Nu va mai fi nevoie să căutăm talente în emisfera sudică şi vom putea aduce jucătorii mult mai uşor datorită sistemului de transfer mult simplificat în Uniunea Europeană. De ce să nu recunoaştem, împrumutul a 5-6 rugbyşti francezi ar fi mult mai puţin costisitor decât transferul unor jucători din Sud”, au explicat oficialii constănţeni. Marele câştig al marinarilor va rămâne însă licenţierea personalului, Baziers având deja o şcoală de antrenori şi instructori de rugby care oferă şi calificare, astfel că viitorul rugbyului de pe malul mării pare asigurat.
800 de copii legitimați
„Noi am investit multă energie în proiecte juvenile, că banii au fost mai puţin din motive independente de noi, şi nu vrem ca această muncă să se piardă. În doi ani am reuşit să aducem RCJ Farul în finala naţională la absolut toate categoriile de vârstă şi ne lăudăm deja cu 800 de copii legitimaţi, ceea ce este senzaţional. Am atins însă maximul la ce le putem oferi şi dacă nu-i introducem într-un sistem profesionist, cu antrenori, pedagogi şi instructori, nu am făcut nimic. Avem nevoie de această colaborare pentru a progresa şi pentru a acoperi nevoile echipei noastre din propria curte”, a explicat fostul preşedinte al clubului.
Meci decisiv cu CSM
Sâmbătă, la Bucureşti, RCJ Farul deschide returul SuperLigii cu nou-promovata CSM, echipă care le-a pus mari probleme marinarilor în meciul din tur. Secundul Cristi Petre şi principalul Neil Kelly au prefaţat întâlnirea cu optimism moderat, deşi ambii văd meciul de la Bucureşti ca unul de importanţă capitală pentru viitorul imediat al echipei. „Eşecul cu Baia Mare ne obligă să câştigăm la Bucureşti pentru că, la acest moment, noi şi ei ne luptăm pentru ultimul loc pe podium. Chiar dacă ne-am micşorat mult şansele de a disputa semifinala acasă, vom da totul în acest retur, începând cu meciul de sâmbătă”, a punctat Neil Kelly. „Eu unul simt cum creştem de la meci la meci şi în momentul în care vom ajunge la o omogenitate bună vom fi un adversar redutabil. Văd adversarii că sunt şi acum timoraţi de noi, dar facem erori minore care îi ţin şi pe ei în viaţă şi ne facem meciurile grele. CSM are multe similitudini cu Farul şi va fi un meci de care pe care, dar cred că vom câştiga”, a completat Cristi Petre. Partida de la Bucureşti va începe la ora 10.00 şi va fi transmisă în direct de TVR 2.