Jucătorii prim-divizionarei ajunsă într-o situaţie critică vor să repete isprava de la Galaţi şi în meciul cu Astra.
După înfrângerea cu 0-2 din meciul cu Ceahlăul, Săgeata Năvodari a ajuns pe primul loc retrogradabil. Situaţia este una ingrată, mai ales din cauza programului infernal, iar ultimele patru meciuri pot însemna nu doar partea finală a mariajului cu Liga 1, ci chiar finalul poveştii Săgeţii, încă din momentul implicării la echipă autorităţile locale anunţând că nu vor concepe o retrogradare. Cu Sabia lui Damocles deasupra capului, Săgeata trebuie să renunţe la jocul frumos şi să treacă la cel productiv, urât, dar pe puncte, singura şansă într-un duel la distanţă cu Viitorul, Braşov, Timişoara şi Cluj.
Diseară, de la 20.15, Săgeata dă încă un examen dificil la Giurgiu, cu ocupanta locului 3, Astra, iar un eşec poate fi fatal în condiţiile unor meciuri la fel de grele în ultimele trei runde. Regretele după meciul cu moldovenii, cedat şi din cauza erorilor grave de arbitraj, cu oaspeţii avantajaţi clar prin acordarea unui gol din offside şi neacordarea unei lovituri de pedeapsă în favoarea Săgeţii la un henţ în careu, sunt tardive acum, chiar dacă analiza jocului de vineri seară a lăsat loc de speculaţii pozitive. Săgeata şi-a creat ocazii, a pus presiune pe adversar, dar a fost pedepsită de erori individuale aparent mărunte, însă exterm de importante la acest nivel. Ocazia mare a lui Deletic, stricată de… coechipierul Roman, este elocventă pentru un meci în care oaspeţii au tras de două ori la poartă şi de fiecare dată Panagopoulos nu a avut nici o şansă să intervină.
Astfel, punctele câştigate în deplasarea precedentă, la Galaţi, au fost risipite cu nonşalanţă, mai grav fiind faptul că ele s-au dus într-un meci cu o contracandidată, Săgeata făcându-şi un obicei din a lăsa să trăiască echipele pe care ar trebui să le învingă şi să le trimită sub ea în clasament, aşa cum a fost la Chiajna sau Timişoara.
„Putem bate pe oricine, pentru că jucăm frumos şi suntem uniţi. Le fel putem însă pierde orice meci, dar efectiv nu ne este frică de nimeni”, declară spaniolul Fonsi, unul dintre oamenii constanţi ai echipei lui Cătălin Anghel şi care nu a greşit, dar nici nu s-a evidenţiat extraordinar în acest retur. La Giurgiu, năvodărenii trebuie să arate că pot, şi merită, să facă faţă în Liga 1.
OFICIAL
Emoţii la licenţiere
Deşi conducerea clubului constănţean a anunţat de mai bine de o lună că problema licenţierii nu există, oficializarea primirii dreptului de joc în Liga 1 a adus o surpriză. Viorel Duru, şeful Comisiei de licenţiere, a dezvăluit că Săgeata şi FC Braşov au fost iniţial respinse de la licenţiere pe motiv de infrastructură, asta în condiţiile în care datoriile cluburilor din Liga 1 către jucători şi terţi depăşesc 15 milioane de euro, iar Săgeata nu se află printre formaţiile cu probleme financiare. Năvodărenii au fost salvaţi la apel şi doar după ce au schimbat stadionul pe care îşi vor juca meciurile sezonul următor, după modelul FC Viitorul, singura diferenţă fiind că prin implicarea activă a autorităţilor locale, dacă echipa se salvează, partidele se vor juca pe nou-modernizatul stadion Flacăra, din Năvodari.
32 de puncte are Săgeata, cu unul mai puţin decât Viitorul şi FC Braşov, primele echipe peste linie.
Săgeata are nevoie de victorie în meciul de astăzi