5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăLifestyleRecord de zboruri anulate de către companiile aeriene. Pasagerii pot obține compensații

Record de zboruri anulate de către companiile aeriene. Pasagerii pot obține compensații

După un an de restructurări masive în nenumărate industrii, printre care și aviația, odată cu relaxarea restricțiilor și reluarea călătoriilor, companiile aeriene se confruntă cu o altă criză fără precedent, de data aceasta una de personal și de comunicare, iar pe alocuri și de aeronave. Drept urmare, în ultima vreme, există o avalanșă de zboruri anulate pe ultima sută de metri de către companiile aeriene. Din fericire, pasagerii pot solicita compensații de până la 600 de euro, în funcție de distanța zborului, conform specialiștilor FlightClaim.ro, companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau suprarezervări pentru a obține compensațiile legale de la companiile aeriene.

 

Lipsa de personal și aeronave, plus crizele de comunicare – principalele provocări ale companiilor aeriene la nivel mondial odată cu reluarea călătoriilor

Pe fondul pandemiei și imposibilității de a opera zborurile programate, companii aeriene din toată lumea s-au văzut nevoite să facă restructurări, să scadă salarii, să ajusteze nivelul serviciilor oferite, ori chiar să vândă o parte dintre aeronavele deținute pentru a face rost de capital. Acum, odată cu relaxarea restricțiilor, redeschiderea granițelor și dorința tot mai mare a oamenilor de a relua călătoriile, companiile aeriene par depășite situație și adesea nu pot onora zborurile vândute.

 

Este cazul multor companii aeriene de renume din țări dezvoltate, precum Statele Unite ale Americii, China sau Marea Britanie, dar nici România nu face excepție.

 

Perioadă haotică pe aeroporturile din România, cu numeroase zboruri anulate pe ultima sută de metri

Înainte de pandemie, circa 180.000 de români erau afectați în fiecare an de anularea sau întârzierea zborurilor. În fiecare zi, în medie, 5-6 zboruri care aterizau sau decolau din România aveau întârzieri de peste 3 ore sau erau anulate, iar în ultima săptămână pare că ne-am întors la vremurile de dinainte de pandemie, cel puțin din acest punct de vedere, dat fiind că în ultimele zile, peste 20 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri de peste 3 ore, spre nemulțumirea a sute de pasageri.

 

Cele mai multe dintre anulările de săptămână trecută de pe aeroporturile din România, de exemplu, au fost ale companiilor low cost, printre zborurile eligibile pentru despagubiri fiind cele de pe rute extrem de populare, mai ales în plin sezon, cum ar fi București – Londra și retur, București – Alghero (Sardinia, Italia) și retur. Alte zboruri anulate au fost Roma – Satu Mare, București – Lisabona și retur, Iași – Paris și Paris Iași și Bacău – Liverpool. Pasagerii au fost sfătuiți să-și facă rezervări pentru alte zborul ori lăsați să aștepte ore în șir fără prea multe explicații.

 

Sunt frecvente situațiile de anulare și în cazul zborurilor charter, deși sunt incluse eronat în categoria zborurilor cu orar modificat. De cele mai multe ori pasagerii pleacă în vacanță cu 1-2 zile mai târziu decât era planificat. Conform regulamentului European și acest timp de modificare se consideră tot o anulare.

 

Motivele “operaționale” invocate cel mai des de companiile aeriene

Atunci când se justifică anularea sau reprogramarea unui zbor, companiile aeriene reclama “motive operaționale”, care fie țin de lipsa de personal, fie ascund de fapt un numâr insuficient de rezervări pentru zborul respectiv.

 

În medie, doar 1 din 10 pasageri români eligibili își obține drepturile de la companiile aeriene

Descurajați de birocrație sau de procedurile dificile, ori pentru că pur și simplu nu sunt la curent cu drepturile pe care le au, doar maxim 10% dintre pasagerii românii aflați în situația unui zbor cu probleme, fie el anulat, amânat sau supra-rezervat, ajung să își ceară drepturile de la companiile aeriene, sume deloc de neglijat, între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța zborului. Compania olandeză FlightClaim.ro, cu sediu și în România, înregistrează zilnic zeci de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să își primească sumele compensatorii de la companiile aeriene.

 

Top destinații care înregistrează cel mai frecvent întârzieri la decolarea sau aterizarea în România

Conform datelor FlightClaim.ro, destinațiile cu cele mai frecvente întârzieri sau anulări sunt Londra, Roma, Paris și Milano, dar și aeronavele de pe zboruri interne, ori care vin din destinații exotice mai au întârzieri, uneori chiar și charterele, inclusiv acestea făcând obiectul regulamentului european care apără drepturile pasagerilor.

 

“Este o practică tot mai întâlnită în ultima perioadă, ca diverse companii aeriene să anuleze zboruri dacă nu au suficienți pasageri sau apar alte probleme, cum ar fi lipsa de personal ori de avioane și să mute pasagerii pe alte zboruri sau să îi trimită acasă revoltați, fără a le comunica prea multe informații. Recomandăm tuturor să fie extrem de atenți și vigilenți în ceea ce privește orarul de zbor, iar dacă au probleme, să se informeze cu privire la drepturile lor” a declarat Ramona Colea, CEO Flight Claim.

 

Despre FlightClaim.ro   

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obține compensațiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piața europeană de 3 ani. FlightClaim.ro a obținut până acum compensații pentru peste 40.000 de pasageri din întreaga Europa și pentru peste 10.000 de pasageri din România, fără niciun cost inițial pentru pasagerii afectați (doar pe bază de comision de succes). În septembrie 2019 compania a anunțat intrarea în acționariat a consultantului în turism Răzvan Pascu. FlightClaimEU.com este o companie olandeză fondată de un fost bancher din Olanda, cu afaceri în 16 țări din Europa, parte din grupul de firme Claims Corporation Network, cu activitate în domeniul compensațiilor pentru clienți pe RCA, CASCO și alte tipuri de asigurări.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

ONU: Rusia acuză Ucraina că sprijină rebelii care luptă în nord-vestul Siriei

Ambasadorul rus la ONU a acuzat marţi Ucraina că sprijină militar luptătorii din grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care desfăşoară o ofensivă...

Ucraina anunță atacuri asupra unei baze aeriene strategice și a unui port rusesc de la Marea Neagră

Autoritățile de la Kiev au raportat miercuri lovituri asupra unei baze aeriene cheie a aviației ruse și asupra unui port strategic de la Marea...

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...
Ultima oră
Pe aceeași temă