Cori Grămescu recomandă ca și în perioada postului să urmăm regula de bază a unui regim alimentar sănătos normal: trei mese pe zi și două gustări formate din alimente hrănitoare cu un aport adecvat de proteine (de această dată vegetale) și un consum ridicat de legume.
„Este foarte important ca în această perioadă să faceţi mişcare, pe cât posibil după un program regulat şi constant, şi să încercaţi, acolo unde se poate, să petreceţi cât mai mult timp în aer liber și să vă bucurați de vară și de soare. De asemenea, nu uitaţi că postul este şi o perioadă a liniştirii spirituale, aşa că trebuie să acordăm o atenţie deosebită şi introspecţiei, găsirii liniştii sufleteşti şi purificării spirituale, fiecare abordând calea pe care o crede de cuviinţă”, completează Cori Grămescu.
Pentru a veni în ajutorul celor care țin post în această perioadă, Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție și fondator al platformei de diete yummdiet.com oferă câteva exemple de preparate de post ideale pentru perioada caniculară de vară:
Mic dejun:
1. Lipie integrală umplută cu baby spanac, ardei copt, tofu și hummus cu sfeclă roșie. Într-o lipie libaneză mică se pune baby spanac, un ardei copt tăiat julien, 3 linguri de hummus cu sfecla roșie și se rad 70 g de tofu cu chimen. Se adaugă pătrunjel verde, sos tabasco verde și după gust sare, piper și boia afumată, se rulează lipia și se încălzește în aparatul de sandwichuri .
2. Iaurt natur din lapte de cocos cu fulgi crocanți de hriscă, seminte de cânepă și fructe de pădure. O cutie mică de iaurt natur de cocos se amestecă cu 5 linguri de fulgi crocanți de hrișcă, 2 linguri de semințe de cânepă și se aromatizează cu 2 picături de vanilie bourbon și o lingură de stevia, apoi se adaugă 150 g fructe de pădure proaspete.
3. Tofu scramble cu salata asortată. Scoatem 150 g de tofu din saramură, îl scurgem, apoi îl ștergem de apă și îl mărunțim. Îl amestecăm cu turmeric, ardei iute, boia, piper și puțin pătrunjel verde. Călim o jumătate de ardei gras roși si o ceapă verde tocate mărunt, apoi punem tofu și amestecăm până se omogenizează. Turnăm 30 ml de laptele de soia, amestecăm și lăsăm pe foc încă 2 minute, amestecând des. Se servește imediat cu o saltă de roșii și castraveți alături.
Gustarea de dimineață: Pepene, piersici, caise sau orice fructe de sezon ne plac în limita a 200 de g porția
Prânz:
1. Salată rece cu paste de linte și tofu. Fierbem 40 de g de paste de linte și le lăsăm să se răcească sub jet de apă. Asamblăm salata din valeriană varză chinezească, roșii cherry, ardei capia copt, castravete, capere, măsline verzi și condimentăm cu pătrunjel și mărar, ceapă verde și un dressing de oțet balsamic cu ulei de măsline și tabasco. Amestecam legumele cu 70 g tofu în saramură dat pe răzătoare, apoi adăugăm pastele și lăsăm să stea 20 de minute la rece înainte să o mâncăm.
2. Ghiveci de legume cu salată de pătrunjel. Într-o tavă ceramică în cuptor adăugă straturi de legume de vară: dovlecei, ardei gras, morcov, vinete, mazăre, fasole păstăi, ceapă, roșii bine coapte. Condimentă cu fulgi de ceapă sare, piper, boia de ardei, pătrunjel și mărar tocate și lăsăm să se coacă la cuptor. Se servește cu o salată de pătrunjel cu 4 linguri de couscous hidratat, roșii tăiate cubulețe, ceapă verde și condimentat cu un dressing de oțet balsamic, ulei de rapițâ și dovleac ș zeamă de lime .
3. Curry de legume cu soia – Se pun la înăbușit o ceapă mare tăiată cuburi, un dovlecel tăiat cuburi, un ardei gras galben, câteva tije de sparanghel tocate mărunt și boabe extra fine de mazăre. Se înăbușă într-o lingură de ulei de cocos amestecat cu 150 ml de lapte de cocos și se condimentează cu amestec de condimente pentru curry. Se adaugă 50 de g de granule texturate de soia care au fost fierte în prealabil, scurse de apă și trase la tigaie cu ceapă verde, frunze de coriandru, sare, piper și ardei iute tocat mărunt (opțional, doar dacă vă place să mâncați picant). Se servește cu zeamă de lime și frunze de coriandru verde tocate mărunt .
Gustarea de după-masă: 30 g amestec de nuci și semințe crude cu un ardei gras roșu
Cina:
1. Mâncare de fasole păstăi. Se înăbușă într-o tigaie înaltă la foc mic o ceapă, un morcov, un ardei gras și o legătură de pătrunjel toate tocate mărunt, apoi adăugăm 800 g de fasole galbenă păstăi și 500 ml de bulion de legume și lăsăm la fiert pentru 8-10 minute în clocot. La final adăugăm 200 g de roșii pasate și mai fierbem pentru 2-3 minune. La final se condimentează cu verdeață tocată mărunt și usturoi. Se lasă să stea câteva minute înainte de a fi mâncată.
2. Ratatouille de legume. Într-o tigaie adâncă de fontă se înăbușă în 2 linguri de ulei o ceapă mare tăiată cuburi, o vânătă mare, 3 căței de usturoi tăiați felii și se scot din vas. În aceeași tigaie se rumenesc în alte 2 linguri de ulei 230 g de ciuperci albe, tăiate cuburi, apoi se adaugă peste vinete. Apoi se rumenesc în alte 2 linguri de ulei 2 ardei galbeni tăiați cuburi mari și 2 dovlecei medii. Când și aceste legume sunt rumene, peste ele se toarnă toate legumele anterioare, se amestecă și se condimentează cu oregano, cimbru și busuioc și se adaugă 800 de g de roșii coapte în bulion. Se adaugă sare, piper și busuioc proaspăt tocat, apoi se coace la cuptorul încins la 180 de grade pentru 20 de minute.
3. Salata de linte cu tofu. Se toacă mărunt 2 legături de pătrunjel verde și se condimentează cu 2 linguri de capere mărunțite cu ceapă verde și usturoi verde. Se adaugă 6 linguri de linte neagră fiartă și scursă de zeamă, cu un ardei kapia tocat mărunt și cu 70 de g de tofu afumat tocat cuburi mici. Se amesteca bine, se asezonează cu un dressing din oțet de zmeură, sos tabasco verde, ulei de avocado și piper.
În plus, Cori Grămescu atrage atenția că în perioada postului este foarte important să bem cel puțin 2 litri de apă pe zi, pentru a reduce riscul de tulburări ale tranzitului digestiv. Aportul crescut de fibre e foarte sănătos pentru organism, dar o creștere bruscă poate cauza pe termen scurt constipaţie, mai ales dacă nu bem suficientă apă. Cantitatea de apa trebuie sa crească în zilele toride, pentru a preveni deshidratarea.
***
Despre Cori Grămescu
Cori Grămescu este coach de lifestyle și nutriție. A urmat periodic traininguri de instruire în Canada, SUA, Germania, UK, Suedia, Spania și Italia în diverse metode de antrenamente de grup. Din 2006 este instructor de Pilates si group fitness, iar în 2013 a obținut licența de tehnician nutriționist. Cori a fondat yummdiet.com la începutul anului 2020 și deține studioul de fitness feminin LadyFit din București.
În 2017, Cori a obținut un MBA la Maastricht School of Management.
Despre yummdiet.com
În anul 2020 Cori a fondat yummdiet.com, prima platformă de diete personalizate în care meniul generat se face doar cu ingredientele selectate de clienți.
yummdiet.com utilizează o tehnologie proprietară pentru a genera un meniu personalizat de slăbire sau menținere în funcție de preferințele alimentare ale clienților și de datele lor de lifestyle. În plus față de generarea unor diete personalizate, platforma yummdiet.com are și o secțiune în timp real de coaching și suport pentru slăbire, le oferă clienților acces la calculatorul de înlocuiri alimentare pentru un plus de flexibilitate și diversitate în meniu, antrenamente video pentru acasă și rețete cu ingrediente sănătoase, care se încadrează în recomandările nutriționale pentru slăbire, precum și webinarii săptămânale de Nutriție și motivate cu Cori . Până în prezent, peste 2.900 de cliente au slăbit și se mențin cu ajutorul yummdiet.com, în timp ce 5.000 de persoane au testat gratuit platforma în timpul campaniilor de promovare a acesteia.