8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestylePregătirea casei pentru toamnă

Pregătirea casei pentru toamnă

Specialiştii recomandă ca inspecţia să înceapă cu exteriorul, în primul rând cu acoperişul, care trebuie verificat anual. Trebuie să observați dacă se schimbă ceva  în calitatea materialului din care este făcut, la culoare, și dacă au apărut fisuri în zonele în care învelitoarea este străpunsă de cabluri electrice, coșuri de fum etc.  Au fost furtuni puternice în majoritatea regiunilor ţării iar jgheaburile trebuie curăţate de frunze, crengi şi alte resturi care le poate bloca. Coşurile de fum trebuiesc şi ele curăţate anual. Foarte important este ca toate intervenţiile necesare să fie făcute de personal specializat, astfel riscăm să afectăm calitatea acestor sisteme  și funcțiunile lor esenţiale  de a proteja casa de intemperii.

La sistemele de închidere, în special la ferestre trebuie verificate garniturile şi asigurate chedere de protecţie la frig la cele din lemn.

În ceea ce priveşte instalaţiile, nu uitaţi că centrala termică necesită o verificare tehnică la doi ani iar instalaţia de gaze la 10 ani. Dacă centrala este veche, de peste 12 ani, de exemplu, gândiţi-vă şi la posibilitatea înlocuirii cu una nouă, în condensaţie, cu care veţi realiza şi importante economii la factura de energie. Curăţarea anuală a caloriferelor va conduce şi ea la creşterea eficienţei acestora.

Dacă gazonul este un pic îmbătrânit și începe să aibă buruieni, mai ales că a fost foarte cald pe toată luna august, înseamnă că este timpul pentru scarificare. Adunați deșeurile rezultate în urma acestei operații și udați abundent. Nu uitaţi deasemenea să îndepărtaţi buruienile şi să curăţaţi grădina de resturi.

Dacă nu vă mai simţiţi confortabil în propria casă, dacă există un miros greu, dacă obiectele par îmbâcsite şi lipsite de strălucire, este clar ca a venit timpul pentru o energizare a interiorului iar acum este un moment bun pentru zugrăvit, montarea unei alte faianţe sau parchet sau să schimbaţi mobilierul. Sfatul nostru pentru interior este să mizaţi pe soluţii care implică materiale textile.

 

 

 

 

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă