5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăLifestyleMarius Mușat: "Promovăm tinerii designeri români prin proiectul «România Frumoasă»!"

Marius Mușat: „Promovăm tinerii designeri români prin proiectul «România Frumoasă»!”

 

Marius Mușat a văzut cu ochii sufletului frumusețile realizate de alți designeri tineri români și a pus pe picioare un proiect minunat, numit simplu și sugestiv România Frumoasă! Un designer talentat, ale cărui creații au ca laitmotiv o floare de câmp specială – macul. Macul roșu – pentru senzații intense, pentru creații unice…

RL: Printre dorințele arzătoare ale femeilor din România se numără una pe care eu o aud din ce în ce mai des – vrem să purtăm haine de designer. Cu ce vine Marius Mușat pentru a îndeplini o astfel de dorință?

Marius Mușat: Am observat faptul că lumea cere din ce în ce mai mult haine de designer, iar aceasta este o direcție bună. Piața dorește outfituri semnate, nișate. Îmi place să cred că, pe lângă calitatea produselor, mă diferențiez prin meșteșuguri detaliate, printuri, forme și originalitatea aplicațiilor florale. Acesta din urmă fiind și unul dintre codurile stilistice ale brandului.

Când ați simțit că e momentul să faceți modă? De ce vă place acest lucru și cum a venit decizia?

Am apreciat hainele de când eram copil și eram mai mult decât preocupat de felul în care mă îmbrăcam, încât am început să mi le fac singur. Pasiunea mea pentru haine a putut fi pusă în practică imediat după revoluție și am simțit că fac ceea ce îmi place. Chiar dacă, pe parcurs, nu am mai avut timp de studii în domeniu, practica și pasiunea m-au adus în postura de a putea crea acest brand.

Prin ce se diferențiază magazinul online față de altele?

Experiența pe care am acumulat-o în timp, în retail, ne-a ajutat să căpătăm o mare ingeniozitate și iscusință pe această zonă de high-fashion și în business. Gândiți-vă, din 1993, de când ne-am format compania, am trecut prin tot ce a trecut economia locală: fiscalizarea de la începutul anilor ‘90, stabilirea unei poziții pe piață la finalul anilor ‘90 și începutul anilor 2000, boom-ul economic de după 2003, criza economică de după 2008, digitalizarea perioadei actuale. Ce aducem în plus este abordarea noastră unică. Noi am rezistat și am crescut atât timp pentru că mereu am aplicat o viziune artistică, ne-am gândit la clientele noastre și ne-am păstrat valorile. Nu am compromis calitatea materialelor sau a creației artistice pentru a “ieși mai bine” financiar la final de lună. Mai avem un avantaj competitiv: suntem producători locali. În plus, nu ne axăm strict pe partea comercială: de ceva timp avem proiectul România Frumoasă, prin care promovăm tinerii designeri români din mai multe domenii. Deci suntem un business cu suflet.

Ce este proiectul „România Frumoasă“?

Proiectul «România Frumoasă» este o fereastră pe care am deschis-o pentru a arăta că există tineri talentați, că România este dornică de frumos și de bun gust, că suntem un popor frumos. Îmi place foarte tare să descopăr și să promovez portul și rânduiala din satul românesc „de altădată“, viziuni arhitecturale care ne pot înfrumuseța orașele și satele.

Cum caracterizați stilul dvs.? Pe ce materiale vă focusați?

Încerc să fiu unic, să fac ceva diferit, să mă surprind pe mine însumi. Într-adevăr, mă străduiesc să folosesc cele mai calitative materiale, pe care le asortez foarte atent prin culoarea și textura lor.

Colecțiile dvs. sunt relaxate, cel puțin așa le văd eu, dar sunt și office… De unde inspirația? Ce anume pune în mișcare procesul creației?

Inspirația se ivește din natură, vine din flori, ele sunt o atracție și o provocare pentru a le aplica și confunda cu hainele pe care eu le creez. Am o sensibilitate pentru linia bărbătească din perioada interbelică, iar portul tradițional românesc are o mare influență în creațiile mele. Activăm și în zona de office, zonă în care mi-am dorit să aduc o picătură de glamour.

Care sunt piesele vestimentare pe care puneți accent în sezonul primăvară-vară 2019?

Produsul meu preferat din noua colecție este rochia fetiță, o piesă pe care o recomand femeilor care își doresc mai mult. Am introdus topuri în culori puternice, în special galbenul, roșul și verdele, ținute în care poți să ieși în evidență. Rozul este culoarea potrivită pentru primăvară-vară, aplicațiile florale fiind foarte importante în piesele mele anul acesta.

Este adevărat că un designer cu identitate masculină poate fi mult mai talentat, mai răbdător și până la urmă mult mai priceput decât un designer femeie?

Nu îmi place să cred în această ierarhie. Apreciez mulți designeri de indentitate feminină. Bănuiesc că vă referiți la sintagma conform căreia cei mai buni bucătari sunt bărbații. Nu știu dacă este așa, însă, într-adevăr, am observat un lucru: de foarte multe ori, doamnele sunt mai dispuse să cumpere haine dacă sunt promovate de un bărbat. În plus, aprecierea de la un bărbat naște sentimente pozitive.

Voi întreba, din curiozitate, care sunt designerii dvs. preferați?

Da, o admir pe Carolina Herera, mi se pare extrem de feminină. Îmi mai plac și improvizațiile lui Alessandro Dellaqua. Dar, în general, nu pot spune că am preferințe sau modele. La fiecare creator există colecții mai bune și mai puțin bune.

Preferi rochia sau pantalonul? Ce înseamnă o ținută cu stil?

O ținută cu stil presupune să ai puțin curaj, multă pasiune și documentare pe măsură. De asemenea, să știi în ce context urmează să le porți. Părerea mea este că atât rochia, cât și pantalonul sunt două articole extrem de versatile, care pot fi purtate atât în contexte formale, casual sau chiar office.

Cum credeți că se îmbracă femeile din România? Ce le lipsește?

Din câte am observat, în ultimii ani, femeile se îmbracă din ce în ce mai bine. Odată cu creșterea social media, stilul vestimentar a devenit un adevărat must-have. Deci lucrurile merg spre bine.

Cum se va numi următoarea dvs. colecție și ce are special?

Am lansat, de curând, noua colecție „LOVE IN THE SPRING“ și, ca la fiecare colecție, ceea ce ne propunem este să surprindem și să onorăm femeia. Această colecție vine în culori vii, imprimeuri florale și piese îndrăznețe. Ceea ce ne-a inspirat a fost arhitectura unică a luminii de primăvară, la care am adăugat elementul nostru caracteristic: macul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă