Albumul include o melodie pe care poate fi auzit un fragment dintr-un discurs susţinut de Emma Gonzalez – supravieţuitoare a unui atac armat din Statele Unite şi militantă pentru controlul armelor – dar şi o piesă în al cărei clip apare Mykki Blanco, artist rap transsexual, care o portretizează pe Ioana d’Arc. Videoclipul „Dark Ballet” se încheie cu un citat aparţinând lui Mykki: ”Am păşit pe acest Pământ, negru, homosexual, HIV pozitiv, însă nicio ofensă la adresa mea nu a fost la fel de puternică ca speranţa pe care o port în mine”.
La patru ani de la lansarea albumului ”Rebel Heart” în care se descrie drept lider (cu piesa ”Bitch, I’m Madonna”), artista care a luptat întotdeauna împotriva discriminării nu dă semne că ar renunţa la postura de pelerin sau că ar rămâne mută la escaladarea evenimentelor extreme. De aici tonul uneori întunecat al albumului „Madame X”, a cărui copertă o prezintă pe Madonna cu o mină serioasă şi buzele cusute cu un fir negru pentru a fi împiedicată să se exprime.
„Anul acesta este cea de-a 50-a aniversare a ‘Pride’ şi sper că această piesă îi va încuraja pe toţi să fie aşa cum sunt, să se exprime şi să se iubească”, a declarat artista într-un comunicat făcând referire la melodia ”I Rise”.
Chiar dacă scopul şi estetica ”Madame X” sunt uneori încărcate, Madonna propune şi sonorităţi mai lejere, inspirate de perioada petrecută în Lisabona, unde locuieşte din 2017 pentru a-i da ocazia lui David, unul dintre cei patru copii pe care i-a adoptat din Malawi, să se alăture unei academii de fotbal.
”Am găsit aici oameni şi o lume magică formată din muzicieni incredibili care mi-au întărit credinţa despre muzică pe care o consider sufletul universului, conectat în jurul lumii”, a explicat interpreta hit-ului ”Material Girl”, care a vândut 300 de milioane de copii ale albumelor sale lansate în cei 35 de ani de carieră.
Cu reggaeton pe ”Medellin”, primul single de pe album cu muzicianul columbian Maluma (42 de milioane de abonaţi pe Instagram), hip-hop şi dancehall pe ”Future”, în duet cu rapperul american Quavo (grupul Migos), dar cu şi un remake al „Faz Gostoso”, un hit în Portugalia pe care îl interpretează alături de cântăreaţa braziliană Anitta, Madonna îşi multiplică explorările şi colaborările muzicale.
Ideea albumului a pornit probabil de la intenţia de a ajunge la publicul latino foarte numeros, însă rezultatul este mixt. Deoarece, odată cu această imagine a „Madame X”, care se descrie ca fiind succesiv agent secret, dansatoare, profesoară, şef de stat, prizonieră, asistentă, sfântă sau prostituată, albumul propune direcţii multiple fără un impact profund şi abuzează de sintetizatoare de voce, notează AFP.
Artista a fost criticată în urma prestaţiei ratate de la Eurovision de la sfârşitul lunii mai unde a falsat pe piesele ”Like a prayer” şi ”Future”.
Înregistrat timp de optsprezece luni în Portugalia, Londra, New York şi Los Angeles, ”Madame X” marchează o nouă colaborare între Madonna şi Mirwais, care a produs trei dintre albumele sale emblematice, inclusiv ”Music”, lansat în 2000.
Vedeta se va afla în turneu începând din septembrie în Statele Unite, unde va susţine concerte în săli mici, înainte de a urca pe scene din Lisabona sau Londra, dar şi la ”Grand Rex” din Paris.