Considerat urmașul lui Cristiano Ronaldo, noua stea a fotbalului mondial, Joao Felix, pare să îl copieze pe starul lui Juventus și în materie de iubite.
Jucătorul pentru care spaniolii de la Atletico Madrid au plătit nu mai puțin de 126 de milioane de euro a dat lovitura și în viața personală. De curând, vârful celor de la Atletico s-a afișat pe rețelele de socializare cu noua sa „achiziție”, Margarida Corceiro, o tânără actriță din Portugalia.
Chiar dacă Margarida este o microbistă înfocată și simpatizează cu Sporting Lisabona, rivala de moarte a Benficăi, clubul la care Joao s-a format, acest lucru nu pare să stea însă în calea celor doi amorezi.
Datorită celebrității câștigate în urma relației cu vedeta lusitană, Margarida Corceiro este invitată să ia parte la diverse campanii de modă pentru prestigioase mărci de îmbrăcăminte. Într-o nouă producție care a captat deja atenția fanilor și adepților, actrița și-a expus silueta de invidiat, dovedind cum a câștigat inima internaționalului portughez de la Atletico.