5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăLifestyleIonuț Chirilă ar putea fi înlocuit de Liviu CIobotariu pe banca tehnică...

Ionuț Chirilă ar putea fi înlocuit de Liviu CIobotariu pe banca tehnică a CSMS Iași

Liviu Ciobotariu este gata să vină pe banca CSMS Iași, după ce antrenorul Ionuț Chirilă a ajuns aproape de a fi demis. Actualul tehnician a ieșit din grațiile primarului Gheorghe Nichita dar și ale fanilor.

"Dacă situaţia de la CSMS se va rezolva, vin cu mare plăcere la Iaşi. Eu am mai lucrat la Iaşi şi am amintiri plăcute de acolo", a declarat Liviu Ciobotariu, potrivit Mediafax.

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, i-a cerut, marţi, într-o conferinţă de presă, demisia antrenorului Ionuţ Chirilă. "Vreau demisia lui Ionuţ Chirilă! Nu cred că mai are sens să mai discutăm. Nu merge. I-am oferit tot ce a vrut, i-am adus jucătorii pe care i-a vrut, i-am făcut programul de antrenament pe care l-a vrut, nu putem să mai continuăm aşa", a spus edilul.

Câteva zeci de suporteri ieşeni i-au cerut marţi preşedintelui executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, să-l demită pe Ionuţ Chirilă, însă oficialul formaţiei ieşene le-a spus că antrenorul are o clauză care prevede că poate fi dat afară doar după patru înfrângeri.

"Noi, suporterii, ne-am lămurit ce poate face Ionuţ Chirilă şi nu-l mai vrem la echipă. Să plece şi să ne lase în pace. Îi place să strigăm «Demisia» la fiecare meci?! Probabil că stă aici numai pentru BANI . Ne duce în Liga a II-a!", a spus unul dintre suporterii ieşeni.

În schimb, Prunea spune că este mulţumit de activitatea tehnicianului. "Eu sunt foarte mulţumit de modul cum antrenează Chirilă. Vine dimineaţă la stadion şi pleacă abia seara. Un om care nu vrea să facă treabă nu ar face aşa ceva. Nu ştiu câţi antrenori fac aşa. Ionuţ Chrilă are un contract şi o clauză care prevede că poate fi demis doar dacă are patru înfrângeri consecutive. Nimeni nu ar veni la echipă dacă nu ar avea o anumită garanţie. Aşa poate fi dat afară oricând. Un contract nu se reziliază bătând din palme. Trebuie acordul ambelor părţi. Nu ar fi corect să spun că m-am gândit să-l demit… Chirilă este sub contract cu noi, vom vedea ce vom face", a spus Florin Prunea, care a menţionat că "a fost utilă discuţia cu suporterii".

Ionuţ Chirilă l-a înlocuit pe Marius Lăcătuş în funcţia de antrenor al CSMS Iaşi la sfârşitul lunii august. Sub conducerea lui Chirilă, CSMS Iaşi a obţinut un punct în cinci meciuri, ultimele trei fiind pierdute.

Liviu Ciobotariu a pregătit ultima dată formaţia FC Vaslui, în sezonul precedent, acesta antrenând CSMS Iaşi în ediţia de campionat 2012/2013.

După disputarea a zece etape din Liga I, CSMS Iaşi se află pe ultimul loc al clasamentului, cu patru puncte.

Cele mai citite

A crescut numărul de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale

Creșterea anuală a autorizațiilor de construire reflectă o dinamică pozitivă în sectorul construcțiilor, cu variații semnificative la nivel regional În perioada 1 ianuarie – 30...

Dacia Bigster, disponibilă acum în România: Prețuri, motorizări și echipări

După premiera mondială la Salonul Auto de la Paris din octombrie 2024, Dacia Bigster poate fi comandat începând de astăzi, 9 ianuarie 2025. Prețurile pornesc...

Poziția oficială Holcim România privind decizia Consiliului Concurenței

Ca urmare a finalizării investigației privind piața cimentului, astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat decizia de sancționare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la...
Ultima oră
Pe aceeași temă