19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăLifestyleInvitaţi speciali la meciul României cu Danemarca

Invitaţi speciali la meciul României cu Danemarca

Federaţia Română de Fotbal a trimis invitaţii reprezentanţilor SMURD Bucureşti şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Capitalei pentru meciul dintre România şi Danemarca, programat marţi, pe Arena Naţională.

De asemenea, în tribune vor fi prezente şi grupuri numeroase de copii, elevi şi tineri care au posibilităţi materiale reduse şi care sunt înscrişi în Centrele de plasament, Centrele de educaţie şi recreere ale Primăriei Sectorului 2 şi în unităţile de învăţământ din sectorul 2.

Federaţia Română de Fotbal a vândut până, marţi, la ora 11.00, aproximativ 10.000 de tichete de intrare la meciul amical România – Danemarca, a declarat ofiţerul de presă al FRF, Gabriel Berceanu, potrivit Mediafax.

Echipa naţională a României va întâlni, în această seară, de la ora 20.30, pe Arena Naţională, selecţionata Danemarcei, într-un meci amical.

Cele mai citite

Amenajarea terasei: Cum să alegi mobilierul potrivit? 

Alegerea mobilierului potrivit poate transforma orice terasă într-un spațiu unic de relaxare sau divertisment. Află din acest articol care sunt factorii pe care...

Wirtz Show! Ce record a stabilit germanul la debutul în Champions League

Florian Wirtz a făcut senzație la debutul său în Liga Campionilor, stabilind un record impresionant. Bayer Leverkusen a debutat în noul format al Ligii Campionilor...

Dialog satiric, partidul Piraților – Academia Catavencu

– Frumos te-ai mai potcovit, prietene! Cum ai făcut rost de piciorul de lemn? – Într-o luptă cu olandezii care nu voiau să mă...
Ultima oră
Pe aceeași temă