1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăLifestyleÎn trend: Pio Bistro - comfort food citadin, sănătos și gustos

În trend: Pio Bistro – comfort food citadin, sănătos și gustos

Am testat și recomand somonul sous vide „comme il faut”, pe care îl căutam de mult timp – e fraged, cu gustul lui specific, cu orez sălbatic și piure de mazăre cu salsa gremolata, semințe de pin și varză de Bruxelles – foarte bune asocieri!

Pastele de casă cu spanac cu pecorino, măsline și pesto sunt și ele gustoase. Dintre salate, mi-a făcut cu ochiul Evergreen: kale,spanac, sparanghel, brocolli, avocado, fasole mung, fistic și semințe de dovleac – ideală pentru siluetă.

Și trioul de meze e interesant: pastă de brânză din Creta cu usturoi negru, măsline kalamata și fistic, humus cu susan și muhammara – pastă de ardei copt cu nucă și usturoi; vin cu lipii calde, stropite cu ulei de măsline.

Aș vrea să mă întorc la Pio la un breakfast cu acele pancakes cu matcha sau pentru mic dejunul complet French Morning: croissante cu cremă catalană de casă, nutella, fructe proaspete și dulceață de casă de fructe de pădure, care arată fabulos în fotografii. Și deserturile „flourless“, care, în loc de făină, au pudră de migdale, mi s-au părut interesante, precum Carrot cake cu glazură de mango sau chocolate cake cu ganache.

Meniul este variat de la feluri de breakfast, ouă Benedict, shaksuka, granola, salate de vită și ton, la mainuri cu pește și carne, coaste de vită (si ele sous vide), deserturi gluten free, dar și câteva feluri mai din zona „globalizată” de food: nachos, aripioare cu sos Teriyaky.

Prețuri în ton cu media zonei; trioul de meze costă 23 lei, salatele de la 34 lei, somonul 48 lei, deserturi de la 20 lei, vinuri de la 85 lei sticla spre 130-150 (mai e și vinul casei la 55 lei sticla/11 lei paharul), o cafea de la 9 lei. Un loc plăcut în Dorobanți – sus e drăguț amenajat cu un perete „căptușit” în verde și mobilier pasteluri și alb și lămpi deasupra meselor – elemente ce dau o senzație relaxantă. Îl recomand pentru o mâncare corectă și bună – mic dejun sau mese spre prânz ori seara.

Str. Puțul lui Zamfir, 2.
Tel. 0770. 328.251, https://www.facebook.com/piobistro/

Cele mai citite

Tragedie la Dăbuleni! S-au certat din cauza meniului de Crăciun și l-a înjunghiat

În ajunul Crăciunului, o femeie de 28 de ani din Dăbuleni, județul Dolj, și-a înjunghiat soțul în urma unui conflict aprins legat de meniul...

Președintele Germaniei dizolvă parlamentul și declanșează alegeri anticipate

Decizia vine după prăbușirea coaliției guvernamentale conduse de Olaf Scholz, iar alegerile vor avea loc pe 23 februarie 2025. Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a anunțat...

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun, confirmând zvonurile care circulau despre relația lor. Dua Lipa și Callum Turner...
Ultima oră
Pe aceeași temă