13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyle„Imperiul leilor” (Pro TV) Un tânăr într-un scaun cu rotile își prezintă...

„Imperiul leilor” (Pro TV) Un tânăr într-un scaun cu rotile își prezintă invenția

Miercuri seară, de la ora 20:30, ajunge în fața leilor un concurent special. 

Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu îl vor cunoaște în această săptămână pe Cosmin Gabriel Ciolacu, un tânăr din Tecuci, care vine în fața lor cu o platformă software, online, care poate schimba sistemul de învățământ. 

”Gabriel s-a născut la 6 luni și jumătate, are tetrapareză spastică și sindromul extrapiramidal. Nu-și poate controla mâinile și picioarele, depinde în totalitate de cineva. Și-a dorit să ajungă în fața dumneavoastră pentru a-și depăși limitele în ceea ce privește puterea lui de a munci, cu toate că nu poate să-și folosească mâinile și nu poate merge. Dat fiind faptul că acum învățământul se desfășoară online, s-a gândit să facă un lucru pentru elevii din ziua de azi. Scopul lui este să facă ceva pentru învățământ și să arate celor ca el că dacă au ambiție și perseverență pot face ceva în viața. Nici nu știam că s-a înscris la Imperiul Leilor, inițial am zis că e o glumă”, va spune mama acestuia, care-l va însoți la întâlnirea cu cei cinci investitori. 

Prezența lui Gabriel în Imperiul Leilor va fi o lecție pentru toată lumea, în ciuda condiției lui, acesta le va demonstra leilor că niciun obstacol nu stă în calea unui om care vrea să facă ceva. ”Cred că dacă-ți dorești cu adevărat și ești perseverent, nimic nu este imposibil”, va spune acesta mâine seară, la Imperiul Leilor. Investitorii vor analiza programul pe care-l propune, iar Bogdan Micu va fi impresionat de faptul că reușește să facă asta fără să-și folosească mâinile:

”Toată programarea e în capul tău, mi se pare extraordinar. Programarea e un lucru foarte greu, în care ne bazăm mult pe scris, e clar că dacă poți face asta, capacitatea ta intelectuală este extraordinară pentru că și dacă n-am avea niciun fel de limitare, cred că suntem foarte puțini cei care putem scrie cod din cap”. Întâlnirea tânărului cu leii se va lăsa cu oferte, însă investitorii vor analiza în detaliu propunerea acestuia și vor lua o decizie în privința unei posibile asocieri: ”Eu cred că tu ai venit aici să ne prezinți un produs, care este produsul minții tale. Eu îți fac o ofertă pe mintea și pe produsul tău, nu pe povestea ta”, îi va spune Bogdan Micu. Ce face mai exact platforma pe care Gabriel a dezvoltat-o, dar și dacă va primi finanțare, vedem în ediția din această săptămână.

Imperiul Leilor este miercuri, de la ora 20:30, la PRO TV.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă