1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăLifestyleGurmanderii de weekend. Picturi pe farfurie: La Castel

Gurmanderii de weekend. Picturi pe farfurie: La Castel

Am mai spus, dar nu mă pot abține să nu repet: Iașiul își merită un loc de frunte pe harta gastronomiei noastre – încă o dovadă de talent am avut din partea chef-ului Ioan David, care a luat foarte în serios tema noastră, pregătind trei preparate minuțioase.

Vă mai amintiți, cred, sarmalele reinterpretate cu foie gras sau în algă din București. Cu scoici nu mai mâncaserăm și nici așa prezentate: un fel de săculeț din varză umplut cu carne de scoică, orez sălbatic, ulei, ceapă, busuioc. Miroseau grozav! Însoțite de mămăligă coaptă, fiartă întâi în lapte cu coriandru, iaurt și… salsa cu anșoa. O scoică, muguri de porumb, cipolline și capere au completat acest fusion româno-internațional încântător.

Saramura de păstrăv, și ea reinterpretată, a avut clasicele acestui fel: ceapă, roșii, ardei, praz care se pune prin unele locuri, completată cu gust mediteraneean de andivă și decorată cu cruton din cerneală de sepie.

Și, dragii mei prieteni, închei cu ce am început eu să mănânc, de fapt, înnebunită după dulciuri cum sunt. OREZ CU LAPTE! La care m-am bucurat ca un copil mai ales când am văzut cum arăta: cu „lucruri” din toată lumea culinară – stafide, rodie, fistic, scorțișoară, anason, nuci caramelizate. Am zis doar eu? Toți l-am savurat efectiv!

Detalii și contacte

Hotel Restaurant La Castel
Aleea M. Sadoveanu 54, Iași
Tel.: 0232.225.225, e-mail: rezervari@lacastel.ro
www.lacastel.ro
www.facebook.com/Hotel-Restaurant-La-Castel-Iasi

Chef Ioan David, membru A.C.E.E.A., are experiență în restaurante mari precum White Brasserie-The Kings Head ori Puccini-Ashton și multe medalii la competiții culinare internaționale.

Citiți mai mult pe Vinul.ro

Cele mai citite

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Osamu Suzuki, fostul director al Suzuki Motor, a murit la vârsta de 94 de ani

Osamu Suzuki, fostul director al Suzuki Motor Corp., a murit la vârsta de 94 de ani, lăsând o moștenire semnificativă în industria auto. Osamu...

Avertizare de avalanșe în mai multe masive montane din România

Meteorologii emit o avertizare de risc însemnat de avalanșe, de gradul 3 pe o scară de 5, pentru zonele situate la altitudini de peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă