Ministrul Turismului din Grecia, Harry Theocharis, a anunțat, marți, care sunt condițiile cerute turiștilor străini care vor să intre în Republica Elenă, în anul 2021.
Statul elen impune aceste condiții pentru a preveni agravarea pandemiei.
„Turiştii sunt bineveniţi dacă înaintea călătoriei au fost vaccinaţi, ori au anticorpi, ori au fost testaţi negativ”, a precizat ministrul grec al Turismului, citat de agențiile de presă internaționale. Chiar dacă respectă aceste condiții, turiștii străini vor putea fi testați aleatoriu, împotriva Covid.
Grecia își va deschide oficial sezonul turistic de vară la mijlocul lunii mai.