0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFOTO Mexic: Insula care dă fiori turiştilor

FOTO Mexic: Insula care dă fiori turiştilor

Insula păpuşilor sau Isla de las Munecas se află în Xochimilo şi are o istorie demnă de filmele horror.

Legenda spune că o fată a fost găsită înecată în circumstanţe misterioase în urmă cu mulţi ani, iar despre păpuşi se crede că sunt posedate de spiritul acesteia. Oamenii din zonă spun că acestea îşi mişcă braţele, capetele şi îşi deschid ochii, iar uneori chiar ţipă unele la celelalte, conform site-ului oficial isladelasmunecas.com.

Se spune că bărbatul care a găsit cadavrul fetei, numit Julian Santana Barrera, s-a simţit vinovat că nu a putut ajunge la timp pentru a o salva, iar apoi a luat păpuşa acesteia care plutea pe apă şi a agăţat-o într-un copac, în semn de respect. În urma incidentului, acesta ar fi înnebunit şi şi-ar fi petrecut viaţa într-un mod ciudat, mutilând zilnic păpuşile şi agăţându-le în copaci.

Familia lui Barrera a declarat că povestea fetei era doar în imaginaţia acestuia şi că a fost o scuză pentru anii pe care i-a petrecut izolat, departe de cei dragi. Ceea ce atrage atenţia tuturor este că după 50 de ani petrecuţi pe insulă, bărbatul a fost găsit mort în aceeaşi zonă în care se presupune că a murit fata.

În prezent insula este proprietatea familiei bărbatului şi atrage anual mii de turişti.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă