De 10 mai, dată cu conotaţii regale, am ajuns în Împărăţia filmelor ! Spre deosebire de Bucureşti unde îşi făceau bine simţită prezenţa Sfinţii de Gheaţă (ca nepoată de meteorolog ştiu şi denumiri şi taine tradiţionale), aici era deja vară, cam 25 de grade, cald şi frumos (nu ca anul trecut, când a plouat de-a rupt, acum l-au lăsat doar pe Woody Allen să găsească romanticii stropi care au inspirat şi „Umbrelele din Cherbourg” … sau pe Gene Kelly cu celebra lui melodie!)
Oraşul încă se pregătea de marea deschidere. Ca şi pe la noi, magazinele sau clădirile cu care ne obişnuisem s-au mai schimbat, ba însăşi gara care amintea de Sosirea trenului fraţilor Lumiere este acum în refacere, ca la Teatrul nostru naţional, unde se joacă în continuare printre reparaţii, tip chirurgie estetică arhitecturală.
La minusuri: s-au înmulţit cerşetorii, care pare-se că n-au prins un loc în avioanele care îi repratriază, ghici unde?
Altfel, e plin de petunii multicolore, clachete şi cutii de bobine de film devenite anacronice de când cu digitalul, dar scenografic dând atât de bine prin vitrine.
Prima vizionare, ca să nu intrăm prea brusc în ritmul infernal, dar atât de dulce al vizionărilor, a fost stabilită la ora 11, după care zilnic vor fi proiectate noile titluri sau cele vintage, de la 8.30 dimineaţa şi până după miezul nopţii.
Woody Allen a făcut o supriză de mare clasă cinefilului pasionat, cu o comedie romantică stil intelo, pe care dacă vreţi s-o gustaţi până la capăt şi nu sunteţi familiarizaţi cu o parte dintre nume, cu amănunte cu tot, căutaţi-le pe Internet, că n-o să vă pară rău: Dali, Matisse, Picasso, Scott şi Zelda Fitzgerald, Gertrude Stein, Modigliani, Man Ray, T.S. Elliot, Braque, Hemingway, dar şi Toulouse-Lautrec, Josephine Baker, Degas…
Parisul o să vă ispitească, mai ales dacă vi se induce ideea că se poate călători în timp, într-o perioadă la care visaţi şi în care aţi vrea să evadaţi, doar că încetul cu încetul veţi descoperi ca e în firea omului dintotdeauna să aibă nostalgii. (Apropo aşa se cheamă şi filmul lui Lars von Trier, care, după „Antichristul, părea că nu mai are cu ce şoca. A păstrat-o şi pe premiata de la Cannes, urâta cu şarm: Charlotte Gainsbourg). Dacă la Berlinală, coincidenţă sau nu, filmul cu Liam Neeson „Unknown” şi autohtona Diane Kruger descria şi deschidea apetitul pentru o călătorie în capitala Germaniei, acum Woody Allen a luat-o ca reprezentantă locală pr Prima doamnă, Carla Bruni, chiar dacă e italiancă la origine, dar poziţia oficială, bate originea…
De-abia aştept să vină luna septembrie ca să poată fi văzut şi în românia „Midnight in Paris”.
După ce a început atât de bine această ediţie a 64-a, au urmat două filme, regizate de femei, dar mai înspăimântătore decât ale colegilor bărbaţi. „Sleeping Beauty”, venit din Australia, şi semnat de pupila lui Jane Campion, Julia Leigh mi-a dat acea senzaţie de disconfort şi panică pe care am mai resimţit-o doar la „Sevitorul” lui Losey, cu deosebirea că măcar era magistral făcut şi nu doar o înseilare greţoasă cu nişte bărbaţi cu bani, dar dezgustători, care nu mai reuşesc să simtă ceva decât profitând de trupul unor fete foarte tinere adormite.
„We need to talk about Kevin” intră în altă categorie, probabil că-i va aduce Tildei Swinton un premiu pentru rolul mamei exasperate de un copil imposibil, devenit, previzibil criminal.
Neaşteptat avea să fie Gus van Sant cu „Restless” o poveste de iubire cu fantome şi multă sensibilitate, prezentată cu mult entuziasm de prietenul nostru, al noului şi mai vechiului cinema romanesc : Thierry Fremaux, delegatul general.
VA URMA
Din epidodul viitor : Ceremonia de deschidere, un scenariu strălucit în sine şi „Călătoria în Lună” un film din 1902…
Din capitala filmului – Cannes,
Irina-Margareta Nistor
