Vicepreşedintele ICR Horia Gârbea răspunde intelectualilor care i-au criticat eseul laudativ la adresa fostului preşedinte al Azerbaidjanului, Heydar Aliyev. Cu toate că politologii şi istoricii îl cataloghează pe fostul lider azer drept „un dictator”, Gârbea şi-a menţinut opiniile declarând, într-un interviu pentru România liberă, că, dacă Aliyev n-ar fi fost general KGB şi „mână de fier”, Azerbaidjanul „putea rămâne o poveste nescrisă sau un teatru de război până azi”.
Premiul primit de vicepreşedintele ICR, Horia Gârbea, săptămâna trecută, la Baku, a stârnit reacţii critice în mediul intelectual românesc. Gârbea a scris un eseu laudativ la adresa fostului preşedinte al Azerbaidjanului, Heydar Aliyev, personaj catalogat de istorici şi politologi drept un dictator. În acel eseu, intitulat „Heydar Aliyev: omul-flacară”, fostul preşedinte azer este denumit „eroul civilizator şi providenţial al Azerbaidjanului”.
Portretul pe care Gârbea îl face liderului azer este însă dezmembrat de intelectualii români. „Trecutul politic al lui Aliyev se identifică 100% cu trecutul comunist al fostelor ţări din blocul sovietic. Modul în care aceasta a condus ţara confirmă teza potrivit căreia elitele comuniste au păstrat puterea şi după prăbuşirea comunismului. Heyder Aliyev, în timpul mandatului său, a descurajat opoziţia pe modelul Putin, a fragmentat-o şi nu i-a dat voie să se coaguleze, ca să devină o forţă reală. În plus, acesta a modificat constituţia ţării şi a instaurat un regim politic ce i-a permis fiului său, care era premierul ţării, să-i preia locul şi să devină preşedintele ţării”, a explicat pentru România liberă politologul Ioan Stanomir.
În rapoartele Transparency International, Azerbaidjanul a fost citat ca unul dintre cele mai corupte state din lume, unele surse folosind denumirea de „cleptocraţie” pentru descrierea sistemului de putere. În 2003, înainte să moară, Heydar Aliyev a transferat puterea către fiul său, care s-a legitimat printr-un scrutin considerat de asemenea drept fraudulos. Acest transfer de putere este primul caz de succesiune dinastică din spaţiul ex-sovietic.
„Libertatea presei, activitatea ONG-urilor în domeniul drepturilor omului, echitatea în distribuirea resurselor economice pentru varii partide politice au fost mereu blocate sub Heydar Aliyev. Majoritatea cercetătorilor caracterizează regimul lui Heydar Aliyev drept o combinaţie de autoritarism şi sultanism, având în vedere clanizarea politicului, corupţia generalizată şi atacurile împotriva opozanţilor”, a explicat şi politologul Raluca Grosescu.
Mandatul său prezidenţial s-a caracterizat prin reafirmarea influenţei ruse asupra ţării – prin aderarea la Comunitatea Statelor Independente – prin atragerea de mari investiţii străine în domeniul petrolului – importante pentru dezvoltarea ţării, dar generatoare de corupţie – prin naţionalism puternic şi reprimarea disidenţilor politici.
„După independenţa Azerbaidjanului, Aliyev ajunge la putere în urma unei lovituri de stat în 1993, pe fondul Războiului din Nagorno Karabach. El îşi instalează rudele din reţeaua de clan din Naxicevan în posturi cheie şi îşi creează o reţea clientelară căreia îi acordă privilegii în schimbul susţinerii politice. De exemplu, fiul său Ilham, care îi va urma la şefia statului, este vicepreşedintele companiei petroliere naţionale din Azerbaidjan (SOCAR) şi este numit prim ministru în ultimele luni de mandat ale tatălui său. Este de notorietate faptul că Aliyev îşi creează susţinere politică prin intermediul manipulării unei reţele de influenţă mafiotă şi coruptă. De aceea, este cu atât mai ciudat modul în care un reprezentant al ICR, instituţie a statului român, îi aduce acestuia osanale în mod public”, a adăugat pentru Rl şi politologul Ruxandra Ivan.
Aceasta consideră că, într-adevăr, Aliyev este perceput ca liderul care a pus capăt perioadei fierbinţi a războiului din Nagorno Karabach şi care a consolidat economia şi poziţia internaţională a Azerbaidjanului, dar acest lucru nu îl face un democrat. „Faptul că a utilizat iscusit influenţa petrolieră nu face din el un democrat şi nu îl face un personaj frecventabil din punct de vedere politic. Din păcate, mulţi dintre liderii occidentali au închis ochii la încălcările statului de drept şi drepturilor omului în Azerbaidjan pentru a beneficia de favorurile economice ale unui stat care nu numai că deţine rezerve uriaşe de petrol, ci poate constitui ruta de tranzit alternativă la Rusia a hidrocarburilor din Marea Caspică spre Occident”, a conchis Ruxandra Ivan.
continuare în pagina 2, interviul cu Horia Gârbea
Horia Gârbea: „Aliyev a fost un pro-occidental ”
Dacă Heydar Aliyev nu era general KGB şi „o mână de fier”, Azerbaidjanul putea rămâne o poveste nescrisă sau un teatru de război până azi, a declarat scriitorul Horia Gârbea pentru România liberă. Aceasta şi-a arătat în continuarea admiraţia faţă de liderul azer şi consideră că istoria noastră „nu ne dă dreptul să privim cu dispreţ un popor de la care am face mai bine să învăţăm câte ceva”.
R.l.: Comunicatul ICR referitor la premiul pe care l-aţi primit a stârnit foarte multe reacţii în mediul intelectualilor. Mulţi vă critică pentru că aţi lăudat „un dictator”, „o personalitate controversată”.
Horia Gârbea : Ar trebui să ştim cine sînt cei „mulţi” şi ce informaţii au ei despre Azerbaidjan şi Heydar Aliyev. Pe mine acest „mulţi” indistinct mă duce cu gîndul la un citat din Negruzzi. Eu mă bazez pe o documentare făcută într-un timp destul de lung, cu numeroase referinţe. Înainte de a pune piciorul la Baku pentru prima oară, în 2009, nu ştiam mai nimic de această ţară şi poate aş fi greşit la fel ca preopinenţii mei. Am primit şi felicitări, semnate nu de la „mulţi”, şi e clar că nu-i poţi mulţumi pe toţi. Opiniile mele despre Heydar Aliyev sînt punctul meu de vedere personal şi sincer. S-a scris în context că Heydar Aliyev a fost general KGB şi „mînă de fier”. Dacă nu era, Azerbaidjanul putea rămâne o poveste nescrisă sau un teatru de război (şi civil) până azi. Aliyev a fost un pro-occidental, aşa şi-a educat şi fiul. Aş fi curios, dacă s-ar putea rejuca piesa istoriei, ce politician român ar fi rezistat măcar şase luni la conducerea Azerbaidjanului din 1993, cu război la graniţă, ocupaţie străină şi atentate săptămânale la viaţa lui. Cei care, împreună cu Mihail Gorbaciov au schimbat URSS şi destinul Europei de Est (fapt ce ne-a fost benefic şi nouă, românilor) aveau cam toţi acelaşi profil. Între ei chiar, Heydar Aliyev se distingea prin patriotism şi inteligenţă.
Despre „democraţie” în perioada 1993-2002, cât a condus Heydar Aliyev Azerbaidjanul, nu ştiu dacă avem căderea să vorbim de sus tocmai noi, peste care au mai trecut de-atunci încă 10 ani de confuzie. Faptul că Dumnezeu a vrut să ne naştem ceva mai la Vest, nu ne dă dreptul să privim cu dispreţ un popor de la care am face mai bine să învăţăm câte ceva şi nici pe liderii săi.
R.l. Ce admiraţi la Heydar Aliyev?
H.G.: Heydar Aliyev, asupra căruia m-am documentat mult, a avut calităţi remarcabile şi reuşite politice indiscutabile într-un context geopolitic şi militar foarte dificil. Prima dintre ele: a scos definitiv ţara de sub comunism după 70 de ani de ocupaţie şi deznaţionalizare. Nu mi se pare o performanţă de neglijat şi cu atât mai puţin de luat în râs. Apoi a adus Azerbaidjanul din poziţia de cea mai săracă republică unională la o prosperitate şi o creştere economică la care niciun stat din regiune nu poate accede deocamdată.
Azerbaidjan e o ţară cu performanţe economice şi culturale de invidiat, mai ales de către noi. Este un partener strategic al României (spre cinstea politicienilor noştri) neocolit de niciunul dintre preşedinţii români. Concomitent cu vizita mea, preşedintele Ilham Aliyev l-a primit pe fostul nostru preşedinte Emil Constantinescu iar cu o săptămână în urmă îl întâlnise pe Titus Corlăţean. Tot concomitent cu vizita mea, preşedintele Băsescu l-a decorat, pe bună dreptate, pe ambasadorul Eldar Hasanov care a construit relaţii trainice între Azerbaidjan şi România vreme de 12 ani, cu devotament pentru ambele ţări.
Vreau să spun prin asta că Heydar Aliyev şi-a şi educat un număr de specialişti şi politicieni care să-i continue drumul spre binele ţării. I-a trimis în Occident pe mulţi. El nu a fost un lider care să afirme: „după mine, potopul”. De asta poporul lui îi este recunoscător.
R.l. : Totuşi, aveţi ceva să-i reproşaţi?
H.G.: Nu am căderea să reproşez unui asemenea lider acţiunile sale. În cazul lui, cred că a făcut tot ce a putut pentru ţara sa. Ar fi putut avea o situaţie bună, mai puţin angajantă, la Moscova. Dar s-a expus inclusiv riscându-şi viaţa. I se poate chiar reproşa că nu s-a cruţat pe sine. Nu sunt pentru soluţiile de forţă, dar mă întreb uneori dacă autoritatea, într-un cadru democratic fireşte, nu este o soluţie mai bună decât şovăiala. Am exemple şi la liderii occidentali: Margaret Thatcher, A. Merkel, George Bush (provenit tot din „servicii”). S-au găsit unii să se bucure la moartea fostei „doamne de fier” a Marii Britanii. Îi calific drept indecenţi şi lipsiţi de inteligenţă. Mustafa Kemal Ataturk a fost un lider autoritar, desigur, dar a civilizat Turcia. Să nu confundăm autoritatea, care este o calitate a unui lider, cu abuzul de putere paranoic de tip Stalin, Saddam Hussein, Ceauşescu etc. Dacă ne uităm la sistemul politic din Azerbaidjan şi îl comparăm cu al altor ţări din regiune, mai ales al celor vecine, putem trage concluzii foarte favorabile pentru regimul de la Baku
R.l.: În eseul dvs îl comparaţi pe Heydar Aliyev cu Winston Churchill sau De Gaulle „Pentru Azerbaidjan, Heydar Aliyev este ceea ce pentru Turcia reprezină Mustafa Kemal Ataturk, ori pentru statele europene, pentru a nu coborî prea adânc în trecut, oameni politici ca Winston Churchill, Charles De Gaulle, Konrad Andenauer”, scrieţi dumneavoastră. Nu credeţi că aceste comparaţii sunt puţin hazardate?
H.G.: Nu mi se pare nimic deplasat. Ca şi cei doi lideri numiţi, Heydar Aliyev a fost un om-cheie care a preluat o ţară aflată în mare primejdie, a acţionat ferm şi abil pentru a o scoate din marasm (şi a făcut-o foarte repede) a profitat cu inteligenţă de fiecare oportunitate şi a salvat o situaţie de mare risc. Poporul lui l-a iubit şi se bucură şi postum de onoarea meritată a celor care-i sunt recunoscători.
În România pot fi şi cârcotaşi, „mârâiala” e un sport naţional, dar există din fericire şi politicieni lucizi care înţeleg că relaţiile cu Azerbaidjanul ne onorează şi ne sînt favorabile, din fericire. De altfel cine sînt politicienii străini cu monumente în Bucureşti? Charles De Gaulle, Kemal Ataturk şi Heydar Aliyev.
Biografia lui Aliyev
Ofiţer KGB din 1944, Heidar Aliyev îşi începe cariera politică în 1969, ca prim secretar al CC al PC din Azerbaijan; în 1982 devine membru plin al Politburo-ului şi prim vicepreşedinte al Consiliului de miniştri al URSS, post pe care îl deţine până în 1987, când este demis de Gorbaciov pentru corupţie şi pentru că nu susţinea perestroika. Lider al unui clanului local din exclava Naxicevan, Alyiev a dezvoltat, încă din perioada sovietică, legături cu mafia locală şi a fost implicat în contrabandă cu petrol, caviar şi produse agricole. Heydar Aliyev a fost preşedinte al fostei republici sovietice intre 1993 si 2003.
