Intr-o zi fatala de 13 iulie anul trecut, memorata cu ura de cei loviti de soarta atunci, s-a abatut un potop peste gospodariile din comuna galateana Cosmesti cum nu s-a mai vazut prin zona de cand erau strabunicii flacai. In ziua aceea, la prima roua a diminetii, cand ceasul batea spre ora 5 si cocosii erau la primul cantat, un val inalt de apa, venit parca pe ascuns pe Siret, a rupt cu furie malul din dreptul localitatii, razbind peste orice opreliste si astupand totul. Cu apa, apa multa, de pana la doi metri in case. Somnul s-a transformat in isterie generala, groaza, frica, spaima si chiar moarte. Oamenii au alergat speriati din locuinte, iesind desculti, cu apa crescuta pana peste brau, sa mai salveze ce se mai putea din calea puhoiului disperat. Si linistea diminetii, si cantatul cocosilor, si prima roua au fost inecate atunci. Si o parte din speranta localnicilor din Cosmesti a murit tot atunci. Pasari si animale au pierit si ele in furia valului. Culturile au putrezit sub apa.
Satul s-a schimbat
Viata a luat o alta intorsatura, satul s-a schimbat, devenind imaginea unor oameni invinsi, ramasi in cateva ore fara capatai, cu averea prinsa la un metru sub apa. Stadionul comunal s-a transformat in zona de refugiati, cu corturi de campanie si masa la gamela. Acum satenii au in curti ruine ale caselor batranesti, corturi primitive in care s-au adapostit la inceput, containere de fier aduse luna trecuta, dar si case noi, majoritatea neterminate nici acum. Au venit forte de interventie, jandarmi, aparare civila, dar cum sa te pui cu milioane de tone de apa revarsate prin spartura mare din malul firav al Siretului. N-ai cum.
Sute de case prinse sub apa
Din furia oarba a inundatiilor din 13 iulie zona Cosmesti a fost afectata pe suprafete importante. Satele Cosmesti Vale, Baltareti si Ismail au fost prinse sub ape in mare parte, sute de case fiind afectate in diferite proportii. Dupa retragerea puhoiului, malul a ramas martuie a distrugerii, continuand sa faca viata grea napastuitilor. Astfel 224 au fost incadrate la distrugere totala, fiind pe lista celor care vor fi inlocuite cu altele noi, iar 134 au fost inregistrate cu avarii in proportie de 50 la suta, acestea urmand a fi reconsolidate. Drama de atunci s-a transformat incet in euforia ajutoarelor, a caselor noi in constructie, a electrocasnicelor primite prin donatii, pachete cu haine, alimente, mobila, comunitatea linistita de altadata transformandu-se intr-una invrajbita. S-au vazut frati dandu-si pumni in gura pentru un televizor sau un palet de material de constructie, veri punandu-si mana in gat pentru un aragaz, rude alergandu-se pe ulita cu bata pentru doi saci de haine. Rautatea cu iz de anarhie a fost greu de controlat, necazurile acrind sufletele unora coplesiti de egoism. Acum 44 de case sunt finalizate, altele 180 fiind in executie, din care 30 numai la stadiul de fundatie si 150 mai sus de temelie. Din cele 134 de case afectate in proportie de 50 la suta aproape toate au fost consolidate, dupa cum ne declara primarul comunei Cosmesti, Tuchilus Ion, ales dupa decesul primarului dinainte.
Cosmarul iernii
Iarna, aflata la jumatatea gerului, a fost foarte grea pentru sinistratii din zona. Craciunul si Anul Nou au venit cu tristete, fara porc si bunatati, unii petrecand sarbatorile in containere de fier aduse de autoritati si Crucea Rosie. Containere reci de fier si plastic, 34 la numar, ca un simplu acoperis deasupra capului, dar care nu a tinut loc de un adevarat camin al familiei. Pe unii i-a prins toamna in corturi improvizate pe langa casa sau magazii izolate cu presuri, dormind pe saltele acoperite cu haine. Sau pe jos. Au tremurat toti, pana ce autoritatile au luat masuri si au adus acele nenorocite de containere, in care iar s-a mai tremurat pana ce au fost si legate la energia electrica, necesara pentru incalzire. Casele fisurate, cele care nu au cazut la pamant, le-au bagat frica in san proprietarilor. Oamenii nu au liniste pana ce nu se vor muta in locuinte noi, sigure, fisurile mari din pereti anuntand ca structura poate ceda oricand. Acoperisurile se lasa greu pe tavanele bolnave de apa infiltrata, sustinute la randul lor de pereti subrezi, umezi, care nu mai pot sustine pentru multa vreme greutatea pe umeri.
Vitele, vandute
pentru forta de munca
Dupa retragerea apelor au inceput sa soseasca ajutoare. Din toate partile. Unele de la stat, altele din surse private si oamenii s-au ingramadit sa primeasca. Au venit si materiale de constructii, tiruri intregi, care s-au impartit in functie de necesitati. Si oamenii s-au trezit avand curtea plina cu diverse, insa fara nici o posibilitate sa construiasca. 60 la suta din cei avand casele compromise in totalitate au primit cate 8 milioane de lei ajutor pentru constructie. Dar cum sa faci o casa cu 8 milioane! Atunci au trecut la masuri extreme si au vandut din animale, vaci sau porci care au scapat de inec, ca si asa mureau de foame. Au luat o bruma de bani si s-au apucat de construit. Tot tarziu in toamna, de i-a apucat gerul cu mortarul neuscat. Lucrarile au mers greu.
„Daca mor, ma tine
in container?”
Cei de mai sus sunt tineri si in putere. Dar satul are foarte multi batrani ramasi fara case. Ca apa nu a ales. A luat la rand. Munteanu Catrina se apropie de 80 de ani. Sta singura, vadana de 25 de ani, dupa cum ne spune. Traieste intr-una din camerele de la strada in casa ei ramasa in picioare, dar plina de fisuri, pe sfert cazuta, din marginea satului. Are doua milioane pensie pe luna, din care o parte se duc pe abonamentul la lapte, fara de care nu poate trai. „Am ajuns la varsta mea sa n-am ce pune pe masa. Pasarile le-a luat toate apa. Acum am cateva gaini primite de ici, de colo. Stau si in frig, ca din pensia mea cate lemne pot sa cumpar… imi cer doua milioane pe o caruta. Mi-au dat materialele astea sa-mi fac si eu doua camere, dar trebuie sa astept primavara, ca sunt nevoita sa ma mut in bucataria de vara cat timp se face casa, ca p-asta veche o darama.”
„O ducem greu…”
La Bostan Marin se lucreaza de zor. Tot familie de batrani, au facut eforturi mari si au platit din pensie si imprumuturi oameni care sa-i ajute la casa. Patru camere de chirpici, salasul lor dintotdeauna, au fost luate de puhoi. N-au mai salvat mare lucru. Acum pun tabla pe noua casa. Toate materialele sunt primite ca ajutor, dar mana de lucru e foarte scumpa. „Am si datorii… daca va spun… nu ma credeti ce greu o ducem”, se destainuie omul. „Am ridicat astea doua camere pana aici, dar mai departe nu stiu cum sa ne descurcam. N-am nici tavanele gata, mobila mai deloc, pentru ca s-a stricat toata… nu stiu cum s-o scoatem la cap. Nu stiu nici cum trecem iarna asta, ca stam uite aici, in bucataria asta de placaj. Daca moare unul din noi, ca de acum suntem batrani, de unde ne scoate si pe noi crestineste? Ca din casa nu se poate, ca nu e gata! Din containerul acela din gradina? Sa rada lumea de noi? Ca am fost si noi oameni!!”
Dorm in paturi suprapuse
Familia Campeanu din Cosmesti Vale a apucat sa-si ridice o camaruta. Viata e grea, foarte grea, ca au trei copii, din care cel mai mare are 14 ani, si nici unul dintre adulti nu are serviciu, dintr-o lipsa acuta de locuri de munca in zona. Doar alocatiile copiilor si munca cu ziua ce le mai aduc un colt de paine. Au in curte un container instalat luna trecuta in care dorm copiii si-si fac lectiile. Are patru paturi suprapuse si e bine ca se face cald daca lasa pornit caloriferul electric. Dar asta costa bani si primarul i-a avertizat ca o sa vina facturile. Au ridicat in fundul curtii, cu greu, o casa mica, avand numai un hol si o camera, incalzita cu o soba de pamant. Nu e terminata inca. Si sunt cinci la numar. Au trecut o parte din iarna, pana a venit gerul mare, intr-o camera improvizata printre ultimele ramasite ce au ramas in picioare din fosta casa. Cat timp s-a lucrat la noua locuinta femeia a muncit cu ziua impreuna cu baiatul cel mare pentru a plati muncitorii. Barbatul, Pavelica, a trudit zi de zi sa ridice cascioara. Mai face un ban din lucrul arvunit la zi, pe unde apuca, cu caruta si calul, si nu se da in laturi de la orice munca. Copiii sunt buni si, chiar daca invata in container, au note bune la scoala. Familia mai are in curte materiale ramase sa mai faca o camera, o bucatarie pe locul fostei case, ca cinci guri nu pot trai omeneste intre patru pereti. Iar containerul o sa-l ia in curand din curtea lor. Ei nu au primt nici cei 8 milioane ca ajutor. Numai cu bratele lor nu pot ridica singuri o casa. E nevoie de mai mult.
Digul nu a fost intarit nici acum
Desi era o lucrare care trebuia terminata mai de mult, digul de protectie din malul Siretului sta in uitare de cateva luni. S-au inceput actiuni de reconstructie, insa din motive greu de explicat totul a fost abandonat. Acum lucrarea zace de nepasare, cu un buldozer cocotat in varf, abandonat si el. Nimanui nu-i pasa ca vine primavara, dezghetul si apele se pot involbura din nou iesind din matca. Oamenii din zona stiu bine asta. Tocmai pentru ca au patit-o. De aceea unii nici nu mai au curajul sa se apuce de construit, asteptand sa se ia masuri de siguranta. Nu cred ca mai rezista la un nou soc, in care sa-si mai vada o data averea dusa pe apa Siretului. Mai ales ca nu s-au alocat noi locuri de casa, marea majoritate a constructiilor noi fiind facute pe aceleasi locatii. In aceleasi curti inecate pe 13 iulie anul trecut.
Viata e grea la Cosmesti. Cei napastuiti de ape isi revin cu greu din drama anului trecut. Pana ce nu-si vad casele gata nu-si pot trage sufletul. Viata in container, dupa cum zic ei, nu e viata. De unde bani, de unde putere sa-si refaca intr-o perioada asa scurta tot ce au adunat o viata si au pierdut intr-o clipa. Potopul de anul trecut si-a luat partea de suferinta, care nu mai conteneste.