Urmele lasate de trecerea romanilor in urma cu aproape doua milenii pe actualul teritoriu al judetului Mehedinti sunt ingropate in gunoaie sau lasate in paragina de autoritatile nepasatoare. Ramasitele podului ridicat de Apollodor din Damasc sau ale castrului roman de la Drobeta sunt cotropite, in functie de anotimp, de vegetatie sau de mormane de gunoaie. Mai mult, in zone pline de vestigii au inceput sa rasara paduri de vile.
calatorul care coboara din bulevardul strajuit de ramasitele stravechiului castru roman de la Drobeta spre malul Dunarii intra in perimetrul cel mai bogat in ruine de pe intreg teritoriul tarii. Nicaieri pe o intindere de doar cateva sute de metri nu intalnesti ca aici, intre Cetatea Severinului si piciorul Podului lui Traian, atatea vestigii ale trecutului. Privit de pe a doua terasa a fluviului, peisajul pare sublim, cu Dunarea mladiindu-se ca un gat de lebada printre maluri, aproape egale ca inaltime, cu o infatisare de par ondulat conferita de vechi dune fixate in timp. Calea ferata tiveste drept, ca un chenar urmarind cursul apei ce margineste perimetrul incarcat de atata istorie. In asfintitul soarelui, peisajul pare un decor de teatru. Strabatuta insa la pas, zona se infatiseaza jalnic.
Dupa 1903 ani
Construit dupa primul razboi cu dacii si inaintea celui de-al doilea, adica intre anii 103 si 105 d.Ch., Podul lui Traian de peste Dunare, monumentala opera a arhitectului Apollodor din Damasc, mai impresioneaza astazi vizitatorii doar cu cateva ruine macinate cu o agresivitate de intemperiile vremii si de crasa nepasare a autoritatilor. Sursele antice primare referitoare la pod, ca si comentariile lui Traian nu s-au mai pastrat pana in vremurile noastre. Singurele date le mai aflam din textele lui Dio Cassius, Procopius si cele ale poetului bizantin Tzetzes, care spun ca podul a fost construit intr-un loc unde albia Dunarii era mai ingusta, dar apa mai iute si mai adanca. Ruinele tuturor pilelor podului au fost vazute, pentru prima data, abia dupa ianuarie 1858, cand nivelul apei a scazut foarte mult, eveniment consemnat in doua rapoarte independente, facute de Deuster si Imbriscvici. Potrivit afirmatiilor regretatului istoric, profesorul Dumitru Tudor, in anul 1909, pe partea romaneasca a senalului navigabil al fluviului au fost distruse pilele II si III, care impiedicau circulatia navelor. Din bogatul material obtinut atunci se mai pastreaza la Muzeul Regiunii "Portile de Fier" din Drobeta Turnu-Severin doar doua barne de dimensiuni diferite. "Din restul – dupa cum sustinea distinsul istoric, in urma cu aproape 35 de ani, intr-o discutie purtata cu autorul acestor randuri – s-au confectionat unele «suveniruri» ce s-au facut cadou unor personalitati ale vremii." Din cele 28 de pile, cate avea podul, mai sunt vizibile astazi doar patru in partea romaneasca si alte patru in cea sarbeasca. La vecinii de peste Dunare, fara origine latina, pilele sunt conservate cu grija, lucru care nu se intampla si in partea romaneasca.
Degradare galopanta
Ridicarea barajului hidrocentralei de la Ostrovu Mare a determinat formarea, in amonte, pe o lungime de circa 80 kilometri, a unui lac. Cresterea nivelului apei a impus executarea, incepand cu anul 1982, a unor lucrari ample in zona podului. Vechea cale ferata a fost mutata si ea cu 6 metri mai sus, pe malul Dunarii si, ca urmare, au avut de suferit piciorul podului si latura de sud a castrului roman. Pentru a nu fi acoperite de ape, s-a incercat mai intai sa se taie pilele podului si sa fie apoi stramutate mai sus pe panta. Varianta a cazut pentru ca uneltele moderne n-au rezistat tariei cimentului din care a fost facut podul cu mai bine de 1900 de ani in urma. Ca urmare, s-a recurs, in pripa, la protejarea pilelor prin niste cuve de beton. "Poate ca ideea n-a fost rea, dar probabil ca nu s-a studiat suficient impactul cu apa fluviului si cu cea din subteran, iar betonul realizat n-a corespuns cerintelor unei astfel de lucrari pretentioase", a spus dr. Misu Davidescu, descoperitorul tezaurului de la Hinova, istoricul sub conducerea caruia Muzeul Regiunii "Portile de Fier" a avut cea mai prestigioasa activitate din existenta sa. In fapt, apa Dunarii si cea provenita din panza subterana, la care s-au adaugat precipitatiile cazute timp de decenii, a inundat incinta cuvei de protectie din beton. In acest mediu sta de 25 de ani piciorul Podului lui Traian, supus unui galopant proces de distrugere. In cazul in care apa este scoasa cu pompa din cuva, in cel mult doua zile ajunge la vechiul nivel. Perioade indelungate de timp, pompa care trebuie sa scoata apa nu functioneaza. Iarna, fenomenul de inghet-dezghet lucreaza continuu la degradarea pilelor. Scurgerea apei de pe versanti, in lipsa proiectatei rigole, conduce la baltirea ei in interiorul cuvei de unde vara este emanat un miros patrunzator de starv, ca rezultat al descompunerii resturilor aruncate de catre vizitatori. Procesul de eroziune a piciorului podului s-a amplificat, devenind tot mai frecvente desprinderile de caramizi pe care nimeni nu s-a mai ostenit sa le aseze la locul lor. Ba s-au gasit unii "intreprinzatori" care le-au dat o alta folosinta: cu ele au fost pavate treptele unei scari sapate in malul fluviului pe care cobora spre Dunare pescarii amatori ai urbei, perechile de indragostiti si multi alti curiosi veniti sa vada ruinele Drobetei.
Autoritatilor locale au inchis ochii ani in sir si au permis ca langa monumentul istoric sa fie ridicate cocioabele unor "amenajari" gospodaresti unde se cresc porci hraniti cu resturile menajere stranse din depozitele de gunoaie incropite ad-hoc pe ruinele castrului si termelor romane. Spre est, langa piciorul podului, o lama de buldozer a nivelat terenul, probabil pentru inaltarea altei vile, sora cu cele care deja s-au construit sau se afla inca in constructie pe locul ruinelor.
Castrul si termele, sub gunoaie
Curtea muzeului este inchisa numai cu numele pentru ca pe latura ei de rasarit a disparut de mult gardul si s-au extins proprietatile vecinilor, iar pe cea de nord si de vest s-au deschis unele "porti" prin care localnicii isi arunca gunoaiele chiar pe ruinele napadite de balarii. La vestigiile castrului roman Drobeta si ale termelor nu s-a mai intervenit pentru conservare din anul 1972. Intemperiile au afectat mortarul, declansand prabusirea treptata a intregii structuri.
» Mare oras
Drobeta ajunsese in anii 240-250 d.Ch. unul dintre cele mai mari orase ale Imperiului Roman, care ocupa o suprafata de 60 hectare si avea o populatie de circa 40.000 de suflete, in conditiile in care Roma numara atunci aproximativ doua milioane de locuitori. "La Drobeta au mai existat si doua necropole si doua cimitire, a precizat dr. Davidescu, dar nu se mai poate face o cercetare completa a templelor importante care au fost. Despre ele stim numai din epigrafe, scrieri pe piatra ori pe monumente funerare." De mai bine de trei decenii, doctorul Davidescu avertiza cu privire la aceste inestimabile vestigii istorice: "Isi pierd din calitate, inscriptiile dispar si nimic nu mai poate fi valorificat pentru stiinta. Ar fi necesara construirea unui lapidarium de sticla pentru a se pastra integritatea monumentelor. Este nevoie urgenta de o interventie capitala la aceste vestigii de o reala si nemasurata importanta istorica pentru Romania".
» Fara finalitate
In lipsa fondurilor banesti si din cauza nepasarii autoritatilor, toate proiectele ce se vantura de ceva vreme prin Mehedinti si care vizeaza restaurarea si protejarea patrimoniului istoric si cultural national au ramas doar niste iluzii. Pana azi, nici macar inventarul acestui imens tezaur nu s-a incheiat in judetul de la Dunare. "In toamna anului 1998, Ministerul Culturii comanda un studiu la un institut de specialitate – a afirmat dr. Ion Stanga, directorul actual al Muzeului Regiunii «Portile de Fier» – pentru punerea in valoare a ruinelor monumentului istoric Piciorul Podului lui Traian. Studiul a fost realizat, dar materializarea lui s-a tot amanat. Pana cand, nu se stie." Expertii italieni prezenti, cu cativa ani in urma, la Drobeta Tr.-Severin au facut unele investigatii biofizice si biologice pe ruine, incercand sa gaseasca o solutie pentru a stopa erodarea materialului. Din cele trei variante posibile, ei s-au oprit asupra aceleia pe care vecinii sarbi au folosit-o la consolidarea pilelor podului de pe malul lor la inceputul anilor ‘80 ai secolului trecut.
Trecutul Romaniei, lasat in ruina
vestigiile fundamentale ale arheologiei romanesti sunt ignorate de autoritati. Cel mai adesea, pretextul delasarii este lipsa fondurilor. Atunci cand se aloca ceva bani, acestia capata rapid alte destinatii. Ca urmare, zidurile cetatilor medievale se prabusesc, ruinele castrelor romane sunt transformate in gropi de gunoi, printre pietrele fortificatiilor dacice pasc turme de oi, iar in sanctuarele strabunilor cautatorii de comori isi fac de cap. "Romania libera" continua seria de reportaje-radiografii ale principalelor situri istorice de pe teritoriul tarii.
