-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodVacanţe care-ţi iau minţile. La propriu

Vacanţe care-ţi iau minţile. La propriu

Mulţi oameni visează la o vacanţă în care să uite de toate problemele şi să se relaxeze pentru câteva zile. Pentru unii însă, concediul standard care implică leneveală pe un şezlong, la soare, cu un cocktail în mână, nu mai este satisfăcător, potrivit site-ului concierge.com. Tocmai de aceea, tot mai mulţi turişti optează pentru ceva mai intens: o vacanţă care implică prezenţa substanţelor care alterează realitatea.

Totuşi, este o mare diferenţă între a-ţi elibera mintea atunci când eşti în concediu şi a face ceva care te va trimite direct după gratii. Este bine să ţii cont de câteva sfaturi, înainte de a lua anumite substanţe: documentează-te cu privire la legile ţării pe care o vizitezi, vorbeşte cu doctorul tău, cumpără numai din surse sigure, mergi întotdeauna cu un prieten şi înregistrează-te la consulatul local la sosire. Una este să te relaxezi şi să te laşi dus de val şi alta să pierzi complet controlul.

Kava în Fiji

Kava tradiţională este o pudră dintr-o rădăcină care este apoi filtrată şi cu care se face un ceai vâscos, roz murdar. Sună dezgustător, dar efectele sale – vise lucide şi clare – l-au făcut favorit timp de secole printre locuitorii insulei Fiji. Lichidul cu gust de pământ amorţeşte gura şi gâtul, iar după două sau trei ceşti, vei uita de tot şi vei dansa fericit în jurul focului.

Aproape fiecare hotel oferă versiuni turistice ale acestei ceremonii de ceai, completată de kava diluată cu apă. Este un început bun pentru cei sceptici şi cu stomac sensibil. Pentru o experienţă reală, fă un tur al triburilor, cunoaşte localnicii şi fă-ţi de cap cu varianta puternică şi veritabilă de kava.

Odată ce ai intrat în joc, nu mai este cale de întoarcere, deci trebuie să stai şi să bei până când kava se termină- de obicei trei ceşti pentru fiecare participant. Dansul ciudat al fijienilor este parte din ritualul kava, aşa că participă, dacă mai poţi sta în picioare.

Marijuana în Amsterdam

Cel mai probabil eşti suficient de matur încât să nu îţi doreşti să te droghezi până nu mai ştii de tine, dar poate încă vrei să mai guşti din cea mai bună iarbă disponibilă în Amsterdam. Cafenelele ultra-moderne, muzica bună şi hotelurile confortabile oferă o variantă responsabilă de a trage câteva fumuri de marijuana.

Evită mult prea frecventatul Cartier Roşu şi mergi într-un club sau la cafeneaua New Dampkring de pe Haarlemmerstraat. Pentru mai multă stimulare vizuală, mergi la Green House Namaste, pe Waterlooplein, un loc cu iz indian. Nu uita că marijuana este teoretic interzisă în Olanda, dar este tolerată în cantităţi mici. Oricum, este un mit turistic că poţi fuma oriunde şi oricând, mai ales că autorităţile olandeze au interzis fumatul în locuri publice încă din 2008.

Ca să te relaxezi, vizitează Muzeul Pianola, unde poţi asculta peste 20000 de cântece la pian. Când apune soarele, mergi la Melkweg, un club dintr-o fabrică părăsită, unde ai şansa să întâlnesşti actori şi nume mari de DJi.

Pentru o revenire mai uşoară, cazează-te la Cake Under My Pillow, un hotel în care personalul va trece cu vederea ochii tăi injectaţi şi îţi va da prăjituri gratis că să îţi potolească pofta de dulciuri.

Ciuperci magice în Insulele Britanice Virgine

Dacă nu ai încercat niciodată ciupercile magice, trebui să ştii că efectele plăcute (halucinaţii spectaculoase şi ameţeală) le compensează pe cele neplăcute (greaţă şi stări de vomă), iar gustul unic şi dezgustător se duce repede cu o sticlă de bere. Nu te aştepta totuşi să mesteci o ciupercuţă şi să vezi preşedinţi zburând prin spaţiu, în OZN-uri. Halucinaţiile vizuale sunt doar o parte din efecte. Agitaţia, emoţiile intense, intorspectia şi pierderea noţiunii timpului vin la pachet cu aceste ciuperci, potrivit concierge.com

În Tortola, pe Insulele Virgine, este legal să deţii şi să consumi astfel de ciuperci, dar nu să le comercializezi. La petrecerile nocturne de la Cappoon’s Bay se serveşte însă ceai făcut din infuzia acestor plante.

Atmosfera este foarte intensă, pentru că sunt o mulţime de expaţi, locuitori leneşi, rom tare şi alte droguri. Dacă totuşi începi să te simţi rău, ia un taxi şi mergi la hotel. Localnicii sunt obişnuiţi cu turiştii care îşi fac de cap, deci nimeni nu se va uita urât la tine dacă îţi aminteşti greu cum te cheamă sau unde eşti.

Temezcal în Mexic

Poţi să ajungi „high” şi după o cură de detoxifiere, tocmai de aceea este atât de popular temezcalul în Mexic. În acest ritual antic, participanţii se întind pe podeaua unei colibe rotunde din chirpici, în jurul unui foc, iar un şaman face aburi din ierburi medicinale precum muşeţelul, aloe, salvia sau arnica. După două-trei ore de ritual, în care temperaturile variază de la 30 la 50 de grade Celsius, aşteaptă-te să te simţi foarte euforic.

Evită locurile dărăpănate şi dubioase, dacă nu vrei să te trezeşti lângă o persoană ciudată care îţi vorbeşte despre puterile miraculoase ale cristalelor. Alege locurile încercate de localnici şi conduse de profesionişti, precum Maya Spa Wellness Center, aflat la ieşirea din Tulum.

Caută un hotel specializat în acest ritual. Ultraloxosul Zoetry Paraiso de la Bonita are o colibă albă pe plajă, specială pentru această ceremonie, încălzită cu lemn aromat, iar un şaman experimentat te va ghida prin ceremonia de aproape trei ore. După aceea, poţi face o baie în ocean, pentru a îţi reveni. Dacă ţinteşti spre ceva veritabil, allege Posada del Tepozteco, la 45 de minute distanţă de Mexic, pe unde au trecut o mulţime de celebrităţi, precum Angelina Jolie sau Antonio Banderas.

După această experienţă, asigură-te că bei multă apă. Deshidratarea te poate lăsa cu o senzaţie groaznică de mahmureală, asemănătoare unei nopţi petrecute în bar.

Frunze de coca în Bolivia

În ţările producătoare de coca din America de Sud este interzisă doar forma procesată a frunzei- cocaina. Frunza de coca în sine, care se ţine între obraz şi dinţi, este o parte din viaţa cotidiană a locuitorilor din Anzi. Senzaţia uşoară de plutire pe care o ai este cu totul diferită de accesele furioase pe care le ai de la cocaină. Primeşti doar o senzaţie de amorţire a gurii, o stare de bine şi o energie care ţine toată ziua. În plus, este o modalitate foarte bună de a combate răul de înălţime.

Preşedintele bolivian Evo Morales este un susţinător al drepturilor oamenilor de a profita de utilizările tradiţionale ale frunzelor de coca. Dacă faci o plimbare pe străzile din capitala La Paz vei da peste nenumărate chioşcuri care vând coca, de unde poţi cumpăra un pumn de frunze. Totuşi, nu este indicat să mesteci mai mult de două deodată.

Dacă vrei să te culturalizezi, mergi la Muzeul Coca, care acoperă istoria socială, economică şi agricolă a celei mai cunoscute plante boliviene, o incursiune într-o cultură în care coca se găseşte într-o multitudine de produse, chiar şi în pasta de dinţi.

Pentru a te relaxa, mergi pe lacul Titicaca, cel mai mare lac cu apă dulce din America de Sud, unde poţi ajunge cu autobuzul din La Paz.

Bhang în India

În timpul festivalului anual al culorii, Holi, oamenii din toată India se droghează cu bhang, adică muguri şi frunze de marijuana într-o băutură amestecată cu lapte, unt şi condimente specifice, precum thandai şi lassi. Bhang este folosit şi pentru prăjituri, dacă te deranjează să bei unt lichid.

Băuturile bhang sunt disponibile la chioşcurile de pe stradă, la magazinele locale şi la restaurante, în timpul festivalului. Marijuana este teoretic interzisă, dar pentru că Holi este un eveniment religios, autorităţile trec cu vederea acest drog, timp de câteva zile.

De departe, cel mai bun loc pentru un bhang este oraşul Barsana, aşezat între New Delhi şi Agra. Acolo, Holi include o ceremonie în care bărbaţii sunt bătuţi de femei cu beţe şi, dacă sunt capturaţi, sunt forţaţi să se îmbrace în rochii şi să danseze. În schimb, bărbaţii stropesc femeile cu vopsea colorată.

Peyote în Mexico

Petrecăreţii în căutare de un weekend lipsit de griji nu ar trebui să aleagă această excursie. Peyote este ultima frontieră a vacanţelor nebuneşti şi care îţi sucesc mintea: 15 ore de halucinaţii şi cel puţin o repriză serioasă de vomitat. Totuşi, aceste halucinaţii au fost descries de mulţi că fiind „o întâlnire cu Dumnezeu” şi te pot duce într-o stare de armonie totală cu tine şi cu lumea din jurul tău.

Cactusul peyote creşte în zona deşertică şi muntoasă din jurul fostului oraş minier Real de Catorce. Sunt o mulţime de ghizi neoficiali care, contra unei sume de bani, te vor duce în deşert şi te vor ajuta să găseşti planta, care se taie în bucăţele şi se mănâncă. Fii totuşi precaut, pentru că este legal să cultivi planta doar în scopuri religioase. Asigură-te că ghidul tău este de încredere şi ştie cum să taie cactusul fără să îl distrugă, pentru că este o plantă sfântă pentru indienii Huichol, scrie concierge.com.

Cel mai bun loc pentru a consuma peyote este oraşul Cerro Quemoado, locul de intanire anuală al indienilor. Nu uita acasă GPS-ul şi hainele groase, pentru că seara este foarte frig.

Vin cu cobră în Vietnam

Locuitorii din Le Mat, un sat din nordul Vietnamului, sunt recunoscuţi istoric pentru îndemânarea lor de a prinde aceşti şerpi veninoşi. Festivalul anual de vin cu şerpi de la sfârşitul lui aprilie sau începutul lui mai este ocazia perfectă pentru a bea câteva pahare din acest afrodisiac local: o băutură tare servită cu o inimă de cobră care încă mai bate.

În Le Mat poţi ajunge cu uşurinţă din Hanoi, şi fiecare restaurant serveşte măcar un fel de astfel de băutură, fie că este sânge fermentat de şarpe, lichior de sapre sau alt lichid cu un şarpe conservat în sticlă.

Atenţie totuşi, pentru că te poţi îmbăta foarte rău de la aceste băuturi şi nu ai vrea să ratezi parada şerpilor, în care artiştii locali defilează în costume gigantice de cobră. Nu este prea indicat să dormi într-un oraş plin cu şerpi morţi dacă vrei să ai un somn liniştit, deci întoarce-te peste noapte în Hanoi.

Ayahuasca în Brazilia

De mai bine de 3000 de ani, triburile amazoniene au folosit acest ceai făcut din planta de ayahuasca şi chacruna, o plantă din familia cafelei, pentru a vindeca problemele emoţionale. Doctorii locali o descriu că o modalitate de a comunica mai bine cu sinele. Această experienţă are şi o explicaţie ştiinţifică: ceaiul conţine dimetiltriptamina, care ajută buna dispoziţie şi duce la reacţii similare pastilelor de ecstasy. Senzaţiile pot dura de la două la cinci ore, în funcţie de cantitatea de ceai pe care o bei.

O organizaţie americană, Heart of the Initiate, oferă seminarii de ayahuasca la un hotel eco de pe coasta Braziliei, unde ritualurile religioase, care implică utilizarea acestui ceai, sunt protejate de legea federală. Tabăra ţine 8 sau 17 zile, începe cu două zile de relaxare, urmate de ceremonii cu ayahuasca în fiecare zi, conduse de un şaman experimentat. Compania insistă că ayahuasca nu este un drog recreaţional, avertizând că vei ajunge doar să „te simţi bine cu faptul că de fapt, nu te simţi bine”.

Ceremonia poate deveni foarte intensă- au loc incantaţii, cântece în limbi tribale, tămâieri. Un alt lucru la care ar trebui să te aştepţi este voma. Dar, ca şi în medicina ayureda, aceasta este o parte aşteptată şi terapeutică a procesului. Utilizatorii frecvenţi spun că ayahuasca purifică sistemul digestiv, circulator şi neurologic, iar mulţi participanţi spun că au o senzaţie de bine şi de curăţenie internă care durează mult după ceremonie.

Absint în Paris

Absintul este o băutură populară printre artiştii din toate timpurile, precum Baudelaire, Van Gogh, sau Oscar Wilde, dar cu o reputaţie destul de proastă. Suspiciunile cu privire la efectele negative ale acestei băuturi- halucinaţii şi comportament bizar- au dus la interzicerea ei timp de aproape 100 de ani, până în 2001. Adevărul este că absintul nu te va face să vezi zâne verzi care zboară şi nici nu îţi va tăia o ureche, doar va adăuga un strop de bună dispoziţie şi va face lumea să pară puţin mai luminoasă.

De la legalizare, băutura cu gust de anason a fost adăugată în tot felul de cocktailuri foarte scumpe. Este o singură cale de a bea absint corect: se diluează cu apă rece ca gheaţa, turnată încet în pahar, care îi schimbă culoarea şi vâscozitatea. O fântână cu absint este cea mai bună variantă de a îl savura, deci mergi la barul specializat Vert d’Absinthe, din Oraşul Luminilor.

În fiecare octombrie, mii de turişti fac o excursie până în Pontarlier, în estul Franţei, pentru a participa la Absintiada, un festival de trei zile în care se consumă o mare varietate de absint.

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă