Primele curse aeriene de pasageri din România au fost cele de pe linia București-Galați, pe 24 iunie 1926.
Galați este unul dintre puținele orașe mari fără aeroport, deși în urmă cu aproape o sută de ani gălățenii erau primii provinciali care aveau posibilitatea să călătorească cu avionul la București, cursele aeriene fiind organizate la început de trei ori pe săptămână, apoi zilnic, cu excepția zilei de duminică.
Aeroportul din Galați a fost închis în 1958, la cererea rușilor, care nu voiau un aeroport în preajma graniței cu URSS. Între timp, au dispărut și multe dintre clădirile fostului aeroport, acum fiind pe punctul de a fi demolat și ultimul hangar care mai amintește de istoria aviației gălățene.
Primăria Galați a anunțat că va amenaja un nou parc la intersecția străzilor Basarabiei și Anghel Saligny, fiind încheiat un contract în valoare de 19.400 lei cu firma Proiect SA, care elaborează documentația.
„Pe amplasamentul respectiv se află un punct de lucru al Serviciului Ecosal, pentru care se propune relocarea. Pe suprafaţa de 5.870 mp ar urma să fie amenajate o fântână arteziană, spaţii de joacă pentru copii, bănci, cişmele, rastel pentru biciclete, mese şi scaune pentru şahul vârstnicilor, alei pietonale, reţea de iluminat“, se spune în informarea primăriei.
Din punct de vedere urbanistic, amenajarea parcului este un proiect binevenit, pentru că zona respectivă, cu blocuri construite pe la sfârșitul anilor 1980, oferă peisajul unui cartier de blocuri gri, în care aproape că nu există vegetație. Dar proiectul presupune demolarea unei construcții cu o valoare deosebită pentru istoria orașului. Este vorba de ultima dintre clădirile aeroportului înființat la Galați în perioada 1924-1926.
Potrivit istoricilor, a fost primul hangar al aeroportului gălățean. După desființarea aeroportului, în 1958, la cererea URSS, a fost o perioadă depou pentru tramvaie, după care a ajuns ceea ce este și astăzi, garaj și atelier de reparații pentru autospecialele serviciului de salubrizare al Primăriei Galați, Ecosal. Celelalte clădiri ale aeroportului, construite din cărămidă, cu o arhitectură deosebită, în care în anii 1960 fusese înființată „Întreprinderea de Cuie și Lanțuri Galați“, au avut soarta halelor societăților de stat falimentate în „tranziție“: au fost demolate în 2013, pentru ca în locul lor să fie construit un mall.
Ultima șansă: depinde câtă istorie știu proiectanții
Primarul Ionuț Pucheanu ia în calcul și varianta ca fostul hangar să fie salvat de la demolare și, eventual, să găzduiască un muzeu al istoriei aviației gălățene. „Suntem în plin proces de elaborare a studiului de fezabilitate. Așteptăm să vedem ce soluție ne va da proiectantul pe acea zonă și dacă într-adevăr proiectantul identifică o valoare a acestei clădiri care poate fi refăcută și amenajat acolo un muzeu, cu un părculeț în față, dacă astfel va fi pusă în valoare, nu cred că se va opune cineva unui astfel de proiect“, ne-a declarat primarul Galațiului.
Șansele de salvare a ultimei clădiri rămase din aeroportul de la Galați sunt destul de mici, pentru că proiectanții nu vor face cercetare în arhive pentru a desluși istoria aeroportului. Proiectanții vor face proiectul.
Anii de început
Potrivit lui Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcției pentru Cultură Galați, istoria aviației la Galați are multe repere importante pentru istoria aviației românești. În 1908, inginerul gălăţean Petre Andrianov a construit un planor de concepţie proprie şi a zburat cu el. Ion Paulat obținea de la Primăria Galați, în 1911, autorizaţia nr. 259/16.03.1911, pentru construirea unui hangar provizoriu la intersecția străzilor Domnească și Carol (astăzi str. Universității), necesar pentru construirea unui „hydroaeroplan militar“. De pe platoul de la bariera Tecuci din Galaţi a reușit apoi să se desprindă de la pământ.
La 1 ianuarie 1917, a fost înfiinţat la Folteşti, la 33 km nord de Galaţi, Grupul 3 de Aviaţie pentru luptă, bombardament şi recunoaştere. Iar pe 13 martie 1920, Grupului 3 Aviaţie de luptă, dislocat temporar la Botoșani pentru operaţiunile în Bucovina, îi era destinat „ca reşedinţă oraşul Galaţi“. Aerodromul a fost instalat la sud-vest de şoseaua Tecuci, „în dosul Cazărmilor Artileriei Călăreţe“.
Aeroportul din Galați, înființat prin decret regal
Înființarea aeroportului de la Galați avea o legătură directă cu situația economică a orașului, una foarte bună, grație și statutului de porto-franco care fusese deținut de cel mai important port la Dunăre. La 1880, la patru ani de la retragerea statutului de porto-franco, comerţul total al Portului Galaţi era de 67 de milioane, din cele 244 milioane cât reprezenta comerţul total al ţării.
În 1883, Galaţiul deţinea locul al doilea între centrele comerciale ale ţării, după Bucureşti. Situația economică și poziția geografică au fundamentat proiectul construirii aeroportului pentru înființarea primei linii aeriene pentru pasageri București-Galați-Chișinău. Prin adresa nr. 588/28.05.1921, Ministerul Comunicaţiilor, prin Direcţiunea Aviaţiei, transmitea Primăriei Galaţi următoarele: „Domnule Primar, după cum cred că vă este cunoscut, Consiliul de Miniştri, prin Jurnalul Nr. 255/ 921 publicat în Monitorul Oficial Nr. 257 din 25 Februarie 1921, a hotărât construcţiunea şi exploataţiunea liniei pentru navigaţiune aeriană Bucureşti- Galaţi-Chişinău, iar Majestatea Sa Regele a decretat de utilitate publică fondurile necesare construcţiunei şi exploataţiunei acelei linii prin Decretul Regal Nr. 565/921 publicat în Monitorul Oficial Nr. 269 din 11 Martie 1921“.
Construirea aeroportului a trenat, pentru că trebuia alocată o suprafață de 110 ha, iar politicienii locali aveau diverse interese imobiliare.
Primele curse aeriene din România, pe linia București-Galați
Aeroportul a fost construit și pe 24 iunie 1926 s-a deschis oficial traficul intern pe ruta Bucureşti-Galaţi. „În prezenţa familiei regale, a suveranului, a membrilor corpului diplomatic, pe aeroportul din Băneasa a avut loc un miting de aviaţie, apoi familia regală a trecut în revistă cele două aparate comerciale tip De Havilland DH 9, care şi-au luat zborul spre Galaţi, fiecare având la bord câte un pasager voluntar“, ne-a povestit consilierul în cadrul Direcției pentru Cultură Galați.
În 1920, fusese înființată „Compania de Navigaţie Aeriană Franco-Română“ (CFRNA), care în 1925 şi-a schimbat numele, devenind „Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană“ (CIDNA), iar în 1937 a devenit LARES (Liniile Aeriene Române), iar din 1954 Compania Tarom.
Între Capitală şi Galaţi erau efectuate curse aeriene regulate de pasageri, mărfuri şi poştă, cu avioane Potez, de producţie franceză. Apoi, pe relaţia Bucureşti–Galaţi s-a zburat cu avioane Junker 52 şi PO2, iar mai târziu cu aeronave LI2.
La data de 23 august 1944 pe aerodromul din Galaţi se aflau 249 avioane de diferite tipuri. După război, aeroportul din Galaţi era un important centru de pregătire a viitorilor piloţi.
În prezenţa familiei regale, a suveranului, a membrilor corpului diplomatic, pe aeroportul din Băneasa a avut loc un miting de aviaţie, apoi familia regală a trecut în revistă cele două aparate comerciale tip De Havilland DH 9, care şi-au luat zborul spre Galaţi, fiecare având la bord câte un pasager voluntar.“
Marius Mitrof
O importantă flotă de avioane militare
În primul război mondial, la aerodromul amenajat la Foltești, la nord de Galaţi, se afla Grupul 3 Aviaţie, ce avea în dotare avioane „Farman“ pentru operaţiunile de observare şi avioane „Nieuport“ pentru vânătoare. În Al Doilea Război Mondial, la aeroportul din Galați se afla Corpul 1 Aerian, aici funcţionând şi o şcoală de vânătoare în picaj, cu instructori germani.
La data de 23 august 1944 pe aerodromul din Galaţi se aflau 249 avioane de diferite tipuri. După război, aeroportul din Galaţi era un important centru de pregătire a viitorilor piloţi. Tradiţia exista deja, pentru că din 1937 aici se înfiinţase o şcoală de pilotaj pentru aviaţia civilă, care a brevetat 38 de piloţi.
Între 1947 și 1948, pe Aeroportul Galaţi se efectua pregătirea practică a elevilor şcolii militare de aviaţie, care zburau cu aparate de tipul IAR 27, IAR39 şi IAR80, aparate Fleet 10G, Nardi 305, iar mai târziu cu IAK 11, IAK 17, IAK 18 și IAK23.
