Turismul de aventura aduna noi si noi adepti in randurile romanilor care s-au plictisit de distractiile oferite de statiunile traditionale. Zborul cu parapanta, raftingul, mountainbiking-ul se afla deja pe agenda de vacanta a turistilor dornici de adrenalina. Exista insa si oferte inedite. Romania libera va prezinta astazi trei initiative din acest domeniu, proaspat lansate si care deocamdata atrag mai multi vizitatori straini. Este vorba despre cursurile de supravietuire in munti, tinute in judetul Bihor de doi fosti militari din trupele speciale, drumetiile calare organizate de o herghelie din Muntii Rodnei si de excursiile subacvatice la epavele de pe fundul Marii Negre.
Facem cale lunga din Bucuresti pana in judetul Bihor, satul Topa de Cris. De acolo ne luam dupa indicatoarele aventurii, pana la o baza turistica, unde intalnim doi oameni de vreo 30 de ani. Au pornit afacerea din 2007. Sunt fosti militari ai fortelor speciale din Armata Romana. Ne povestesc ca zece ani s-au pregatit pentru lupta in teritoriul inamicului. Antrenamente in munti, supravietuind zile in sir numai cu un cutit. Cu el isi construiau un adapost, isi procurau hrana din natura. Apoi, viata lor a luat-o pe un alt drum, dupa ce Adrian Iuhas si Radu Tanase au decis sa se asocieze, sa-si faca o firma care ofera turistilor 24 de sporturi extreme, cu ghizi si instructori pentru fiecare segment. Retinem alpinismul, speologia, urmeaza snowkayaking, airboarding, parapanta, zorbing, canioning, rafting, mountainbiking.
Lista e mai lunga. si, nu in ultimul rand, turele de supravietuire. Radu ne zice ca timp de un an, dupa ce au pornit afacerea, au lucrat fara sa perceapa vreo taxa clientilor. Ce-i drept, clienti le-au fost mai intai prietenii si cunostintele. Au vrut sa-si faca in acest fel publicitate. Din om in om. Lucrurile au evoluat, astfel ca la ora asta firma are 400 de clienti pe luna. Majoritatea sunt straini. si-au botezat firma dupa activitatea lor – Extreme Zone Adventure. Ce inseamna majoritatea straini – 70%, iar din acestia jumatate sunt din Ungaria, completeaza Adrian. Preturile nu par deloc piperate – de la 50 la 180 lei pe zi de persoana, la o tura de supravietuire.
"Padurea e ca un supermarket"
Am plecat alaturi de gazdele noastre in Apuseni, sa simtim pe pielea noastra cum e sa stai o noapte in munti. Traseul ales – Defileul Crisului – urca pana la vreo 900 de metri altitudine, in Muntii Padurea Craiului. Urcus de-ti circula sangele in vene mai repede decat viteza trenului care trece parca pe sub noi. Urme proaspete de caprioare si mistreti ne insotesc, semn ca nu suntem singuri prin locurile astea. Dar padurea tace. E primitoare, in ciuda ploii care ne-a luat in primire inca de la plecare. Radu ne spune ca supravietuirea, asa cum o stiu ei din armata, nu inseamna nici pe departe ce se aplica in termeni turistici. "Mai degraba, incercam sa-i apropiem pe turisti de natura. Padurea e ca un supermarket in care poti gasi orice. Totul e sa stii sa cauti, sa te orientezi. Natura nu e un dusman al omului, e un prieten, asta trebuie inteles", ni se explica.
Doua ore si jumatate de mars, fara sa fortam. Regula pe munte e clara: grupul se misca dupa viteza celui mai slab dintre calatori. Nimeni nu ramane in urma. Ghizii ne opresc la un moment dat. Sunt mai multe pesteri in zona. Una dintre ele ne va fi culcus la noapte. E important ca pestera sa nu aiba "locatari" cu patru picioare si colti. Salbaticiunile isi cauta culcus in grote sau pe unde nimeresc, cand e vremea rea. Cateva minute ramanem pe loc in linistea padurii. Chiar unul dintre ghizi ne spusese la un moment dat ca turistii cauta leacul acesta impotriva stresului. Sa "asculti" linistea padurii. Nimic mai mult. Decizia vine repede: vom innopta in Pestera Rosie.
Noaptea in pestera
Un fel de "balcon" in munte, unde suntem izolati intre prapastie si cer. Cine are curajul sa-si arunce privirea in hau vede padurea cum se "catara" parca pe stanci, prinzandu-se cu radacinile de orice petic de pamant. Dar nu de observatii amanuntite avem timp acum. E trecut de 5 dupa-amiaza, iar fiecare om din grup trebuie sa participe la munca echipei. Ghizi si turisti – o singura suflare. Caram din padure crengi uscate. Vom face focul. Alta treaba: trebuie sa ne facem paturile. Din crengi si frunze. Strat gros, sa nu ne "rupem" spinarile pe pietre. Gura pesterii, larga de cateva zeci de metri patrati, ne ofera loc suficient noua, celor sapte expeditionari. Abia intr-un colt se vede o firida pe unde ar trebui sa te strecori, tarandu-te, daca vrei sa intri in pestera propriu-zisa. Ni se spune ca intrarea s-a obturat de-a lungul timpului din cauza prabusirii tavanului.
Sa speram ca noi vom avea o noapte linistita! Focul se inteteste repede, ne uscam hainele pe un "caprior" din crengi, dupa ce pe drum am facut o "baie" in transpiratie amestecata cu ploaie. Dupa ce mancam, tragem la sorti. Trebuie sa facem de garda la foc. Cate o ora fiecare om. Unul de garda, ceilalti dorm. E important sa mentinem focul "treaz", ca un scut impotriva eventualilor musafiri. Salbaticiuni, evident. Asta fac ghizii nostri cu turistii lor. si cu noi. "E bine sa inveti sa nu te ratacesti in munti", ni se spune. Apusenii sunt periculosi din acest punct de vedere. Un relief sinuos, vai adanci, creste semete, paduri, pesteri, prapastii. Tocmai bun terenul pentru a te "pierde" organizat, intr-o tura de supravietuire.
Femeile se descurca mai bine
Aflam ceva despre clientii interlocutorilor nostri: oameni de toate varstele, barbati si femei. Culmea, femeile se descurca mai bine. Sunt mai atente la tot ceea ce li se explica. Nu se pleaca la drum decat dupa ce ghizii fac o scurta introducere in arta expeditiei – cum sa te orientezi pe teren, cum sa folosesti busola, harta, cum sa organizezi tabara. Ghidul insoteste grupul, care nu e mai mare de zece persoane, in tura de supravietuire, dar turistii sunt lasati sa munceasca, sa-si faca tabara, sa faca focul, sa prepare mancarea, sa-si faca paturile din frunze. Tot inainte de plecare, fiecare turist semneaza o declaratie pe propria raspundere, pentru ca, pana la urma, nu te obliga nimeni sa iei muntii in piept, cu riscul de a-ti rupe picioarele sau gatul. Cu toate astea, ghizii stabilesc gradul de dificultate al traseului, in functie de cum arata clientii lor – mai mult sau mai putin pregatiti, fizic in special. Pe langa asta, fiecare turist trebuie sa vina cu propriul echipament.
Trusa de supravietuire e esentiala. Trebuie sa ai in ea un cutit. Cu el poti sa-ti faci faci adapostul, poti sa vanezi, sa-ti faci o undita ca sa pescuiesti. Mai trebuie sa pui in rucsac mancare, ciocolata – dulciurile fac bine dupa un efort mare –, sacul de dormit, o harta, o bricheta, sa ai cu ce aprinde focul. Ce este pana la urma supravietuirea ne spune Radu: posibilitatea de a face lucruri pe care nu le-ai mai facut niciodata. "E incercarea de a-ti depasi limitele si complexele", spune omul nostru. Dar, mai mult de atat, e solidaritatea umana. Apropierea intre oameni e, poate, mai mare in pustiu decat oriunde altundeva. Tot ghidul nostru isi aminteste ca a condus pe munte trei perechi. Veneau din trei casnicii destul de subrede. Dupa cateva zile petrecute in mijlocul naturii, cand au muncit cot la cot pentru a-si organiza viata in natura, calatorii au plecat cu totul alti oameni. Parca se redescoperisera. Turele de supravietuire nu dureaza mai mult de trei zile. E greu, mai ales atunci cand e frig si ploua.
Industria aventurii la americani
Radu ne povesteste de experienta altor tari. La americani e o adevarata industrie a turismului care s-a imbinat cu experienta militara a instructorilor. Sunt fosti combatanti din "Beretele Verzi" care organizeaza adevarate stagii militare pentru clientii lor. Exista oameni care vor sa faca armata. Asta e vacanta lor. Petrec un stagiu de o luna de zile intr-o "baza" militara, participa la misiuni, au echipamente sofisticate, arme, dar totul e, pana la urma, o joaca. Fara gloante. Apusenii n-au asemenea "baze", iar Radu si Adrian n-au de gand sa copieze experienta colegilor lor de peste Ocean, dupa cum ne spun.
Calare prin Muntii Rodnei
Herghelia din Beclean, ce apartine de Ocolul Silvic din Bistrita, pune la dispozitia turistilor, de trei ani incoace, cai din rasa semigreu romanesc, considerati cei mai buni pentru drumurile de munte. Cinci cai am gasit la punctul de plecare, la Izvorul Rosu, in dreptul singurului catun din Parcul National Rodna. Un catun cu o denumire ciudata, Valea Vinului, cu toate ca cele 50 de familii care locuiesc acolo ii mostenesc pe minerii care au lucrat in zona asta generatii intregi. Am plecat de la altitudinea de 720 de metri si vom ajunge la 1.600 de metri, pe Muntele Saca. Ne vom odihni la o stana, apoi vom vizita Poiana Narciselor, iar apoi intoarcerea. Narcisele infloresc in luna mai, in zona asta de munte, asa ca atunci aveti ce vedea aici: cinci hectare de flori. Numarul total depaseste patru milioane de fire, auzim de la unul dintre ghizii nostri, Grigore Lorint. Plecarea se face cu instructajul de rigoare, apoi semnam o declaratie pe proprie raspundere.
Ni se spune cum se conduce un cal, care sunt comenzile. Prima oara pe cai – o experienta inedita pentru noi. Dar cei trei rangeri care sunt cu noi, intre care si Timoftei Filipoiu si Roman Iurgan, ne-au linistit, spunandu-ne ca sunt cai blanzi. Numai iepe, tine sa precizeze unul dintre rangeri. De mentionat ca rangerul face parte din ceea ce se poate numi trupa de paza a unui parc national. Exista mai multe trasee propuse pentru turismul ecvestru in Muntii Rodnei – spre Lacul Lala, spre Izvorul Bailor, Dealul Popii, unde sunt opt pesteri. Anul trecut, 15 grupuri de turisti au fost conduse calare prin munti. Sezonul de acest fel incepe primavara si se incheie toamna. "Marea problema e lipsa de promovare. Speram sa avem tot mai multi turisti", ne spun rangerii. Calatoria de o zi pe cal costa 78 de lei de persoana, iar sambata si duminica ajunge la 100 de lei. Turisti de toate natiile. Ramane de vazut daca si romanii vor renunta la caii-putere in favoarea calului de munte…
Excursii printre epavele de pe fundul marii
De la munte ajungem la mare, la Constanta mai precis, unde descoperim o firma care organizeaza excursii subacvatice, la epave. E o afacere romano-olandeza. Descoperim un cetatean olandez care a decis ca e mai bine sa traiasca in Romania. Omul se numeste Harry Bakker. El si cu prietena lui romanca, Doina Geana, o pasionata a scufundarilor, au pus bazele firmei "Aquarius dive center" din 2006. "Ce simti cand te scufunzi?", intreb. "E ceva cu totul special, greu de definit. Dar, mai ales, apropierea de epave. E ca si cum descoperi un trecut la care altfel nu ai cum sa ajungi. Descoperi o poveste", ne descrie plastic romanca. Suntem la doi pasi de tarmul marii, langa celebrul Cazino din Constanta. Doi turisti germani se pregateau de plecare, carandu-si bagajele. Facem cunostinta cu Alex si Elm. Vor pleca din portul turistic Tomis cu o barca. Tinta lor e una cat se poate de interesanta: un fost submarin sovietic. "Am mai venit si anul trecut in Romania.
Voi aveti multe epave virgine", spune Elm. Nu prea intelegem ce e cu virginele. Ne explica Doina: epavele romanesti sunt foarte putin vizitate. E un teritoriu nou pentru turistii straini. Fiecare "explorator" vrea sa ajunga in locuri cat mai putin umblate. Cele mai "vanate" epave in toata lumea sunt fostele nave de razboi. Au si scufundarile turistice istoria lor, dupa cum aflam de la gazdele noastre, Doina si Harry. Fenomenul a luat amploare in anii ‘60, in America. De atunci exista si o organizatie mondiala a scufundatorilor recreationisti – PADI. Sunt un fel de ghizi ai turistilor, in drum spre adancurile marii. Harry e un asemenea ghid. Are brevet de 16 ani. si-a infiintat in Olanda o firma specializata, dar apoi s-a mutat cu "arme" si bagaje in Romania, la Constanta. Daca ar fi sa iei o astfel de afacere de la zero, te-ar costa cel putin 100.000 euro, zice Doina. Pe cand asa, cu toate echipamentele aduse de Harry, investitia romaneasca s-a limitat la vreo 20.000 euro.
Centrul de scufundari de la Marea Neagra are acum zece echipamente complete. Un asemenea angrenaj, de aproape 30 de kilograme, valoreaza cel putin 3.000 euro. Sunt o serie intreaga de componente – vesta compensatoare, consola, o sursa de aer alternativ, combinezon, labe, snorkel (tub pentru respirat la suprafata), un computer de scufundare si multe alte lucruri. Daca esti in stare sa cari tot acest costum pe uscat, pana la apa, atunci poti sa te si scufunzi. Efortul de la suprafata e un semn al sanatatii, pana la urma.
Sanatatea de fier, conditie pentru turismul subacvatic
Nu se pot duce in excursii subacvatice oamenii care sufera de inima, de astm sau de plamani. Daca exista suspiciuni asupra sanatatii unui om care vrea sa faca scufundari, acesta e trimis la medic, pentru o consultatie amanuntita. Dar nu oriunde, ci la singurul centru din Constanta pentru medicina hiperbara. Plecarea in adancuri se face numai in echipe de cel putin doua persoane, dintre care un ghid, dar pot fi si grupuri mai mari, de pana la sapte indivizi. O alta conditie pusa turistilor: nu au voie sa patrunda in interiorul epavelor si nici sa plece de acolo cu cine stie ce "suveniruri". E risc mare sa intri in epava, ni se explica. Te agati de o bucata din metal, de un cablu, intri in panica, iti poti rupe costumul si atunci situatia ar putea sa devina cat se poate de urata.
Nimeni nu s-a nascut invatat, dar poti sa iei lectii de la scufundatorii din Constanta. Un curs avansat, de cinci zile, costa 255 euro. Pentru lectii de numai doua zile platesti 155 euro. Pe urma pleci in larg. O excursie la epave, de cateva ore, costa 30 euro de persoana. Daca epava e la peste sase mile in larg, tariful sare la 40 euro. Structura turistilor a evoluat de trei ani incoace pentru cei care se ocupa de afacerea din Constanta – daca la inceput 60% din clienti erau straini, acum e invers, predomina romanii.
Povestile epavelor
Excursiile la epave nu inseamna doar scufundare si atat. Turistii vor de la ghidul lor povestea navei pe care o vor vizita. Vor sa stie cine si cand a construit-o, dar, mai ales, cand si in ce conditii s-a scufundat, daca si cate victime au fost. E o munca destul de grea pentru documentare, mai ales ca, asa cum zic gazdele noastre, arhivele din Romania sunt destul de sarace in privinta tuturor "mormintelor" din metal insirate de-a lungul tarmului romanesc. si atunci exista solutia arhivelor din alte tari, mai ales din Rusia si Germania. "Colaboram destul de bine cu acele institutii", ni se spune. Navele scufundate in Marea Neagra pot fi impartite in doua mari categorii: germane si rusesti. E si un minisubmarin italian scufundat in apele noastre teritoriale. Multe informatii despre epave au ramas si de la un pasionat al scufundarilor din Romania, arheologul Constantin Scarlat, care in anii ‘60 – ‘70 a studiat "osemintele" navelor din Marea Neagra.
"Pot spune despre profesorul Scarlat ca a fost un Jack Cousteau al Romaniei. El a cartografiat zona din dreptul portului Tomis si de la Mangalia, iar datele lui coincid cu informatiile pe care le avem acum, prin noile tehnologii care evidentiaza prezenta epavelor", sustine Doina Geana, care vrea sa realizeze o pagina de internet in care sa cuprinda toate datele adunate de-a lungul vietii sale de cel care a fost, la vremea sa, un scafandru militar. Turismul acvatic la Marea Neagra se poate face tot timpul anului. Daca vara apa marii are la suprafata 25 de grade, la zece metri adancime temperatura scade la zece grade. Pe cand iarna, la aceeasi adancime, sunt sase grade. Aflam ca iarna e benefica pentru cautatorii de epave, pentru ca atunci vizibilitatea in adancuri e mai buna.