„Care este secretul succesului fermierilor din Turcia sau Spania?” Mulţi dintre noi şi-au pus o asemenea întrebare atunci când au intrat într-un hipermarket şi au constatat că toate legumele şi fructele provin din import.
Dincolo de frustrare, realitatea arată că România este în acest moment dependentă de roşiile, castraveţii şi ardeii proveniţi din Turcia sau UE, în ciuda potenţialului său agricol.
Rl a vrut să afle cum reuşesc alte ţări să transforme agricultura într-o afacere uriaşă în timp ce România îşi iroseşte an de an uriaşul său potenţial. În acest scop, am făcut o vizită în Turcia, al şaptelea producător mondial de legume-fructe, unde am stat de vorbă cu fermierii, reprezentanţii cooperativelor de producători şi exportatorii de roşii, castraveţi şi ardei. Am ales această ţară deoarece reprezintă cel mai important furnizor de legume pentru piaţa românească, conform lui Adrian Rădulescu, secretar de stat în MADR.
Antalya, inima legumiculturii turce
Imediat după turism, regiunea Antalya este agrară, fiind zona cu cea mai mare concentrare de solarii din Turcia. Mai bine de jumătate din exporturile anuale de 1 miliard de dolari ale regiunii provin din rodul pământului. Producătorii din Antalya şi-au deschis pentru RL porţile fermelor, arătându-ne tehnologiile pe care le aplică şi cum îşi vând marfa.
Prima vizită am făcut-o la compania Haspak, care deşi are în proprietate numai 9 hectare de sere, este unul din primii trei mari exportatori de roşii din Turcia. Asta pentru Haspak coordonează o cooperativă formată din 250 de fermieri. Compania vinde 30.000 de tone de roşii în fiecare an, dintre care două treimi, aproximativ 1000 de tiruri pline ochi cu tomate, merg în Europa către Carrefour, Metro, Real, Tesco şi alţi retaileri importanţi. România e a cincea destinaţie a Haspack, în funcţie de cantitatea de roşii exportată, după Rusia, Marea Britanie, Germania şi Ungaria.
Uniunea micilor fermieri
Turcii au înţeles că logistica e un ingredient esenţial pentru o agricultură profitabilă. Cafer Salcan, fost manager de logistică la DHL Turcia, a fost cooptat membru în boardul de conducere al cooperativei şi a fost motivat cu un pachet minoritar de acţiuni la Haspak. Obiectivul a fost simplu: cât mai multe roşii Haspak trebuie să ajungă pe mesele europenilor. Salcan ne-a explicat de unde provine forţa companiei sale:
„Am strâns laolaltă 250 de mici fermieri, care împreună deţin un total de 100 hectare de sere şi solarii cu roşii. Compania a semnat cu fiecare agricultor în parte un contract de fidelizare, prin care se angajează să-i vândă minim 60% din producţie, iar fermierii, în schimbul asigurării desfacerii, s-au obligat prin contract să accepte ca solariile să le fie inspectate săptămânal de inginerii noştri agronomi, care verifică tratamentele şi îngrăşămintele, stadiul de dezvoltare al plantelor şi dacă sunt sănătoase, precum şi dimensiunea şi culoarea roşiilor. Noi le verificăm solariile şi le oferim consultanţă gratuită ca şi cum ar fi ale noastre. Trebuie să aducem roşiile fiecărui fermier în parte la un standard de calitate conform cu cerinţele de export”.
Zilnic, cinci ingineri ai firmei Haspak străbat cu maşina satele din jurul Antalyei, vizitează solariile şi introduc în computer datele prelevate din teren, astfel că la centrala companiei se ştie în orice moment ce cantitate de roşii, cu ce diametru şi din ce clasă de calitate pot fi culese în următoarele 24 de ore pentru a fi livrate supermarketurilor. Un soft specializat arată inclusiv data la care s-au aplicat ultimele tratamente cu ierbicide la fiecare dintre fermieri şi calculează data la care pot fi culese legumele pentru ca atunci când ajung în raioanele supermarketurilor să nu prezinte reziduuri toxice. În cazul în care o roşie vândută într-un un supermarket din Franţa e suspectată că a produs îmbolnăvirea unui client, imediat Haspak poate identifica de la care dintre cei 250 de mici fermieri provine.
Piaţa de gros e pentru fermierii neafiliaţi la cooperative
În cazul în care producţia celor 250 de fermieri afiliaţi la Haspak nu e suficientă pentru a acoperi comenzile zilnice ale retailerilor, compania îşi completează necesarul la „bursa legumelor” din piaţa de gros a Antalyei. Aceasta este cea mai mare din Turcia, are 2000 de angajaţi şi tranzac¬ţionează anual 3 milioane de tone de legume şi fructe, în valoare de peste 600 milioane euro, conform managerului acesteia, Riza Uysal. Dintre acestea, 60% merg către export. În piaţă operează 150 de „comisionari” agreaţi de stat, care toată ziua stau cu telefonul la ureche în faţa computerului şi adună comenzi pentru produsele aduse în piaţă de fermieri. Pentru operaţiunea de intermediere, fermierii sunt taxaţi de comisionari cu 8% din preţul de vânzare. Alţi 6,5% sunt reţi¬nuţi ca impozit la sursă de statul turc. Camioanele cu produse vin la 3 dimineaţă, iar până la ora 8 majoritatea producţiei e deja vândută.
Un vrej de roşie atinge 11 metri lungime
Serele companiei Haspak sunt controlate de computer. Clapetele de aerisire, ventilatoarele de circulare a aerului, alimentarea plantelor cu apă, îngrăşământ şi controlul temperaturii sunt toate automatizate. Polenizarea e făcută de bondari care sunt livraţi cu casă cu tot (cutii de carton). Orice clapetă de ventilare e prevăzută cu sită anti-insecte, iar gâzele nedorite care se strecoară în seră şi ar putea înţepa frunzele sau fructele sunt prinse în capcane cu feromoni.
Roşiile nu sunt plantate în sol, ci la 30 de centimetri deasupra, pe nişte platforme suspendate, în saci cu sol artificial (o tocătură de nucă de cocos). Solul e sterilizat pentru a nu avea germeni şi seminţe de buruieni. Spre deosebire de serele rudimentare, unde plantele se înlocuiesc de două ori pe an, la Haspak tehnologia performantă face să fie suficientă o singură plantare la 12 luni.
Lungimea unui vrej de roşie ajunge la 11 metri, de pe fiecare plantă culegându-se 15 kilograme de tomate pe sezon. Deşi plantele au lungimi foarte mari, în seră înălţimea vizibilă e de doar 2 metri, deoarece pe măsură ce tulpinile cresc, firele de care se agaţă vrejurile sunt lăsate în jos şi tulpinile sunt pliate în mănunchiuri la baza plantei, dând senzaţia unei aglomerări de cabluri de curent dintr-un spaţiu industrial.
500 tone de roşii la hectar, ţinta pentru 2012
Cultura legumelor e într-atât de profitabilă în Turcia, încât orice investiţie în sere se amortizează în circa 4 ani. De aceea, firma Haspak se extinde într-un ritm rapid: „În 2012 vom finaliza construcţia a 120 de hectare de sere în Afyon, o zonă cu climat un pic mai rece comparativ cu Antalya, însă cu un potenţial competitiv imbatabil. Acolo efectuăm foraje de doi ani şi am descoperit, la 1.000 de metri adâncime, o sursă de apă geotermală cu debit stabil, iar autorităţile şi-au dat acordul să o folosim la încălzirea serelor noastre. În acel moment, costurile cu încălzirea vor tinde spre zero, iar preţul de producţie va fi cu 30% mai mic. În plus, vara în Afyon e mai răcoare, spre deosebire de Antalya, unde calitatea producţiei e afectată de temperaturile de 40-45 de grade Celsius. Investiţia totală e de 100 milioane de euro, însă ţinta de producţie la serele pe care le vom inaugura la anul în Afyon e de 500 tone de roşii la hectar”, spune Cafer Salcan.
Directorul financiar al companiei, Mehmet Guven, care şi-a început cariera ca exportator de flori în România şi de 5 ani lucrează la Haspak, explică de unde are firma sa bani pentru investiţii: „Înainte, statul ne dădea credite doar pe 2-3 ani, însă din 2007 încoace şi-a schimbat politica vizavi de producători. Ca să ne încurajeze, ne oferă credite cu dobândă subvenţionată de 5% pe o perioadă de 7-10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani. Mai mult, fermierul este scutit de la plata impozitelor pentru muncitorii sezonieri. Guvernul suportă şi jumătate din costul de achiziţie a unora dintre liniile de sortare-împachetare a roşiilor”, spune Guven.
Muncitorii în agricultură, aduşi de la 1.000 km depărtare
O altă companie din Antalya, Lykiasun, este organizată după acelaşi model producător-cooperativă-exportator ca şi Haspack. Compania e însă specializată pe producţia şi exportul de ardei. Săptămânal, 5 tiruri încărcate pleacă spre Norvegia, Belgia, Danemarca, Germania şi România. Cengiz Yilmaz, managerul companiei, explică: „Din cauză că în zona bogată a Antalyei populaţia nu se înghesuie să lucreze în agricultură, în hala de sortare-împachetare a companiei Lykiasun lucrează 60 de ambalatoare kurde, aduse de la 1.000 de kilometri distanţă, din regiunile sărace ale Turciei, situate la graniţa cu Irakul. Timp de 9 luni pe an, lucrătoarele locuiesc în barăci şi muncesc pentru 400 de euro pe lună, după care, de la sfârşitul verii până în octombrie (perioada în care se schimbă plantele în sere), femeile kurde se întorc acasă la famiile lor”.
Lefurile muncitorilor care lucrează în sere şi solarii variază între 300 şi 650 euro în funcţie de productivitatea companiei pentru care lucrează. În plus, fermierul e cel care le asigură şi cazarea. La multe din fermele pe lângă care am trecut, am văzut barăci dărăpănate pentru muncitori amplasate în imediata vecinătate a unor sere şi solarii ultramoderne. Am dat însă şi de patroni care au o grijă mai mare de angajaţi. E cazul lui Mehmet Gencer, musulman convins şi unul dintre milionarii Antalyei. Mehmet spune că a construit locuinţe de serviciu ultradotate pentru toţi muncitorii săi. Inginerului agronom care-i supervizează lucrările, pe lângă salariul lunar de 1.000 dolari, i-a oferit cadou, după numai 5 luni de activitate, un Peugeot 206 nou-nouţ. Muncitorii şi-i plăteşte o singură dată pe an, la sfârşitul sezonului, în luna iunie, pentru toată munca depusă peste an, împărţindu-le 25% din profit: „Banii nu-i dau fiecărui angajat în parte, ci per familie, formată din soţ-soţie. Pentru sezonul agricol 2010, fiecare familie a primit 15.000 euro”.
Patriotismul agricultorilor turci
Mehmet este şi comisionar în piaţa de gros, tranzacţionând anual legume şi fructe în valoare de 12-15 milioane euro, motiv pentru care le garantează fermierilor afiliaţi în cooperativa sa vânzarea întregii producţii de ardei. Omul de afaceri ne duce pe un dâmb de unde arată cu mâna înspre un câmp plin de sere aflat la 1 kilometru distanţă: „Ei sunt cei mai mari producători de seminţe din Turcia. Toate seminţele pentru ardeii mei le cumpăr de la ei. De la olandezi nu iau seminţe decât accidental. În felul ăsta sprijin firmele din ţara mea”.
Ca să ţină pasul cu noile soiuri şi hibrizi de ardei care au apărut pe piaţă, Mehmet vizitează anual pieţele de gros din Germania, Olanda şi Spania, atent la orice nouă apariţie în peisaj: „Anul trecut când am fost în Spania am găsit un soi de ardei de culoarea vinetei şi am început deja să-l cultiv”.
Mitul roşiei care pleacă verde din Turcia şi se coace pe drum
Drumul unei roşii din momentul în care e culeasă până când ajunge într-un supermarket din România e de 3-4 zile, iar durata de viaţă la raft este de alte 6-7 zile. Cum rezistă totuşi roşiile atât de multă vreme pe drum? Managerul companiei Haspak ne-a spus că este exclusă varianta ca roşiile să fie culese verzi pentru a se coace pe drum. Pentru a ne dovedi acest lucru, ne-a invitat să vizităm serele sale, hala de sortare-ambalare şi platforma de încărcare în camioane, unde există linii de sortare automatizată a roşiilor după culoare şi dimensiune. Nu am descoperit în lădiţe nici măcar o roşie verde.
Managerul companiei ne-a dat totuşi o explicaţie. Cafer Salcan ne-a spus că în 2008 a introdus în sere un soi de roşie „non-leaking” (care nu lasă zeamă), în care procesele metabolice sunt mult mai lente, ceea ce prelungeşte durata de viaţă a legumei la raft cu alte 3-4 zile. Un atu important al noului sortiment de tomată este că, şi atunci când e cules timpuriu, are miezul roşu, nu verde, spre deosebire de alte soiuri.
De ce este scump transportul spre România
Într-un sezon agricol prost, de pe fiecare hectar, turcii obţin 250 tone de roşii (aproximativ 13 tiruri), iar în unul bun 350 de tone (în jur de 18 tiruri). Preţul de cost al roşiei de Antalya e în medie 50 de eurocenţi, în timp ce vara, începând cu luna mai, Ungaria, Polonia şi Bulgaria au, timp de 3-4 luni, un preţ de cost al roşiilor de numai 20 eurocenţi, ceea ce face roşiile turceşti neatractive la export. În schimb, în sezonul rece, începând din octombrie până în martie, Turcia deţine supremaţia pe piaţa din Europa: „Nu avem competitor în Europa pentru roşiile produse în sezonul rece. Datorită climatului mediteranean blând, care face ca iarna temperaturile să nu scadă decât accidental sub 9 grade Celsius, costurile cu încălzirea serelor sunt extrem de mici, reprezentând 20-30% din costul de producţie.
Unul din factorii care influenţează competitivitatea roşiilor turceşti exportate către România e costul transportului, care e dublu faţă de destinaţii cu distanţe similare. Managerul Haspak explică: „Problema cu România e că mergem cu camioanele pline şi fiindcă nu aveţi prea multe produse de exportat, ne întoarcem cu camioanele goale din ţara voastră. Asta înseamnă creşterea ponderii transportului în preţul roşiei la raft. În schimb, când exportăm în ţări ca Rusia, Ucraina, Grecia, Ungaria, venim întotdeauna cu camioanele pline. De pildă, dacă trimitem un transport de roşii în Grecia, acolo încărcăm kiwi, ananas pe care le aducem fie în Turcia, fie le trimitem mai departe la ruşi. Dacă ducem roşii în Rusia, la întoarcere oprim sistemul de răcire din remorci, încărcăm camioanele cu cherestea sau hârtie pe care le importăm în Turcia. Totul e logistică pentru a obţine rentabilitate maximă”.
De ce afaceriştii turci au probleme cu reputaţia
Yusuf Bacaloglu, importator turc care activează de 13 ani pe piaţa din România, ne-a povestit modul de acţiune al altor afacerişti turci, care prin eludarea plăţii taxelor către statul român afectează credibilitatea întregii bresle: „Un importator de produse agricole şi-a adus în România verişorul dintr-un sătuc uitat din estul Turciei, a înfiinţat o firmă pe numele lui şi într-o lună a adus marfă de câteva milioane de euro. I-a dat 10.000 de euro verişorului, fiindcă l-a ajutat, şi i-a zis să se întoarcă în Turcia şi când a venit timpul să dea dările către stat, din senin, firma a rămas fără patron”.
Din pricina categoriei de afacerişti descrişi mai sus, exportatori curaţi, precum Lykiasun, sunt ţinuţi în permanenţă sub lupa autorităţilor române: „Partenerii mei din România, cărora le livrez ardeii, mi se plâng, de fiecare dată când vorbim la telefon, că în ultima vreme Garda Financiară e în permanenţă la ei la birou şi orice lucru cât de mic e transformat într-o problemă uriaşă”.
Cele şapte principii ale unei agriculturi de succes
Statul turc subvenţionează masiv legumicultura.
Micii fermieri fac parte din cooperative, care se ocupă de vânzarea producţiei către exportatori şi supermarketuri.
Cooperativele inspectează săptămânal fiecare fermier în parte, pentru a vedea dacă culturile lor respectă standardele de calitate.
Fermierii care aleg să-şi vândă produsele în piaţa de gros nu sunt întâmpinaţi de samsari, ci marfa le e preluată de „comisionari”, care percep un comision de 8% pentru intermedierea vânzării producţiei, la preţul „stabilit” pentru ziua respectivă la bursa legumelor.
În cadrul pieţei de gros din Antalya, fermierii primesc din partea statului „training gratuit” pentru a se familiariza cu noile tehnologii de cultură, cu soiuri performante, cu modalităţi de a accesa subvenţii de a stat.
„Banca Agricolă”, controlată de statul turc, oferă fermierilor credite pe 10 ani, cu perioadă de graţie de 2-3 ani, la care dobânda e subvenţionată de stat.
Exportatorii de legume, pentru a înjumătăţi ponderea transportului în preţul final al legumelor, recurg la logisticieni, care au grijă ca tirurile să nu se întoarcă niciodată goale în Turcia.
Cum îşi sprijină statul turc fermierii
Subvenţiile totale acordate de statul turc ajung până la 1.500 dolari/hectar, însă banii nu se plătesc direct fermierului. Statul suportă o parte din următoarele cheltuieli de producţie:
achiziţia de seminţe, îngrăşăminte şi pesticide;
irigaţiile, curentul electric şi motorina.
Alte forme de ajutor:
acordarea de împrumuturi ieftine la bănci de stat;
achiziţionarea de către stat a producţiei direct de la fermieri;
sprijin financiar pentru anumite culturi ca arahidele, plantaţiile de măslini, de bumbac etc.
80% din roşii, 60% din morcovi, 33% din castraveţi şi 40% din celelalte legume (exceptând ceapa, varza, conopida şi cartofii) le importăm din Turcia.
