6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodTop zece mistere de care nu ai auzit niciodată

Top zece mistere de care nu ai auzit niciodată

Cu siguranţă cunoşti controversele legate de Triunghiul Bermudelor, un loc celebru din Oceanul Atlantic, unde se presupune că au loc frecvent întâmplări paranormale. Ce părere ai însă de vase fantomă, creaturi ciudate, câini care se sinucid sărind de pe un pod, reîncarnări sau urme de copite pe acoperişuri? Site-ul listverse.com a realizat o listă a celor mai ciudate mistere, de care probabil nici măcar nu ai auzit.

Shanti Deva, copilul cu amintiri din viaţa anterioară

În 1930, Shanti Deva, o fetiţă indiancă în vârstă de patru ani, le-a spus părinţilor că a trăit înainte într-un loc numit Muttra, că a avut trei copii şi că a murit la naşterea ultimului, dar şi că numele său anterior era Ludgi. Pentru că fata continua să povestească astfel de întâmplări, părinţii săi au început să facă investigaţii.

Au descoperit că, într-adevăr, există un sat cu acel nume şi că o femeie pe nume Ludgi murise recent acolo. În momentul în care au dus-o pe Shanti acolo, copila a început să vorbească dialectul local, ba chiar şi-a recunoscut fostul soţ şi copiii. Apoi a povestit 24 de întâmplări amănunţite despre viaţa sa anterioară, care i-au confirmat spusele.

Piticul argentinian, spaima localnicilor din Salta

În 2008, un pitic ciudat a fost filmat în Argentina. Jose Alvarez a declarat pentru ziarul local El Tribuno că a surprins creatura în oraşul său natal, General Guemes, din provincia Salta. „Eram la pescuit, dimineaţa. Începusem să filmez cu telefonul mobil, în timp ce prietenii mei vorbeau şi râdeau. Dintr-o dată, am auzit un zgomot ciudat, ca şi cum cineva ar fi aruncat cu pietre. Apoi am văzut că iarba se mişca. La început am crezut că era un câine, dar când am văzut piticul ni s-a făcut într-adevăr frică”. Mai mulţi locuitori ai oraşului au mărturisit că au văzut piticul, stârnind astfel o panică generală.

Freddy Jackson, fantoma care apare în poze

O fotografie făcută în 1919 a făcut înconjurul lumii, dar nu datorită persoanelor imortalizate, ci a unei fantome care a apărut în poză. Fotografia este un portret de grup al plutonului lui Victor Goddard, un militar care a luptat în primul Război Mondial. În poză apare în plus o faţă ştearsă, despre care se presupune că ar fi a lui Freddy Jackson, un mecanic care fusese ucis accidental de o elice a avionului, cu două zile în urmă.

Înmormântarea avusese loc exact în acelaşi loc în care fusese făcută poza. Membrii plutonului au recunoscut cu uşurinţă faţa bărbatului, ba chiar au presupus că acesta nu era conştient că murise şi se prezentase la poza de grup.

Podul Overtoun, locul în care şi câinii se sinucid

Overtoun este un pod arcuit de lângă Milton, Scoţia, construit în 1859. A devenit faimos pentru numărul mare de întâmplări stranii în care câinii s-ar fi sinucis, sărind de pe pod. Incidentele au apărut iniţial în anii ’50 şi ’60, când căţeii, de obicei rasa Collie, săreau brusc în apă, pierzându-şi viaţa. În unele cazuri însă, câinii supravieţuiau, se recuperau, apoi săreau din nou. Ceea ce este însă cu adevărat ciudat este că toţi patrupezii săreau aproape din acelaşi loc.

Unii cred că podul este bântuit şi că acolo se întâlnesc două lumi, cea a viilor şi cea a morţilor. Nu numai câinii au un comportament ciudat pe Overtoun: în 1994, un bărbat şi-a aruncat copilul de pe pod, pretinzând că era antihristul. După aceea, a încercat sa se sinucidă.

James Worson, o dispariţie misterioasă

Pe 3 septembrie 1873, un bărbat numit James Worson a acceptat provocarea de a alerga într-o cursă din oraşul Leamington până în Coventry, pe o distanţă de 32 de kilometri, fiind cunoscut pentru abilităţile sale. Doi prieteni, Hammerson Burns şi Barham Wise, l-au urmat în trăsuri. Îl puteau vedea pe Worson tot timpul, ba chiar acesta se mai întorcea din când în când să schimbe câteva vorbe cu cei doi.

La un moment dat, bărbatul s-a împiedicat, scoţând un ţipăt scurt. „A fost cel mai îngrozitor sunet pe care l-am auzit vreodată”, a spus Wise. În loc să cadă, s-a evaporat însă complet înainte chiar să atingă pământul. Urmele picioarelor sale au rămas imprimate pe sol. De atunci, nu a mai fost niciodată văzut.

Urme de diavol pe acoperiş

În noaptea de 8 spre 9 februarie 1855 şi câteva nopţi mai târziu, după o ninsoare scurtă, au apărut urme ciudate de copite în zăpadă în oraşul Devon. Acestea se întindeau pe o distanţă de mai mult de 160 de kilometri, şi, deşi schimbau din când în când direcţia, erau în linie dreaptă. Surprinzător, urmele au apărut şi pe case, acoperişuri sau ziduri.

Unii localnici au zis chiar că au văzut o creatură cu înfăţişare diavolească prin oraş, apoi s-au înarmat şi au încercat să prindă bestia, fără succes însă. Recent, pe 12 martie 2009, au apărut din nou aceleaşi urme în oraş.

Felicia Felix-Mentor, un zombie la fermă

Ipotetic, Felicia Felix-Mentor a murit în 1907, după o boală subită despre care haitienii spun că o fac cei ce au fost aleşi să devină zombie. În 1936, o femeie îmbrăcată în haine vechi a fost găsită hoinărind pe străzi, căutând o fermă despre care spunea că aparţinea tatălui său. Proprietarii au identificat-o ca fiind Felicia Felix-Mentor, crezută moartă de mult, iar soţul femeii a confirmat acest lucru.

Din cauza stării sale precare de sănătate, a fost trimis la un spital de stat. Unul dintre doctori i-a descries astfel comportamentul: „Crizele sale de râs sunt lipsite de emoţie şi de cele mai multe ori vorbeşte despre ea la persoana a treia. A pierdut complet noţiunea timpului şi este indiferentă la tot ce se întâmplă în jurul ei”.

Chupas, OZN-urile agresive din Brazilia

Chupas sunt obiecte misterioase, asemănătoare cu OZN-urile, care ar fi fost văzute zburând noaptea în pădurile din estul Braziliei. Au fost descrise ca fiind farfurii zburătoare mici, metalice, care zboară pe deasupra copacilor, scoţând un sunet ca al unui frigider sau transformator. Majoritatea oamenilor din acea regiune braziliană sunt săraci, aşa că mergeau noaptea la vânătoare de căprioare.

Pentru a face asta, se căţărau în copaci, aşteptând prada. În aceste momente, localnicii au spus că au zărit chupas. Atunci când erau observate, emiteau o lumină albă, strălucitoare. În loc sa fie însă simple „obiecte neidentificate”, aceste chupas au fost uneori dăunătoare. În unele cazuri, oamenii spun că au fost vânaţi de ele, iar după experienţă au avut dureri zile sau chiar ani întregi. Unii locuitori chiar au murit din această cauză.

Ourang Medan, cargoul olandez fantomă

În februarie 1948, numeroase vase de lângă Indonezia au primit apeluri de urgenţă de la cargoul olandez SS Ourang Medan. Mesajul era: „Toti ofiţerii, inclusiv căpitanul, zac morţi prin cabine şi pe punte. Este posibil ca tot echipajul să fie mort”. Această transmisiune a fost urmat de una în cod morse, indescifrabilă, apoi de încă un mesaj sinistru „Eu mor”. Când primul vas de salvare a ajuns la locul semnalizat, au încercat să contacteze Ourang Medan, fără succes însă. Au fost trimişi câţiva oameni pe vas, iar situaţia de acolo a şocat echipa de salvare.

Toate persoanele de la bord erau moarte, cu ochii deschişi şi îndreptaţi către soare, cu braţele întinse şi cu feţele pe care li se putea citi groaza. Chiar şi câinele echipajului era mort. După ce salvatorii au luat decizia să părăsească vasul şi s-au îndepărtat, Medan a explodat şi s-a scufundat.

Gef, mangusta vorbitoare

În septembrie 1931, membrii familiei Irving- James, Margaret şi fiica Voirrey, de 13 ani, au mărturisit că au auzit zgârieturi persistente şi foşnete în spatele pereţilor de lemn ai fermei. La început au crezut că este un şobolan, dar creatura nevăzută începuse să scoată diverse sunete, uneori de dihor, alteori precum mârâitul unui câine sau plânsetul unui copil.

La scurt timp, creatura a dovedit că poate vorbi, şi s-a prezentat ca fiind Gef, o mangustă, care pretindea că s-a născut în India, în 1852. După spusele fetiţei, singura persoană care a văzut animalul, Gef avea dimensiunile unui şobolan mic, cu blană galbenă şi o coadă mare şi stufoasă.

Mangustă spunea că este „foarte, foarte inteligentă”, „un spirit pământean”, sau „o fantomă în formă de nevastuică”. A explicat chiar la un moment dat: „Sunt foarte ciudat. Am mâini şi picioare, iar dacă m-ai vedea, ai leşina, ai fi pietrificat, mumificat sau transformat într-un munte de sare”. Voirrey Irving, care a murit în 2005, l-a luat pe Gef sub aripa sa şi au devenit prieteni. Într-un interviu dat la maturitate, Voirrey şi-a menţinut mărturia conform căreia Gef nu exista doar în imaginaţia sa.

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă