» Timpul pare oprit in loc. Pereti abrupti, aplecati amenintator deasupra apei care nu mai da in clocot dupa ce depasesti singuratica stanca Babacai (adica "destin fatal" in limba turca), guri intunecate de pesteri, vai prapastioase, ecouri prelungi si tainice.
» Incremeniri ale zarilor umplu fascinantul peisaj al celui mai salbatic sector al batranului fluviu. In infinitele dantelari ale reliefului taiate si zimtuite de ploi, izvoare si vanturi, deslusesti ieroglifa apartinatoare Dunarii, cea care da farmec acestui spatiu intins pe circa 130 kilometri, de la Bazias la Gura Vaii.
Dupa Coronini, apa nu mai curge vijelios ca odinioara cand se apropia de Cazanele Mari, in a caror uriasa caldare parca fierbea. Se mai zvarcolea apoi inca un timp, scapand din imbratisarea stancilor. Acum apa parca nu mai curge, ci doar valureste tainic spre a nu deranja semnul vechilor asezari din adancuri: Plavisevita, Ogradena, Tisovita, Orsova, Jupalnic, Varciorova.
Istorie si legende
Daca pietrele cioplite, singurii martori ai omului stravechi, ar putea sa vorbeasca, am afla mai multe despre geneza acestui loc. Cert este ca in zona parca au fost presarate vechi cetati, unele amintind si de stationarea in aceste locuri a Cohortei a II-a de dalmati. La Pojejena, sapaturile arheologice au scos la lumina ruinele unui castru roman situat pe o terasa inalta a Dunarii, care controla navigatia si opunea rezistenta atacurilor venite din regiunile muntoase ale Banatului. Mai jos pe fluviu, la Tri-Cule ori la Dierna dacilor liberi, exista in vremurile de demult o statie vamala, o asezare de mare importanta militara si strategic. Cam la jumatatea distantei dintre ruinele cetatilor Golubat – de pe malul sarbesc – si Sf. Ladislau de langa Coromini – satucul de pescari ajuns peste noapte "centrul de comanda al contrabandei" in vremea embargoului – se-nalta, solitara, din apa stanca Babacai. Cand Cosova bate – si aceasta se intampla cu precizie aproape metronomic in aceste locuri –, suieraturi ciudate parca ies din adancuri. Imaginatia populara le-a asemanat cu niste vaiete omenesti si astfel s-a tesut legenda despre o frumoasa cadana a pasei din cetatea Golubat si despre iubitul ei, capitanul cetatii Sf. Ladislau. Dupa cum povestea profesorul Pavel Petrovici, "in noptile instelate, indragostitii se intalneau pe stanca Babacai. Atunci cand pasa a descoperit tradarea cadanei sale, turcii au atacat cetatea de pe malul stang al fluviului, au supus-o, iar mandrul capitan a fost prins si decapitat. Legata de stanca Babacai, tanara femeie a murit de foame. Legenda spune ca vaitele care se aud si acum sunt gemetele ei disperate".
Dispar urmele trecutului
In apropierea fluviului mai sus, pe stanci, necunoscutul te urmareste din intunecate guri de pesteri, unele de o deosebita importanta stiintifica, dar inca neamenajate pentru vizitatori. In "pestera cu musca" se inmulteste "musca golubaca", mare dusman al vitelor de prin partea locului, geneza ei fiind atribuita de catre popor balaurului ranit tocmai in Valea Cernei, in Cheile Corcoavei, de catre voinicul Iovan Iorgovan, care s-a refugiat aici, loc unde a si murit. Nu departe, la Liuborajdea in Gaura Chindiei, in anul 1968, arheologul Vasile Boroneant a descoperit niste desene de culoare rosie pe pereti si tavan, executate din argila in perioada neolitic, precum si unele elemente de alfabet chirilic si latin. Ulterior, acestea au fost insa vandalizate. Pestera a fost folosita ca staul pentru oi si capre, dupa ce in secolele X-XI a functionat in incinta sa un schit. In ultimii ani, in vecinatatea ei a fost deschisa, fara aprobare, o cariera de piatra fiind distrus si drumul de acces. Chiar si poarta de fier pusa la intrare a disparut, raufacatorii patrunzand in interior si deteriorand grav milenarele picturi rupestre, schimbandu-le si culoarea originala. Mai jos de Svinita, cetatea Tri-Cule este macinata cu agresivitate de apele fluviului. In anul 1970, la insistentele academicianului C.S. Nicolaescu-Plopsor, s-au efectuat unele lucrari de consolidare, dar calitatea lor a fost indoielnica. Nu intamplator, localnicii spun ca nu-i departe vremea cand despre cetatea care a dat nastere unor fabulatii privitoare la Maria Tereza, imparateasa imperiului, se va vorbi doar ca "a fost odata". Chiar si chipul lui Decebal, cioplit in stanca in poarta Cazanelor, a ajuns in aceeasi stare de mizerie, care sufoca intreaga zona.
In adancuri, din tata-n fiu
De cand se stiu, locuitorii din Clisura Dunarii au fost mineri, taietori de lemne si crescatori de vite. In tinutul bogat, dar cu oameni saraci, primele doua ocupatii sunt deja pe cale de disparitie. La Cozla, pe malul fluviului, gura minei pare parasita. S-a inchis de putina vreme, nu inainte de a mai rapune sapte vieti in deflagratia care a avut loc la depozitul de explozibil amplasat nu departe de apa Sirinei.
Istoria spune ca prima exploatare a carbunelui in zona a inceput la Eibenthal – adica, in romaneste, "Valea Anilor" – la 43 de kilometri de Cozla, in acel hau unde nu vezi decat cerul. Ea este legata de aducerea cehilor – numiti "pemi" prin partea locului, de catre Maria Tereza. Chiar daca zacamantul purtat in pantece de catre dealurile Catramaci si Cucuiova inca mai are cautare, de mai bine de un an, si mina de aici a fost trecuta in conservare dupa ce a curmat vietile a doi tineri mineri. Langa intrarea in subteran, deasupra caruia inca mai troneaza secera si ciocanul, o masina de extractie fabricata in Germania in urma cu mai bine de 100 de ani, folosita aici pana in ultimii ani ai secolului abia incheiat, tot asteapta pe o platforma sa fie dusa la Muzeul Tehnicii din Bucuresti.
Ramasi fara slujbe, viata celor care au fost a 12-a generatie de mineri din zona este invaluita in aceeasi obsedanta izolare. Se simt parasiti, chiar abandonati de catre autoritati si cei mai in varsta nu se gandesc decat la sfarsit. Rari sunt cei pe ale caror organisme n-a pus stapanire antracaza. Imensul lor sacrificiu a fost platit derizoriu. Daca cei din satele din zona si-au rostuit cat de cat o gospodarie, cele 300 de suflete ingramadite in colonia de la Baia Noua nu sunt proprietari nici macar pe camera si bucataria in care isi duc din tata-n fiu amarul. N-au de ales. "Spre seara, isi ineaca durerile la cele doua carciumi care amintesc de cele din Vestul Salbatic – spune pensionarul Ion Podreanu. In restul zilei se instaleaza, ca o boala, monotonia".
Lumea lor e aparte, zamislita parca numai din griji si nevoi. Se multumesc ca au scapat teferi din infernul din adancuri. Acum, suporta cu stoicism iadul: salvarea nu poate strabate cei 14 kilometri de la Tisovita pana la Eibenthal. Un fost miner ne spune ca sotia colegului sau, Lazar, cu greu a fost tinuta in viata pana la Spitalul din Orsova, cu ajutorul mastilor de oxigen ramase de la echipa de interventie de la mina. Pe altii i-a prins insa moartea pe drumul lung, cum s-a intamplat cu Ion Petrache, care a inchis ochii chiar in ziua cand a iesit la pensie. In mijlocul drumului desfundat, am intalnit un batran care-si mangaia catarul inhumat la o droaga. Ne-a spus ca il cheama Fridolin Benet, este pensionar si aduce in sat, benevol, scrisorile, ziarele, rareori cate un pachet pentru cei din Baia Noua. L-am intrebat de ce accepta consatenii lui de atatia si atatia ani izolarea. Ne-a raspuns cu o voce stinsa: "N-au incotro". Noroc ca de trei ori pe saptamana li se aduce paine. In rest, fiecare se descurca cum poate.
» Turismul, o sansa
De ceva vreme, in zona au aparut colonisti de stil. Tot felul de insi cu buzunarele pline au cumparat in graba terenuri pe malul Dunarii, in unele cazuri chiar si pe malul lacului de acumulare al hidrocentralei Portile de Fier. "Numai de la Mraconia si pana la intrarea in Cazane – spune Ioan Ciuru, primarul comunei Eselnita – s-au ridicat pana acum aproape 200 de vile." Aproape nici unul dintre proprietari nu are aviz de la CN "Apele Romane" pentru a-si ridica constructiile pe malul fluviului. "Pentru uscatul furat de sub ape – mai zice primarul – proprietarii nu platesc nimic catre stat. Cum am incercat sa aplic legea, cum mi-am pus haita in cap! Deocamdata suplinim cu greu disparitia de pe raza comunei a uneia dintre cele mai mari crescatorii de iepuri din Europa si a altor activitati de mica industrie. Am fost cuprinsi insa ca parteneri la unele proiecte in finantare europeana care vizeaza Parcul Natural "Portile de Fier", dar si la unele care au ca obiect turismul." Mai grabiti, vecinii din Dubora – asezarea dintre cele doua Cazane – au deja 12 pensiuni pregatite. Ba langa vechiul port si-au construit case "vikingi" veniti din Danemarca.
Muzeu familiei Iovanovici
Despre ce a fost odata in asezarile de sub ape poti afla in muzeul din casa Sorincai Iovanovici, care-si aminteste cu nostalgie de Plavisevita, dragul ei sat disparut. Sotul sau, Sima, se incapataneaza sa ramana acelasi mereu indragostit de cresterea vitelor la salasul lui, "situat aproape de nori" – dupa cum se exprima el –, sub coama muntelui de unde admira zilnic, de decenii, acelasi mirific peisaj.
