România liberă vă oferă, joi, suplimentul dedicat primelor două mineriade din istoria post-comunistă a țării.
”România s-a trezit mult prea repede din euforia libertății câștigate cu sacrificii în decembrie 1989. Visul unei societăți democratice, a prosperității capitaliste care ar fi trebuit să se reverse peste țară, a fost oprit chiar din ianuarie 1990, când minerii au venit pentru prima dată la București. Decizia Frontului Salvării Naționale de a se transforma dintr-un organism de tranziție politică într-un partid a stârnit nemulțumirea formațiunilor istorice care se refăcuseră după căderea comunismului. Mitingul uriaș organizat de PNȚ-CD și PNL în semn de protest pentru participarea FSN în alegeri, a fost urmat de o acțiune violentă a minerilor, aduși în Capitală cu promisiuni de măriri de salariu și cu manipulări din partea liderilor de sindicat. Din fericire, descinderea minerească nu s-a terminat cu victime omenești, ci doar cu pagube materiale. Liderul țărănist Corneliu Coposu a scăpat de furia mulțimii doar pentru că a fost protejat de Petre Roman, sosit ca un salvator într-un TAB militar.
Dar pentru noua putere instalată după fuga lui Nicolae Ceaușescu, acest lucru nu a fost de ajuns. Scenariul s-a repetat, prin urmare, aproape la indigo și în februarie. După o altă manifestație antiguvernamentală și antiprezidențială care a avut loc pe 18 februarie 1990, un grup de diversioniști pătrunde în clădirea din Piața Victoriei, unde la acea vreme își aveau sediul ambele instituții ale puterii, și devastează interiorul. Deși autoritățile restabilesc ordinea, 4.000 de mineri sosesc în aceeași seară în București, pentru a doua oară în numai o lună, iar liderii lor declară că vor reveni ori de câte ori va fi nevoie pentru a proteja țara de „elementele turbulente“.
Deși primele două mineriade ale României post-comuniste au durat fiecare doar câte o zi, motiv pentru care opinia publică le-a dat uitării, acestea ocupă, de fapt, un rol special în istoria noastră recentă. Cele două sosiri în București ale minerilor au permis deturnarea României de pe abia începutul său drum spre o societate normală. Atunci a fost primul moment de ruptură. Mineriadele din ianuarie-februarie 1990 au anticipat „Duminica orbului“, ziua primelor alegeri libere câștigate de Ion Iliescu cu un devastator procent de 85,07%, au anticipat exodul a mii de români care au plecat în Occident dezamăgiți de noua evoluție a țării, au anticipat degringolada morală din care nu am reușit să ieșim nici până astăzi. Primele două mineriade post-comuniste, deși au durat fiecare numai o zi, au adus pagube economice și de imagine care nu au fost calculate niciodată.”
Citiți în suplimentul dedicat mineriadelor un interviu cu generalul Dan Voinea, procurorul militar care s-a ocupat încă din anii 1990 de dosarele revoluției și ale mineriadelor, precum și o relatare la persoana I a uneia dintre participantele la evenimente, jurnalista Ondine Gherguț. În supliment găsiți și numărul din 20 februarie 1990 al României libere.
