Meşteşugurile tradiţionale pot scoate din criză satele româneşti. Nu e suficientă doar arta în sine, ci şi buna organizare a unei afaceri. Iată ideea unui ambiţios proiect european, în valoare de un milion de euro, aplicat de World Vision România, prin care 563 de meşteri îşi remodelează viitorul, dar totodată dau şi tradiei şansa supravieţuirii.
Criza economică ar putea fi, paradoxal, motorul resuscitării meşteşugurilor tradiţionale din România. Două cifre pot sta la baza acestui model de dezvoltare. Mai întâi, statisticile ultimilor ani ne arată că peste jumătate din gospodăriile de la ţară abia îşi asigură, la limita minimă, veniturile. Altă cifră se referă la numărul mare – aproximativ 60% – dintre oamenii din mediul rural, cu putere de muncă, lipsiţi de o sursă sigură de venit. Şi atunci ce poţi face? Una dintre soluţii este aceea de a deschide lada de zestre a satelor, pentru că acolo poţi găsi meserii vechi, de la prelucrarea lemnului, a pieilor de animale, până la modelarea lutului, încondeiatul ouălor, împletituri.
Câteva sute de meşteşugari în toată ţara
Delicat subiectul meşteşugurilor tradiţionale într-o ţară ca România, în care ocupaţiile de acest fel aproape că s-au pierdut în ultima sută de ani, distrugtiv cu precădere fiind acest fenomen de 24 de ani încoace. Un studiu făcut în 2009, în Maramureş, arăta că doar 67 de meşteri autentici mai sunt acolo. Am întrebat şi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti – câţi meşteri vin aici, periodic, să-şi expună produsele? Nu mai mult de 250, din toată ţara. Aceeaşi întrebare şi la Complexul Muzeal „Astra” din Sibiu. Ei colaborează cu vreo 300 de meşteri. Cel mai grav, spune directoarea de la Muzeul Satului din Capitală, Paula Popoiu, este că nici azi nu avem un studiu naţional care să ne arate câţi meşteri adevăraţi mai sunt în ţara asta şi câte meserii tradiţionale sunt încă practicate în diverse zone ale României. Merită subliniat că studiul din Maramureş a fost sprijinit de Guvernul Norvegiei! Cercetarea la nivel naţional, în schimb, se lasă aşteptată, cauza fiind lipsa fondurilor, de data asta din partea autorităţilor române.
Olăritul în plină ascensiune
Un reputat specialist în domeniu, tot de la Muzeul Satului din Bucureşti, Doina Işfănoni, îmi dădea, cu ani în urmă, o cifră estimativă – câteva sute de meşteri autentici, din toate categoriile de meserii, ar mai fi azi în ţara asta. Tinerii, în general, nu văd o soluţie în meşteşuguri. Faci un obiect tradiţional, dar unde-l vinzi? Problema desfacerii, arată experţii în domeniu, este cel mai mare obstacol în calea acelora care, cel puţin din pasiune, nu vor să piardă o meserie pe care au moştenit-o din tată-n fiu. Sunt însă şi veşti bune, de data asta de la Sibiu, unde zilele trecute am vorbit cu directorul Muzeului „Astra”, Ion Valeriu Olaru. Ce spune interlocutorul este că prelucrarea lutului este, de câţiva ani, în plină ascensiune. Judecând numai după ceea ce se întâmplă în fiecare septembrie, în Sibiu, la târgul olarilor. O cifră remarcabilă – 40.000 de vizitatori pe zi. „Oamenii au început să cumpere, din ce în ce mai mult, asemenea obiecte, mulţi dorind să le folosească, în principal, ca element decorativ, deşi nu trebuie omisă nici valoarea practică a vaselor din lut, în treburile gospodăreşti”, arată specialistul. Şi – întreb – cine sunt, în general, cumpărătorii? Dacă până nu demult strănii colindau satele în căutarea autenticului, în ultimul timp şi românii au prins gustul pentru astfel de obiecte. Apropo de străini, ei ne îndeamnă să nu repetăm greşeala Occidentului. Acolo unde tradiţia a fost strivită sub talpa industrializării.
Plus-valoare din resurse locale
Foarte interesant proiectul pe care, din februarie 2012, l-au început cei de la World Vision România. Organizaţie care activează în ţara noastră de 23 de ani, tocmai în mediul rural, unde a dezvoltat programe a căror menire chiar asta a fost – să scoată satele din amorţire şi să dea oamenilor imboldul de-a crea plus-valoare, bazându-se pe resursele locale. Iată că, în cazul de faţă, potenţialul care merită valorificat, în viziunea acestei organizaţii, este legat tocmai de zestrea tehnică a meşteşugurilor pe care ţăranii români le-au pus la punct de-a lungul secolelor.
Două realităţi
Ideea porneşte de la două realităţi. Prima ţine de cei care nu ştiu niciun meşteşug, dar sunt interesaţi de o asemenea experienţă. Cu totul altceva se întâmplă în cazul celor care, deşi au învăţat o meserie tradiţională, activitatea lor se reduce mai degrabă la nivelul unei activităţi de timp liber. Dacă pentru prima categorie era nevoie să-i înveţi pe cei doritori un meşteşug anume , în schimb ambele „tabere” necesitau ştiinţa organizării unei afaceri.
Etapa discuţiilor a fost uşor depăşită
Mai întâi, spune managerul de proiect, Roberto Pătrăşcoiu, s-a stat de vorbă cu oamenii de la sate – peste 1.000 la număr. Vorbim de un program aplicat în 40 de comunităţi rurale, jumătate din ele în judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, restul în Cluj, Bistriţa şi Sălaj. Cu toţii au fost informaţi despre acest ambiţios proiect din fonduri europene, în valoare de un milion de euro, numit „Atelierul de meşteşuguri”. Cine se putea înscrie aici? Cei care n-au de lucru, dar vor să muncească, în general oameni cu media de vârstă de 30 de ani. „S-a stat de vorbă cu fiecare om în parte”, spune managerul de proiect. Remarcată a fost dorinţa acelora care aveau de gând să întreprindă ceva. Pe asemenea considerente au fost selectaţi 303 oameni din Oltenia şi 260 din Transilvania. Jumătate dintre aceştia nu ştiau nicio meserie tradiţională. Restul îşi încercaseră îndemânarea pe lemn, lut ori sticlă, dacă avuseseră pe cineva în familie care să-i înveţe.
Redescoperirea războiului de ţesut
Prima etapă a proiectului a fost legată de cei fără niciun fel de cunoştinţe. Femeile au fost invitate la cursurile de ţesătorie. Să faci practică, dar pe ce? Ai nevoie de războaie de ţesut. Sătenii au căutat prin podurile caselor – care mai avea un război de ţesut rămas de la străbunica. N-au găsit prea multe. Atunci s-a apelat la tâmplari. Care ştii să confecţionezi aşa ceva? S-au făcut războaie de ţesut. Unele femei încă mai ştiau să facă un gherghef. Bun, ai cursanţii, ai şi războaiele de ţesut, îţi trebuie profesori. Meşteri adevăraţi. De unde să-i scoţi? „Am mers prin ţară, căutând meşteri care să fie profesori în proiectul nostru”, zice Roberto Pătrăşcoiu. Dar credeţi că e uşor să găseşti meşteri dispuşi la o asemenea treabă? Deloc! Unii nu vor pur şi simplu să divulge secretele meseriei lor. S-au găsit până la urmă zece meşteri. Şi au început cursurile de ţesătorie. Care au durat pe parcursul anului 2012.
Lecţie despre pragmatism
A doua etapă. Foarte importantă. De data asta, şi cu proaspeţii învăţăcei într-ale ţesătoriei, dar şi cu cei din a doua categorie, care ştiu deja un meşteşug. Apropo de cei din a doua categorie, ei realizează felurite obicte din lut, lemn, sticlă, mic mobilier, încondeiază ouă, împletituri sau decoraţiuni. Au mers cu toţii la cursul de antreprenoriat, învăţând cum să facă o afacere din meseria lor. „Unii nu ştiau să scrie o factură fiscală”, povesteşte interlocutorul meu. Au înţeles cum trebuie să te organizezi, ca firmă sau persoană fizică autorizată, ce acte îţi trebuie în acest sens. Cum să-ţi ţii contabilitatea. Dar şi cum să te promovezi. Cum să-ţi protejezi produsul, dacă realizezi ceva unicat. „Unii meşteri spuneau, la început, că n-au nevoie să ştie ce înseamnă să fii şi manager. Pe urmă şi-au dat seama cât de important este să cunoşti toate aceste amănunte care ţin de buna organizare”, adaugă specialistul de la World Vision.
Au învăţat să scrie proiecte
La fel de important e că aceşti oameni au învăţat să aştearnă pe hârtie un proiect. Pentru dezvoltarea unei idei. Cursanţii au fost puşi în faţa unui concurs de proiecte. Au fost alese 66 dintre propuneri. Pentru ele s-au acordat finanţări între 4.000 şi 6.000 de lei. Unii şi-au modernizat atelierele, şi-au achiziţionat unelte, echipamente sau materie primă, alţii au venit cu idei pentru comunitate, organizând clase, la ei în comună, unde le arată copiilor ce înseamnă meşteşugurile.
Târg virtual pentru meşterii din România
Ai meşteri, ajută-i să-şi vândă marfa. Proiectul european a prevăzut şi acest aspect. Una dintre soluţii a vizat căutarea unor pesniuni agroturistice din felurite zone ale ţării – 21 au fost dispuse să facă acest lucru – în care sunt amenajate expoziţii cu obiecte confecţionate de meşterii din programul „Atelierul de meşteşuguri”. Ceva cu totul special merită remarcat. A fost creată o platformă naţională, pe Internet, pentru meşterii, certificaţi ca autentici, din România – www.targuldelasat.ro – unde aceştia îşi expun rodul muncii. De data asta, nu mai vorbim doar de artizanii care au trecut prin etapele anterioare ale proiectului World Vision. Oricine se poate înscrie pe această platformă, deschisă în octombrie 2013. Fiecare îşi descrie munca, îşi expune produsele, dar îşi trece şi datele de contact. S-au înscris, până în prezent, 182 de meşteri, cei mai mulţi din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa, Bihor, Sălaj, Cluj.
Asocierea meşterilor
La fel de importantă este ideea de asociere a meşterilor. Dacă nu poate avea fiecare la el acasă echipamentele necesare, atunci banii europeni au servit la constituirea a două ateliere complet utilate, la Argetoaia, în judeţul Dolj, dar şi la Dezmir, aproape de Cluj. Două locuri în care, în total, lucrează 50 de meşteşugari. Fiecare îşi valorifică apoi produsul obţinut. „Atelierele vor rămâne în custodia asociaţiilor”, conchide reprezentantul World Vision România. Dacă în plină criză economică meşteşugurile au primit, iată, o gură de oxigen, aşteptăm veşti cât mai bune, în viitor, despre beneficiile eforturilor de acum. Nu numai despre supravieţuirea meşterilor, cât mai ales a tradiţiei.
