Cu datorii totale de aproape 1,3 miliarde de lei noi, Societatea de Conservare si Inchidere a Minelor Conversmin, aflata in proprietatea Ministerului Economiei si Comertului, este fruntasa, fara drept de apel, in topul datornicilor. Despre volumul urias al datoriilor inregistrate de aceasta companie, ministrul Economiei, Codrut Seres, are o parere transanta: „A fost un fel de galeata de gunoi in care toata lumea a varsat datorii si probleme din sectorul minier”.
Trecand peste asertiunea domnului ministru, SC de Conservare si Inchidere a Minelor a reusit, de cand a fost plasata de Fisc in categoria societatilor in executare silita, sa-si plateasca o parte consistenta din datoriile bugetare. Astfel, datoriile la bugetul de stat au scazut de la 743 milioane lei noi la circa 332 milioane lei noi, cele la bugetul asigurarilor sociale de stat – de la peste 911 milioane la circa 836 milioane lei, la fondul de somaj – de la 131 la 123 milioane lei, iar la asigurarile de sanatate – de la 398 mii lei la 139 mii lei.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala recunoaste ca in cazul acestei companii exista un complex de factori care ingreuneaza recuperarea debitelor de catre stat. In primul rand, valoarea activelor companiei este mult mai mica decat totalul datoriilor, astfel incat executarea integrala nu ar duce la recuperarea tuturor restantelor. Fiscul mai spune ca aceasta companie apeleaza si la circuite de compensare directa cu clientii neincasati, astfel incat sa fie evitate circuitele bancare unde banii ar fi retinuti de Fisc. Nu in ultimul rand, reprezentantii ANAF au notat faptul ca blocarea activitatii acestei societati ar duce la sistarea aplicarii unor masuri de siguranta in sectorul minier, cu consecinte greu de evaluat.