Dupa aproape 20 de ani de la marea migratie in Germania, o parte din germanii din Banat se intorc in satele de bastina pentru a-si face case de vacanta. Impreuna cu ei vin si cetateni germani fermecati de povestile pemilor.
La Brebu Nou, o parte din pemii (localnicii de etnie germana) care au emigrat masiv dupa 1990 s-au reintors la casele lor, pe care le-au transformat in locuinte de vacanta. Unii stau doar pe timpul vacantelor, altii au venit inapoi definitiv. Norbert Miess, barbat de aproape 45 de ani, spune ca "dupa 15 ani de cand am plecat in Germania m-am intors acasa, la Brebu Nou, fiindca exista acel glas al pamantului care te cheama acolo unde te-ai nascut. Mi-a mers bine in Germania, dar tot aici este mai bine. Mi-am cumparat tractor si am pamant. Fac o pensiune si nu mai plec de aici. Imi ajunge ce am pentru familia mea".
Aflat la aproape 50 de kilometri de Resita, satul Brebu Nou ofera linistea si simplitatea dupa care tanjeste cel ce a muncit un an intreg sau o viata. Iarna, locuiesc permanent in sat doar cateva familii. Lucrurile se schimba la sfarsit de saptamana si de sarbatori. Vara, satul revine la viata. Din toate casele se aude vorba, iar ferestrele sunt larg deschise ca sa intre in incaperi aerul tare de munte.
Auzind de aceste locuri, alti germani, nascuti in Germania, au venit si au cumparat case la Brebu Nou si aproape ca s-au mutat aici definitiv. Familia Ballass este una dintre acestea. Ghert Ballass spune ca "in Germania mai mergem doar de doua-trei ori pe an sa vedem ce fac copiii si sa mai vedem cum sta casa, fiindca avem casa mare langa Frankfurt".
Bucuria cea mai mare o reprezinta faptul ca la Brebu Nou ei isi lucreaza singuri gradina si mananca alimente ecologice, fara chimicale. Ghert spune, intr-o romana stalcita, ca "noi, aici la Brebu, munchem cartofile si morcovile crescute cu mana nost. Asta bun, fara chimicale. La Germania, mult chimicale peste tot. Aici, aer curat si cartofile tare bun. si fisinata si afinata place la mine foarte bine. Dar cel mai mult place la mine sarmale. Asta bunnnnnnn, bun de tot".
Devenind localnici, germanii naturalizati romani recunosc ca in tara exista coruptie, dar cel mai mult ii doare faptul ca localnicii nu pastreaza natura curata si arunca gunoaiele in marginea satelor sau a apelor. Ghert spune ca ,,este coruptie aici la voi, acum vreau sa deschid o pensiune langa lac. Am facut sase drumuri pana la Resita dupa diferite acte. Pentru unele am fost de cate doua-trei ori la acelasi birou. Cineva mi-a spus: «Dai 100 de euro cuiva si se rezolva imediat». Nu am vrut sa aud de asa ceva. Am preferat sa merg de mai multe ori si am rezolvat tot pe cale legala. si nu sunt zgarcit, dar nu este bine sa dai spaga".
» Trai in mijlocul naturii
Ghert Ballass spune ca "viata de aici nu se compara cu Germania, unde totul este asa de pus la punct si de artificial incat nu s-a mai pastrat nimic natural. si in padure la plimbare, tot pe asfalt calci". Ghert povesteste ca-i place sa mearga cu rucsacul in spate pe jos, si nu de putine ori, alaturi de prieteni, a cerut gazduire la localnicii din zona, unde acestia au fost primiti cu caldura si bucurie.