Un medic român specialist în pediatrie a găsit formula perfectă pentru a practica medicina atât în Vest, cât şi în România. Şase săptămâni lucrează la Bucureşti într-o clinică privată, o săptămână face gărzi în Marea Britanie.
Mii de medici tineri din România caută o soluţie ca să emigreze pentru a avea o viaţă mai bună în viitor. Alte câteva mii aleg să rămână în ţară, alături de familie, în speranţa că sistemul se va moderniza şi nu va mai fi nevoie de şpagă pentru un trai decent. Dar cum e să găseşti soluţia perfectă? Să fii cu un picior în România şi cu unul în străinătate?
Doctoriţa Alina Papadopol (35 de ani), specialist în pediatrie, a găsit curajul şi energia să se împartă între două sisteme. Timp de şase săptămâni lucrează la Policlinica „Regina Maria” din Bucureşti, o săptămână face gărzi în Marea Britanie. Este ceea ce se cheamă „locum doctor”, în sistemul britanic. Nu ştie însă cât va mai putea să o ţină în ritmul ăsta, mai ales că vrea să devină mamă. „M-am obişnuit cu zborul, dar nu este uşor, pentru că nu aterizez mereu la Londra”, spune Alina. Şi nu e doar drumul lung, cât munca de noapte, într-un ritm intens. „Acolo nu există să aţipeşti în gărzi „, zice Alina. Pe de altă parte recunoaşte că medicii din Marea Britanie au avantajul unui sistem „mai uman”. „Faci 12 ore de gardă, nu 24 ca aici”, explică Alina. Chiar şi aşa, când ajunge acasă după o săptămână de gărzi în Marea Britanie, are nevoie de minim o zi să se repornească la treabă.
„Nu m-am făcut medic ca să aştept şpagă”
Alina e genul de medic care îţi transmite încredere. Pe mâna ei ţi-ai lăsa cu siguranţă copilul. E caldă, prietenoasă, sigură pe ea, modestă. Prima decizie pe care a luat-o când s-a întors în ţară, după un an petrecut în Marea Britanie, a fost să nu mai lucreze în sistemul public, unde nu doar că lipsesc medicamente şi materiale sanitare, dar medicii se comportă ca şi cum pacienţii le-ar aparţine. În România, în spitalele publice nu ai independenţă, zice tânărul medic. „În final, faci cum spune profesorul sau şeful de secţie. Acesta poate să îţi schimbe inclusive tratamentul, iar eu vreau să fac aşa cum am învăţat în Marea Britanie. Medicina lor se aplică oriunde în lume, iar când lucrezi după protocoale, nu greşeşti”, ne-a explicat Alina.
Şi a mai fost ceva care a cântărit în decizia ei de a nu se întoarce în sistemul de stat. „Nu m-am făcut medic ca să aştept şpagă”, tranşează problema Alina. Acesta este de altfel şi motivul pentru care s-a orientat în cele din urmă spre pediatrie şi nu spre o specializare mai bănoasă, cum e ginecologia. „Nu m-am gândit niciodată la şpagă. Voiam să fiu medic şi să lucrez într-un mediu vesel, iar copiii au întotdeauna puterea să te facă să zâmbeşti”, spune Alina.
Un CV lăsat într-o cutie i-a schimbat existenţa
Aventura cu Marea Britanie a început pe internet în urmă cu doi ani, când Alina căuta un curs de specializare pentru ecografii de şold. A văzut unul care se ţinea într-un spital din Marea Britanie şi le-a scris celor de acolo. „Au fost impresionaţi că cineva din afara Marii Britanii erau interesaţi de acest curs şi m-au primit în regim intensiv. În Marea Britanie, la astfel de cursuri nu se duc de obicei doctori, ci mai degrabă tehnicieni”, spune Alina. După o sută de ecografii de şold făcute în Marea Britanie, timp de patru luni, Alina a primit competenţa şi urma să vină acasă.
Primeşte însă un telefon de la tatăl ei. „Îmi zice ceva de un târg de joburi de la Facultatea de Medicină, apoi îl sun şi eu pe soţul meu şi îl rog să îmi lase un CV acolo” îşi aminteşte ea. Îşi luase deja gândul de la Marea Britanie, dar cu ce mai putea să îi schimbe existenţa un singur CV lăsat într-o cutie?”, gândea ea. „Mă bucurasem de experienţa trainingului în Anglia, voiam să mai revin pentru alte module de pregătire, dar nu îmi făceam prea mari speranţe că voi lucra vreodată la Londra”, spune Alina.
Poţi să lucrezi civilizat, dar în privat
Ajunge însă acasă, iar peste scurt timp telefonul sună din nou. Un tip de la o agenţie de recrutare o anunţă că are posturi libere la un spital de copii din Manchester, cât şi la unul din Cardiff. I se oferă contract pe şase luni. „Discut cu soţul meu, decid să merg la Cardiff şi începem să cochetăm cu ideea de emigrare”, îşi aminteşte Alina. Ca totul să meargă bine, aplică şi în Londra, prin NHS (n.r. National Health Service – sistemul medical de stat). „Scopul meu era să ajung într-un spital mai mare, apoi să vină şi soţul meu acolo”, zice Alina. Zis şi făcut. „Spre surprinderea mea, sunt acceptată şi la Londra, deşi NHS nu scot posturi la concurs decât dacă o doctoriţă rămâne însărcinată sau un medic decide să îşi schimbe specializarea”, spune Alina. Nici de data asta „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”.
Soţul, de profesie economist, primeşte o ofertă de nerefuzat în România, aşa că Alina se întoarce din nou în ţară. E timpul să nu mai meargă singură la pizza, cafea, film, resturant, cumpărături. „Şi să devin mamă”, explică Alina motivul întoarcerii. Una peste alta, nici în ţară nu e rău. „Poţi să lucrezi în condiţii civilizate în mediul privat, dotările sunt similare celor din Londra. Doar la capitolul terapie intensivă România mai are mult de recuperat”, zice acum tânăra doctoriţă. Într-un spital de stat nu ştie însă dacă va mai călca vreodată. „Prefer naveta la Londra”, spune hotărâtă Alina. Şi cum să nu fie aşa de vreme ce protocoalele pe care le-a adus cu ea din Marea Britanie au rămas până în ziua de azi la Comisia de Pediatrie. „Le-am dus la Spitalul Grigore Alexandrescu unde am lucrat înainte, urmau să fie traduse şi puse în aplicare. Nu s-a întâmplat nici până în ziua de azi”, concluzionează Alina.
Lecţii bine învăţate
Cel mai important lucru pe care l-a învăţat peste hotare a fost să respecte ghidurile internaţionale şi să nu trateze pacientul după ureche. „Din prima zi am avut protocoalele pe un stick. Medicina e matematică, dar medicii români refuză să creadă asta. Mulţi doctori spun, de exemplu, că germenii noştri sunt «mai răi decât ai lor», doar pentru a-şi justifica decizia de a prescrie antibiotice în exces”, detaliază Alina.
Timp de un an cât a stat în Marea Britanie nu a văzut nici un medic care să prescrie antibiotice scumpe, unele fără eficienţă, altele care dau rezistenţă. „Nu există să dai Zinnat în loc de Augmentin pentru că aşa vrei tu”, exemplifică Alina. În România, se face încă multă risipă, confirmă tânărul medic. „Am învăţat că nu ai nevoie de o sută de investigaţii ca să pui un diagnostic”, spune tânăra doctoriţă şi vine imediat cu un exemplu. „La noi orice copil cu pneumonie e trimis la radiografie, în Anglia nu. Sunt parametrii (frecvenţa respiraţiei, temperatura corpului, saturaţia în oxigen) care îţi arată clar dacă e nevoie sau nu să iradiezi copilul”, detaliază Alina.
Doctorul face şi muncă de asistent
Un alt lucru pe care l-a învăţat acolo a fost că „nu e o ruşine să faci muncă de asistent”. „În UK, nu există medic care să nu ştie să pună o branulă sau să facă o injecţie. În România, asta e muncă de asistent”, spune Alina. Tot în Marea Britanie a învăţat că un medic nu trebuie să fie şovăielnic ori supus, indiferent cât este de tânăr. „În Marea Britanie, rezidenţii au comportament de doctori, pun în aplicare ce au învăţat să facă şi dacă nu ştiu ceva cheamă pe altul mai bun ca ei”, spune Alina. Dacă n-ar fi trecut prin experienţa asta poate astăzi n-ar mai fi aşa sigură pe ea, mai ales că în România cu greu găseşti pe cineva să te înveţe meserie. „Englezii au avut răbdare cu mine, inclusiv atunci când mai veneam cu «ciudăţenii» învăţate din România. Au rămas şocaţi atunci când m-au văzut că ascult copiii cu stetoscopul. Ei nu mai folosesc asta. Au alte metode”, spune Alina.
E bine că medicii pleacă
Faţă de autorităţile din România care se lamentează că medicii pleacă din ţară, Alina vede problema emigrării cu ochi buni. „E bine că medicii pleacă. Fie că se duc într-un sistem mai bun, să zicem în Europa de Vest, fie că se duc într-unul mai prost, să spunem în Africa, e bine că văd şi altceva. Nu există experienţă care să te îmbogăţească mai mult „, consideră Alina. Şi, după ce stă un pic pe gânduri, ne mai spune ceva. „Majoritatea emigranţilor se întorc acasă. Am văzut asta cu ochii mei la indienii şi libanezii care veneau să muncească în Anglia, am văzut asta şi la medicii austrieci care emigraseră în SUA”, încheie Alina, pe un ton optimist.
5.600 de medici, farmacişti şi dentişti au solicitat, anul trecut, certificate de conformitate Ministerului Sănătăţii pentru a putea pleca la lucru în străinătate.
7.000 de medici ar mai fi necesari în sistemul nostru sanitar pentru a acoperi deficitul.
45% dintre medicii şi asistentele din România declară că îşi doresc să lucreze peste graniţe.
destinaţiile preferate ale medicilor români sunt Marea Britanie, Germania, Franţa.
