Sabina Fati. În jurul Mării Negre: Varna: cum se ofereau bulgăroaicele soldaților Armatei Roșii și despre pericolul unei minorități ruse (43)

În vârful unui deal, aproape de port, pe locul în care rușii își stabiliseră un punct de comandă în perioada războiului ruso-turc din 1828-1829, în care Varna a fost capturată pentru scurtă vreme de armata țarului, se află cel mai mare monument din Bulgaria.

Zece mii de tone de beton și aproape 30.000 de muncitori au lucrat la punerea lui în operă. Ideea construirii acestui monument a fost lansată la începutul anilor ’50, în perioada în care, în fiecare oraș din țară se construiau monumente dedicate Armatei Roșii eliberatoare. Nikolai Țanevski, fost profesor de filosofie, care conduce o mică afacere și e pasionat de istoria orașului său natal, povestește că proiectul și punerea lui în aplicare au durat atât de mult încât în final, numele imensei statui nu a mai putut fi legat de război și așa s-a ajuns la titlul „Monumentul prieteniei ruso-bulgare”.

Când m-am dus să-l admir, vreo 15-20 de persoane urcau în fugă cele 300 de scări care duc în vârful dealului, ca parte din antrenamentul lor, iar sus am găsit diverse grupuri de tineri, care beau și fumau iarbă. Înainte să merg spre locul simbolic al prieteniei dintre cele două popoare, Țanevski mi-a spus că încearcă de multă vreme să afle din arhive ce directive au stat la baza acestei „creații” și ce anume erau obligați sculptorii și arhitecții să transmită prin opera lor. Monumentul are două aripi uriașe, pe una dintre ele se văd soldații Armatei Roșii, care au venit să salveze țara, iar pe cealaltă trei femei care-i întâmpină: una are pâine, a doua are flori, iar a treia își ține mâinile în dreptul organelor genitale. Concluzia lui Țanevski este că „nu doar femeile bulgare erau pregătite să le dea totul rușilor, ci Bulgaria întreagă era gata să-i dea fratelui mai mare tot ce și-ar fi dorit”. Felul în care „se oferă femeile bulgare de pe monument arată întreg cinismul regimului comunist”, spune fostul profesor care și-a terminat studiile la Nisa, dar care și-a abandonat cariera de curând din pricina salariului prea mic, a elevilor care nu aveau motivație să învețe și în general a sistemului de educație care nu încurajează meritocrația.

Citește continuarea textului pe blogul Sabinei Fati, de pe Europa Liberă.