Autobuzul care m-a adus din Galați nu a oprit la Cetatea Albă, prima escală ucraineană de pe traseul meu.
Am ratat, deci în vreme ce dormeam chircită, pe două scaune și vârâtă în sacul de dormit, orașul pe care ucraineni îl numesc Belgorod Dnistrovkiy, cu toate că-i spusesem șoferului unde vreau să cobor. M-am trezit cu o oră înainte de Odesa, când afară se făcuse lumină de ceva vreme. Americanii din fața mea vorbeau între ei despre câte grivne intră într-un dolar, iar bărbatul din Kiev îi sfătuia unde să schimbe valuta, pentru a fi în siguranță.
Intru în vorbă și îl întreb dacă acum, după ce Crimeea e controlată de Rusia, mai merg acolo. Îmi spune că obișnuia să-și petreacă două vacanțe pe an în peninsulă, una primăvara, pentru că atunci e cel mai frumos în Crimeea, când totul e înflorit și mirosul de trandafiri e peste tot și alta toamna, când pleacă turiștii. Acum, însă, nu are de gând să cheltuie bani acolo, fiindcă în acest fel i-ar finanța pe ruși, ceea ce nu-și dorește. Crimeea e a lor, fără doar și poate, spune el, dar nu e corect felul în care au pus mâna pe ea: „un referendum făcut în condiții normale ar fi avut același rezultat, fiindcă rușii sunt majoritari acolo și își imaginează că sub Moscova le va fi la fel de bine ca pe vremea sovieticilor” pentru că „cei care au trăit atunci au amintiri frumoase, legate de tinerețea lor, dar nu-și dau seama că le va fi la fel de greu cum le-a fost când erau sub ucraineni”. Bărbatul din Kiev îmi vorbește despre iluziile rușilor din Crimeea, care n-ar înțelege că „nu mai pot fi nici tineri, nici frumoși, nici la fel de sănătoși”.
Citește continuarea textului pe blogul Sabinei Fati, pe de Europa Liberă.
Sabina Fati: În jurul Mării Negre
De la Constanța la Odesa: de ce n-au vrut sovieticii să facă drumuri (1)
Americanii din rata de Odesa și cum ia mită polițistul român (2)
