De la Istanbul la Burgas merg două sau trei autobuze în fiecare zi, mai ales vara, iar biletul poate fi cumpărat fără să ți se ceară să arăți pașaportul.
Totuși înainte de graniță, steward-ul din autobuz face o verificare, pentru a-i da, eventual, jos, pe cei care nu au documente în regulă. Biletul de autobuz, dacă este găsit asupra cuiva care a trecut ilegal frontiera, este o probă acceptată de autoritățile turce pentru a-l reprimi înapoi.
Cele două țări au o graniță comună lungă de 259 de kilometri, din care peste 150 sunt deja acoperiți de un gard compact de sârmă ghimpată înalt de 3 metri, prin care, cel puțin teoretic, nu se poate trece.
Bulgaria și Turcia au semnat un acord prin care Ankara se angajează să-i primească înapoi pe migranții ilegali, dacă bulgarii dovedesc că aceștia au venit dinspre teritoriul turc. De la 1 iunie, de când a intrat în vigoare înțelegerea și până acum, doar 11 persoane au fost însă acceptate înapoi de Turcia, din cele peste 400, câte au ajuns în Bulgaria trecând frontiera ilegal.
La granița dintre Turcia și Bulgaria de la Malko-Tarnovo, oficialii turci au făcut un control sumar care a durat câteva minute, după care autobuzul s-a oprit la punctul de trecere bulgar, unde toată lumea a fost dată jos din mașină și s-a așezat la coada unde se verifica viza și valabilitatea pașapoartelor. După care, sub un acoperiș ca un șopron au fost trase două mese mari de metal, pe care fiecare bagaj a fost deschis și golit. Mă și gândeam cum va trebui să-i conving să nu desfacă cele două mici pungi transparente și sigilate cu praf de salep, pe care le-am cumpărat la Istanbul și pe care nu scrie nimic fiindcă sunt luate din piață. Am început să scot din rucsac sacul de dormit, salteaua, pungile cu sapun, pastă de dinți, cosmetice, medicamente…, dar la un moment dat, polișistul s-a plictisit de toate mărunțișurile pe care le-am cărat aproape trei luni după mine și m-a oprit, controbăind cu mâna lui în căutare de țigări de contrabandă și renunțând să mă pună să-i arăt ce am în compartimentul de jos al bagajului, unde era salepul (un praf obținut din tuberculi de orhidee, despre care am mai scris), pe care l-am cumpărat legal și care poate fi scos tot legal din Turcia, dar care ar putea arăta la prima vedere destul de dubios pentru un vameș.
Citește continuarea textului pe blogul Sabinei Fati, de pe Europa Liberă.
Sabina Fati – În jurul Mării Negre
De la Constanța la Odesa: de ce n-au vrut sovieticii să facă drumuri (1)
Americanii din rata de Odesa și cum ia mită polițistul român (2)
Când trebuie văzută Crimeea și cum am făcut 24 de ore de la Constanța la Cetatea Albă (3)
A cui e Cetatea Albă? Și de ce nu mai funcționează drumul spre Marea Baltică (4)
Cetatea Albă: în cancelarie se vorbește limba rusă (5)
Cum poate fi întors cursul Nistrului (6)
Denumirea feminină a Odesei sau despre (im)posibila decomunizare (7)
Odesa: un oraș „între succes și sinucidere” (8)
La Odesa „nu contează dacă vorbești rusa sau ucraineana, oricum ai accent evreiesc” (10)
Mykolaiv=Nikolaev: orașul unde Barbie și-a cumpărat țigări pe banii mei (12)
Nikolaev: între Bug și Marea Neagră „te simți mai aproape de Rusia decât de Europa” (13)
Nikolaev și Herson: Orașele mireselor: de ce vin americanii după fete până la Marea Neagră? (14)
Un american la Herson: comandant al flotei de la Marea Neagră (15)
Melitopol: poarta de intrare în Ucraina este blocată pe termen lung (16)
Berdiansk: „Vodca este inamicul nostru așa că trebuie să-l terminăm cât mai repede” (17)
Berdiansk: omul sovietic și patriotismul ucrainean (18)
Mariupol. Astrograma unui oraș care depinde de puterea Armatei (19)
Mariupol-Harkov: lucrurile subversive pe care le am în rucsac (20)
Harkov-Rostov pe Don: interogatoriul polițistului rus (22)
Rostov-pe-Don: încă 5 ani de sancțiuni te pot face milionar (23)
Kerci, un oraș militarizat (25)
Veselia din Feodosia și de ce s-a întors FSB spre literatură (26)
Sevastopol: portul strategic sau despre președintele erou și pizza Putin (28)
Cum mi-am petrecut lovitura de stat pe coasta turcă a Mării Negre
Novorossisk: Cum vor rușii să controleze Bosforul și să neutralizeze scutul din România (32)
Soci: aventuri romantice în capitala lui Putin de la Marea Neagră (33)
De ce e nevoie de două zile pentru 150 de km. Sau cum se ajunge în Abhazia (34)
De ce Abhazia nu poate fi Monaco sau cum a fost distrusă Coasta de Azur a Mării Negre? (35)
Poti: cel mai mare port din Georgia (36)
Cum a traversat Maka munții până la Poti, însărcinată, hrănindu-se doar cu miere și pâine (37)
Cum a intrat conflictul georgiano-abhaz în Guinness Book (38)
Trabzon: regiunea de unde se trag cei mai influenți oameni ai Turciei (39)
Samsun: mitul lui Ataturk împotriva lui Erdogan? (40)
Zonguldak, Turcia: „Poți să-mi dai numele, oricum oricine poate fi acuzat acum de orice” (41)