Roxana Lupu a știut că va urma o carieră artistică încă din copilărie, când se uita fascinată la TCM urmărind music-hall-uri și filme de artă cu actori de mare calibru. Tenacitatea cu care și-a urmărit visul i-a fost răsplătită, devenind realitate. Acum interpretează în Anglia roluri complexe în spectacole de teatru sau documentare de răsunet precum cel despre regina Marii Britanii și viața în palatele Buckingham și Windsor.
Inițial, a cochetat cu ideea unei cariere muzicale, pentru că, spune Roxana: “Toate aceste filme, unele musicaluri, îmi dădeau impresia că prin artă, dansat, cântat lumea devine mai bună și îmi doream din tot sufletul să fac și eu parte din acea lume. Așa că atunci când copiii obșinuiți se culcau, eu stăteam până târziu în noapte visând cum ar fi să dansezi steep în ploaie, să cânți.” De fapt, visul ei a fost să cânte, dar viața a condus-o către actorie. Dar, cum s-a căsătorit cu un muzician, visul că va cânta la un moment dat, a rămas viu cumva.
După ce s-a înscris la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Babeș-Bolyai din Cluj, a descoperit teatrul, mergând la câte trei piese pe săptămână. De aici și până la admiterea la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București nu a mai fost decât un pas. “Facultatea de actorie din București a fost o experiență cu siguranță foarte interesantă și lungă. Spun lungă pentru că am făcut și masterul și doctoratul (în Pedagogie Teatrală). Am avut marea șansă să am un profesor de grupă, un mentor, un om cu adevărat dedicat profesiei sale, domnul Liviu Lucaci. Un om cu o adâncă iubire de teatru, de calitate, care ne-a cultivat “gustul” pentru scenă, pe care odată ce-l prinzi nu-l mai poți uita, dorești să-l recreezi de fiecare data pe scenă. Au fost și momente mai dificile, când repetam până la 10.00 sau 11.00 seara, nu ne ieșeau scenele, nu înțelegeam de ce trebuie să trec și prin momentele acelea mai frustrante. Actoria, credeam eu atunci, ar trebui să fie lejeră. Și este. Dar este o lejeritate care vine din modul în care abordezi conflictul piesei și al personajului. Facultatea a fost o experiență care cu siguranță m-a maturizat și mi-a dat lecții de viață din care și acum învăț.”, își aduce aminte Roxana.
În România a jucat destul de puțin, în timpul studiilor, în afara spectacolelor din Facultate, colaborărilor cu studenții de la regie de teatru sau regie de film, câteva reclame, un rol în filmul “Roxanne”, în spectacolul de licență “A douăsprezecea noapte”, care s-a jucat mai apoi la Teatrul Masca, un one woman show, “Audiția”, după piesa lui Kenneth Robbins, cu care a participat la câteva festivaluri. Și-ar fi dorit să predea la UNATC, dar posturile erau blocate.
Când a ajuns pentru prima dată la Londra, a știut că acolo îi este locul
În Anglia a ajuns în 2013, după ce și-a susținut teza de doctorat, acela fiind, de fapt și momentul în care, văzând că aici nu se concretizează niciun proiect în care să creadă, a hotărât că este cazul să-și încerce norocul pe alte meleaguri. Când a plecat în Germania și apoi în Anglia cu un film independent, a hotărât că Londra este locul ei, pentru că, spune Roxana “Simțeam că am ajuns acasă, știam că acolo sunt oportunitățile pentru mine. Nu era ceva mental, calculat, era un instinct care îmi șoptea că acela este locul. Iar de atunci au trecut aproape patru ani, foarte plini, cu de toate, dar același lucru îl simt și acum, chiar și după Brexit, că în Londra este locul meu. Când am plecat știam că vreau să fac actorie acolo, pentru asta m-am dus. Puteam locui lejer și în România, dar eu m-am dus acolo ca să mă expun acelei mentalități diferite, să întâlnesc oameni care gândesc altfel, să mă reinventez eu însămi. Știam că va trebui să lucrez și în alte domenii până să ajung să mă integrez și să joc, și mi-am asumat asta cu bucurie.”
Chiar dacă a lucrat în vânzări, full-time, în promoții, au fost job-uri pe care le-a făcut cu plăcere deoarece știa că nu acesta e scopul ei, știa că e un pas pe scara pe care e nevoie să o urce pentru a ajunge să joace. “Am încercat să iau lucrurile ca atare, să nu mă limitez la ce auzisem, sau credeam că este acolo. Să-mi creez propriile experiențe în fiecare zi și, ușor-ușor, am realizat că oamenii sunt deschiși spre noi, ca profesioniști, și te iau ca atare, nu te pun în cutiuțe dacă nici tu nu faci asta. În acest sens avem multe exemple de oameni care au jucat și joacă pe scenele englezești, cum ar fi un amic de-al meu, Andrei Gurlui, care joacă pe West End, la teatrul Wyndham, în piesa “The Kite Runner”. Așa că se poate!”
Cum este să intri în pielea celei mai cunoscute regine din lume
Și s-a putut. În scurt timp, a ajuns să joace rolul reginei Elisabeta în documentarul “Inside Buckingham Palace”. Pentru care s-a pregătit cu migală, temeinic, vizionând alte documentare despre familia regală, urmărind interviurile cu regina pentru a vedea cum vorbește, cum articulează cuvintele, cum își ține mâinile, cum se manifestă ea în general, încercând să-i creioneze un portret și să intre în pielea personajului. Pentru audiție a ales un discurs de-al reginei, ținut cu ocazia unui Crăciun, în care vorbea despre eroii care au murit în Primul Război Mondial, apărându-și patria. Iar englezilor, care au un respect deosebit pentru trecutul lor, le-a plăcut.
Despre cum este să dai un casting pentru un rol cu o miză atât de mare, cum trebuie să te prezinți pentru a avea succes, ne povestește Roxana: “Am încercat să mă îmbrac cât mai elegant, dar sobru totodată, să fiu deja personajul, și am spus monologul ales. Înainte de asta, oamenii au o discuție cu tine informală, în care te întreabă în ce proiecte ai mai fost, încearcă să vadă cine ești tu ca om, deoarece, evident, se ia în considerate calitatea ta artistică, dar la fel de mult contează să fii un om cu care se poate lucra. Să fii echilibrat, deschis, fără aere de divă și cât se poate de relaxat. Întodeauna criteriile sunt cum spui un monolog sau alte texte care ți se cer, să le știi bine, pe de rost, să fie un text interesant, dar, cred eu, foarte mult contează cine esti tu ca om. Intervin tot felul de situații neașteptate pe platou și atunci e nevoie de o echipă de oameni relaxați, care sunt flexibili și profesioniști. Și, nu în ultimul rând, mai ales în televiziune, contează și să arăți ca personajul pe care îl interpretezi. În cazul acesta, eu aduceam cu Regina Elisabeta.” Ce a urmat a fost minunat.
Anul trecut a filmat “Inside Buckinham Palace”, iar anul acesta, deoarece documentarul a avut succes, s-a hotărât să se facă o continuare, “Inside Windsor Castle”, având în vedere că anul acesta se sărbătoresc 1.000 de ani de la construirea castelului Windsor. Serialul al doilea va avea mai multe episoade și va arăta în detaliu viața familiei regale, în lumina castelului Windsor, începând de la regina Victoria, adolescenta Elisabeta, întâlnirea Elisabetei cu prințul Filip, Charles și Diana, episodul Camila Parker, Elisabeta la 50 de ani și Elisabeta azi. Toate acestea au fost filmate în afara Londrei, la castelul Leeds aproape de Kent. Serialul va apărea în februarie 2017, iar Roxana a jucat-o pe Elisabeta la 17 ani, 22 și 50 de ani.
Dorințe împlinite, dorințe de atins
Un alt țel profesional al Roxanei a fost să ajungă să joace pe o scenă de teatru londoneză. Iar rolul pe care va interpreta din ianuarie 2017, pe West End la Trafalgar Studios, în piesa “BU21” i-a împlinit și acest vis. Piesa spune povestea unor supraviețuitori ai unui atac terorist imaginar asupra Londrei. “Personajul meu, spune Roxana, este într-un scaun cu rotile în urma atacului, cu 80% din suprafața corpului arsă și este un rol care îmi este foarte drag și pe care abia aștept să-l joc. Este evident un subiect dramatic, dar scenaristul Stuart Slade a știut să îmbine frumos drama cu comedia neagră, iar tânărul regizor Dan Pick evidențiază ideea că orice ar fi, noi, ca ființe umane, vom ști să mergem mai departe și, eventual, vom și învăța să râdem de necazuri.”
Muncitoare și perfecționistă – cu umor, Roxana recunoaște în aceste trăsături o calitate și un defect – ea visează să construiască în România un centru pentru animalele abandonate. Și, bineînțeles, ca orice actor visează la un Oscar!
