Serialul initiat de "Romania libera" dedicat calitatii prestatiei diplomatice fata de URSS/Rusia se incheie cu partea a doua a opiniilor academicianului Mircea Malita, personalitate marcanta a diplomatiei romanesti.
In episodul de ieri, academicianul Mircea Malita a scos in evidenta "mecanismele fine" puse in practica de diplomatia romaneasca, de la momentul retragerii trupelor sovietice din Romania (1958) pana la schimbarea politica intervenita dupa vizita in China si Coreea de Nord a lui Nicolae Ceausescu (1971).
Astazi, autorul face analiza perioadei de recul a diplomatiei sub dictatura ceausista, pana la compromiterea politicii statului comunist roman, in preajma prabusirii sale din decembrie 1989.
Intre 1971 si 1979 se produc noi transformari. In urma vizitei in China si in Coreea de Nord, sotii Ceausescu se intorc in tara cu ideea necesitatii unei "revolutii culturale". Nu s-a mers pana la excesele ei, dar a fost retinuta ura impotriva reformistilor, atasamentul fata de "puritatea revolutionara" si cultul personalitatii. Sa auzi un milion de oameni scandand ritmic numele tau, nu era un lucru care sa nu lase urme la Ceausescu. Daca in primii cinci ani ca secretar general al partidului a tinut seama de parerile premierului Ion Gheorghe Maurer si i-a incredintat chiar controlul politicii externe a statului, dupa 1971 situatia s-a schimbat. Ceausescu a inceput sa se vada un personaj de dimensiune mondiala: omagii din Vest, depasite de o adulatie asiatica. S-au adaugat trezirea vocatiei revolutionare si a gandirii dogmatice, precum si a unei vigilente fata de "sfaturile perfide" ale unor persoane dominate de un sprijin reformist, contrarevolutionar I-a indepartat pe rand pe toti cei care isi permiteau sa-i faca propuneri rationale si sa formuleze solutii realiste, ca Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaras, Corneliu Manescu si a format echipe noi, fie din tineretul exaltat, fie din activistii muti, ascultatori si adulatori.
Masurile luate de "Cabinetul 2" au iritat ONU
Din punctul de vedere al politicii externe a Romaniei nu exista deosebiri sensibile intre prima jumatate a deceniului 1961-1970, sub Gheorghiu-Dej, si a doua jumatate, sub Ceausescu. Aceasta pentru simplul motiv ca autorul ei era unul si acelasi personaj: Ion Gheorghe Maurer. El era constructorul si manuitorul finei balante care a permis Romaniei sa beneficieze, timp de un deceniu, de o politica externa cu avantaje pentru tara. Aceasta politica a facilitat construirea industriilor sale si desfasurarea unui comert avantajos si care i-a permis ocuparea unui loc onorabil in concertul international.
Revolutia ideologica din 1971 aduce cu sine in politica externa o schimbare care se agraveaza cu vremea. Finetea si masura manifestate anterior lasa locul unor gesturi contradictorii, schemele subtile de altadata devin acum contradictorii si absurde, caricatura inlocuieste treptat gandirea prudenta.
N. Ceausescu se bazeaza din ce in ce mai mult pe Elena Ceausescu, consilierul sau unic si suprem. Se instaleaza incoerenta, arbitrariul si intriga marunta. Se iau masuri care distrug o pozitie greu castigata. Raspunzand de "Cadre", Elena Ceausescu dispune retinerea in tara a unor functionari internationali romani respectati si ocupand pozitii importante. Rezulta manifestari de protest din partea personalului ONU si interventii iritate ale ONU si institutiilor sale. Un vot negativ in legatura cu drepturile omului la CSCE paralizeaza o intreaga sesiune, dupa ce Romania isi castigase un nume pretuit in constructia organizatiei.
Apropierea de dictatorii din lumea a treia
Incoerenta duce la aberatii greu de imaginat. Ceausescu, "eroul" din 1968 cere la inceputul anilor 1980 o interventie a "lagarului" in Polonia pentru a reprima revolta muncitorilor din acea tara (condusa de sindicatul Solidaritatea – n.n.). In anii crizei financiare, organismele internationale sunt denuntate pentru complotul impotriva Romaniei.
Cu toate acestea, unele dintre initiativele luate inaintea lui Ceausescu functioneaza in continuare. Asa de pilda, re-latiile cu tarile lumii a treia se dezvolta si mii de specialisti si muncitori, profesori si medici lucreaza in Africa de Nord si Orientul Mijlociu, in petrol, agricultura, constructii, amenajarea de porturi. Gaseai romani in cele mai indepartate locuri. Luasera in exploatare o mina in Peru la 3.500 de metri altitudine si contractasera toata productia de carbune special a unei mine din Virginia, nu departe de Washington. Dar si aici afacerile profitabile (petrol, bumbac si materii prime, contrapartida pentru servicii si produse tehnice) erau intunecate de slabiciunea lui Ceausescu de a se lega cu predilectie de cei mai detestati dictatori ai lumii a treia.
Doborat de "drepturile omului"
Pe un alt plan, continuitatea cu anii ‘60 era mai valoroasa. Conducerea partidului din Romania cauta dupa 1958 si mai ales dupa 1962 sa se opuna planurilor sovietice de control militar. Doua lucruri, devenite obsesie de stat, trebuiau evitate: atragerea automata a armatei romane in conflicte in care ar fi intrat alianta Tratatului de la Varsovia la comanda URSS si prezenta unor baze ale tarilor din alianta pe teritoriul tarii. A fost dusa o lupta surda, continua si grea. Generalii romani se transformasera in diplomati cu forte inegale si negociatori aplecati pe noile regulamente, respingand ideea Comandamentului unic, deciziile obligatorii pentru toti. Iar prudenta mergea pana la neadmiterea oricarei manevre sau exercitiu comun pe teritoriul Romaniei. Ele se faceau prin rotatii, iar romanii participau sub forma unui grup restrans de ofiteri observatori. Astfel, comunicatul putea spune ca "au luat parte ofiteri si trupe din tarile Tratatului de la Varsovia".
Mai sunt de amintit pentru aceasta perioada actiunile diplomatice de ecou ale medierilor romanesti la sfarsitul razboiului din Vietnam, ca si discutiile cu Anwar el Sadat (n.r. – presedintele Egiptului) si Menahem Begin (n.r. – primul ministru al statului Israel), care au contribuit, dupa marturia acestora, la istorica lor intelegere.
Despre anii 1980-1989 pot spune ca, dupa curba constant descrescatoare a anilor ‘70, a urmat o cadere rapida, aproape verticala, manifestata mai ales pe plan intern. Pe plan extern era o rupere de punti construite cu efort si pricepere. In Occident, curentul drepturilor omului dezvoltat in deceniul anterior in SUA sub democrati, apoi continuat de republicani, pusese pe lista dictatorilor odiosi si pe Ceausescu. Multi dictatori dispareau in lumea a treia. Retinerea oricarui analist de a explica politica externa a anilor ‘80 e justificata: tabloul nu tine de stiintele politice, ci de psihiatrie. Ce sa analizezi in comportamentul unor oameni bolnavi? Ceausescu dorea sa faca din Romania "prima tara care construieste comunismul". Unde era Maurer sa ii repete fraza folosita ce o rostea in cercul celor apropiati: "URSS nu are nimic cu comunismul lui Marx. E o mare putere militara cu visuri de dominatie".
Ar fi inteles Ceausescu ca nici el nu are nimic de-a face cu comunismul? El ii combatea inversunat pe reformistii care aparusera o data cu Gorbaciov. Era dusmanul reformei, orice aceasta viza. Plateste datoriile cu obstinatie, pe seama unui efort urias al populatiei aduse in pragul saraciei. In acesti ani a aparut, de fapt, coruptia. Dupa ce plateste intreaga datorie, primul sau cuvant este indemnul catre populatie "sa stranga cureaua" pentru "marete realizari". Aceasta fraza l-a desfiintat. Autoritatea regimului s-a topit ca prin farmec. Ceausescu se vedea incoltit din doua parti: credea ca imperialistii americani si reformatorii comunisti s-au pus de acord sa-l lichideze. Nu mai era sigur de nimeni. Suspecta armata si chiar securitatea. Se considera singurul vizionar al unei lumi care ii intorcea spatele.
Atitudinea fata de Rusia a daunat intereselor romanesti
In cazul prabusirii Uniunii Sovietice analistii s-au intrecut in explicatii, ca pana la urma sa conteste teza simplista a victoriei Occidentului in favoarea ipotezei imploziei, a mortii prin greselile proprii. Situatia la noi e diferita. Simplificarea extrema si absenta analizei sunt determinate de manipulatori interesati ca dupa ordinea severa, aspra si intolerabila a unui regim sa se instituie nu o alta ordine (cum numea doamna Thatcher democratia) ci anarhia, contestarea si refuzul oricarei autoritati. Sub semnul ei se pot produce lungi si necrutatoare perioade de desfiintare a bunului si interesului public, fenomene proprii perioadelor de tranzitie.
Anarhismul a santajat pe oamenii politici. Chiar daca erau bine intentionati, ei s-au ferit de concepte si actiuni de care opozitia i-ar fi acuzat fara crutare. Pomeneste Rusia si devii "kaghebist" sau "nostalgic"! Deci, mai bine mentii un limbaj "curat euro-atlantic". Atitudinea de rezerva fata de Rusia a fost pierzatoare pentru interesele romanesti. Citesc in ultimul numar al Foreign Affairs un articol care critica politica SUA fata de Rusia si face propuneri de apropiere. Ideea autorului este ca SUA a ratat ocaziile de a-si mentine si dezvolta colaborarea cu Rusia, afectandu-si interesele proprii printr-o politica gresita si plina de prejudecati. Pagubele noastre sunt evident in principal cele economice. Dar citind paginile vechi in care era luata in seama susceptibilitatea rusilor, cred ca am gresit printr-o atitudine gratuit inamicala pana la ostilitate si mai ales prin ignorare si desconsiderare.
Nu cred in eficienta retetelor de modificare a mentalitatii. Nici nu cred ca sentimentele se schimba peste noapte. Dar multiplicarea prilejurilor de interactiune (comert, stiinta, educatie, industrie, proiecte comune) dezvolta stima si cunoasterea reciproca.
