Seria de dezbateri privind politica si diplomatia romaneasca in relatia cu URSS/Federatia Rusa continua cu opiniile lui Eugen Mihaescu, vicepresedinte al Comisiei senatoriale de politica externa din Parlamentul Romaniei.
El s-a dovedit in ultimul timp un critic acerb al intarzierilor privind reforma institutionala a Ministerului de Externe, dar si al mentinerii cadrelor fostului regim sau obediente serviciilor secrete. Perioada de dupa 1990 este tratata fara menajamente, calificata drept o succesiune de erori de viziune diplomatica ce trebuie grabnic remediate.
» Cum calificati diplomatia romaneasca fata de URSS/Rusia in cele trei etape specifice ale ei: 1945-1964, 1964-1989, 1990-2007, prin argumentele concrete ale actiunilor diplomatice?
— In ciuda pozitiei geografice de exceptie, politicienii Romaniei au uitat, de ceva timp, sa speculeze importanta strategica a asezarii geografice a tarii si prefera sa o vanda beligerantului care ofera mai mult, servind astfel interesele particulare ale unuia sau altuia dintre vremelnicii conducatori. Nu de astazi, strategia de politica externa a Romaniei este "sublima, dar lipseste cu desavarsire", in ciuda "documentelor" elaborate de Ministerul Afacerilor Externe. Relatiile noastre cu Rusia sunt cel mai elocvent exemplu pentru ceea ce inseamna diplomatia damboviteana. Uitate sunt vremurile in care Dimitrie Cantemir era sfatuitorul tarului Petru cel Mare. De atunci, Romania nu a facut decat sa-si cultive complexul in fata imperiului de la Rasarit, iar de la cel de la doilea razboi mondial incoace situatia chiar s-a inrautatit.
Dupa 1945, s-a instaurat, practic, o relatie de vasalitate, umilinta impusa nu din afara, ci liber acceptata de politicienii vremii. Dupa ce s-au debarasat de politicienii regimului "democrat", comunistii au adus la Externe, in camioane, muncitori pentru a-i transforma in diplomati sub conducerea unui grup de agenti veniti pe tancurile sovietice: Eduard Mezincescu, Anicuta Toma, Davidovici. Avand-o in frunte pe Ana Pauker, ministerul a fost transformat intr-o agentie de spionaj. Singur Gheorghe Gheorghiu-Dej a incercat sa redreseze situatia, fara sorti de izbanda, caci era inconjurat numai de oameni care serveau interesele URSS. In ciuda legendelor care au circulat despre Dej, ca ar fi fost un soi de zmeu pentru ca a reusit sa scape de Ana Pauker acuzand-o de "deviationism", acesta a fost de fapt redus de sovietici la un simplu slujitor, iar cand s-a razvratit a fost prea tarziu.
» Prin ce s-a caracterizat politica externa fata de URSS inainte de decembrie 1989?
— Perioada 1964-1989 poate fi caracterizata de jocul dublu pe care Ceausescu l-a incercat in relatiile cu rusii si americanii, el dovedindu-se un adevarat Noriega al tarilor comuniste. Condamnarea invaziei Cehoslovaciei, din 1968, a fost, in realitate, doar un exercitiu de imagine, caci trupele sovietice si bulgare au avut acceptul dictatorului pentru a traversa Romania, in drum spre Praga.
Ceausescu a jonglat in permanenta cu (dez)informatiile in relatiile cu ambele tabere si a reusit chiar sa obtina decorarea unor apropiati ai sai, asemenea odiosului Plesita, caruia De Gaulle i-a conferit Legiunea de Onoare. Dictatorul a continuat traditia paukeriana de a folosi MAE ca oficina de spionaj. Multi dintre functionarii ministerului au fost pregatiti in scolile sovietice, asa cum este cazul lui Sergiu Celac, Liviu Bota sau Mircea Raceanu, primii doi fiind in diplomatie si azi. Dictatorului i-a reusit jocul de "go-between" (n.r. – joc dublu), tacit acceptat de cele doua tabere, pana la venirea la conducerea URSS a lui Mihail Gorbaciov. "Perestroika" si "glasnosty" l-au facut pe Ceausescu sa-si piarda pedalele in asa masura incat a ajuns sa le ceara lui Erich Hoenecker (R.D. Germana) si lui Gustav Husack (R.S. Cehoslovacia) sa-l sprijine in debarcarea secretarului general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. A fost mai prost sfatuit decat bulgarul Todor Jivkov, care a inteles ca a sosit momentul sa se
retraga si a murit linistit, in patul sau. Politica externa a beneficiat totusi si de aportul unor oameni cu viziune larga: Corneliu Manescu, George Macovescu si stefan Andrei.
» Aprofundati identificarea problemelor diplomatiei romanesti de dupa 1990 care fac ca efortul de politica externa fata de spatiul ex-sovietic sa fie caracterizat in presa prin notatii ca "ineficient", "plin de prejudecati", "dezinteresat de interesul national"…, pana la calificative radicale, de genul "catastrofal".
— In primul rand, putem vorbi de ceea ce eu as numi jocul banilor si al agentilor acoperiti la "Externe". Din 1991, organigrama Ministerului Afacerilor Externe a fost completata cu multe rude ale fostilor tovarasi. Cel mai elocvent exemplu de ascensiune fulgeratoare este cel al lui Mircea Geoana, adus de mana, la Iliescu, de tatal sau in decembrie ’89 si devenit, in numai sase ani, ambasador plenipotentiar in SUA si, dupa inca cinci, ministru de Externe! Nu este, din pacate, singurul. Dupa rebotezarea serviciilor, acestea si-au instalat tot oamenii lor in postul de sef de cadre sau "resurse umane". O miscare imperios necesara pentru protejarea si dezvoltarea retelei de agenti sub acoperire. Multi dintre acestia sunt complet dezinteresati de conceperea unei strategii de politica externa si se folosesc de diplomatie pentru beneficii materiale sau pentru spionaj in slujba unor structuri care nu au nici o legatura cu interesul comun. Bazele pentru acest tip de "diplomatie" le-a pus Ceausescu, dar dictatorul nu a stiut ca este creatorul unei pepiniere de indivizi pentru care primeaza doar interesul personal, nu cel al tarii.
» Mentionati cateva din prejudecatile decizionalilor romani – motivate sau nu – fata de Rusia si fata de rusi. Astfel de prejudecati stau la baza unor decizii contraproductive sau eronate.
— Dupa 1990, prin astfel de numeroase prejudecati, Romania a intors complet spatele fostului sau aliat, URSS/Rusia, si a facut-o intr-un mod atat de vadit incat din slugarnicia de pana atunci a cazut in aroganta, dusa pana la obraznicie. Ion Iliescu este cel care a inceput acest proces caci, disperat sa scape de banuielile de rusofilie, a acceptat inclusiv obraznicia lui Mircea Geoana, care ii trata de sus pe oficialii rusi, in perioada in care a fost presedinte OSCE (2001). Dar cel mai grav episod, care a pecetluit, de altfel, soarta presedintelui Iliescu, la alegerile din 1996, a fost cel cu Serghei Primakov. Sosit in Romania via China, pentru a semna tratatul dintre cele doua tari, Primakov a fost intampinat la aeroport de omologul sau din acea vreme, domnul Melescanu, caruia i-a revenit penibila sarcina de a-l informa pe oficialul rus ca Romania s-a razgandit si nu mai semneaza, pentru moment, tratatul pentru ca doreste sa opereze niste modificari. Furios ca nu a fost informat din timp si ca a facut drumul inutil, Primakov a refuzat gazduirea intr-o cladire de protocol si s-a cazat la Lido, spunand, referitor la Iliescu: "asta n-o sa mai fie presedinte!".
"Marele Licurici (SUA – n.n.) l-a orbit" si pe presedintele actual, Traian Basescu. In zilele noastre, cand Traian Basescu, din pozitia supusa pe care o are in fata atlantismului american, a adoptat o atitudine provocatoare si zgandare, fara incetare, orgoliul Rusiei. Ignorand atuul de zona-tampon pe care il are Romania, cu ambitia de "presedinte-jucator", nu face decat sa creeze o stare conflictuala, sa genereze o criza, mult mai grava decat cea interna, pentru viitorul Romaniei.
» Oferiti-ne cateva sugestii de redresare, relansare, reformare, recastigare a unei pozitii de rang superior.
— Romania ar fi trebuit sa-si asume rolul de negociator al zonei, "o oaza de pace in Balcani", o Elvetie la Portile Orientului, pe care toti sa o caute pentru intelepciune si diplomatie. Romania a devenit, in schimb, atat de previzibila pentru aliatii momentului incat nimeni nu se mai oboseste sa o consulte, chiar in probleme care o privesc direct, deoarece se stie ca atitudinea multora dintre cei care o reprezinta va fi: "Da, sa traiti!".
Cu toate acestea, cred ca relatiile noastre cu Rusia trebuie si pot intra intr-o stare de normalitate. Am convingerea ca nu totul e pierdut si, daca emisarii potriviti, macar in ceasul al unsprezecelea, ar fi trimisi la Moscova sa incerce o dezghetare a relatiilor, Rusia ar fi dispusa sa-i asculte. Personal, am avut prilejul sa il intalnesc, la Moscova si la Bruxelles, pe ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, o personalitate puternica, un om de stat, in adevaratul sens al cuvantului. M-a ascultat, desi a parut surprins ca un roman il sustine in fata atacurilor, nu intotdeauna intemeiate, ale Uniunii Europene. Asa un ministru mi-as dori pentru tara mea! Unul care isi permite, daca situatia ar cere-o, sa o tina pe la usi pe Condoleeza Rice, si nu unul care doar ingana ca un papagal dresat! Guvernantii nostri, diplomatii si serviciile secrete s-au scufundat atat de adanc in propriile certuri si interese incat au scapat complet din vedere situatia reala a Romaniei atat in interior, cat si, mai ales, in exterior. Iar in acest context, relatia deficitara cu Rusia ne aduce grave prejudicii, astfel ca orice echipa de la Ministerul Afacerilor Externe ar trebui sa aiba o aplecare deosebita spre construirea unui nou tip de relatii cu Federatia Rusa.
Lista ambasadorilor romani la Moscova,
din august 1945 pana astazi
1. Iorgu Iordan, trimis extraordinar si ministru plenipotentiar, din 29.08.1945.
Reputat lingvist si filolog, membru corespondent al Academiei Romane. A murit in 1986.
2. Gheorghe Vladescu-Racoasa, din 26.12.1947.
A fost ministru in Guvernul Sanatescu si colaborator al lui Dimitrie Gusti.
3. Simion Bughici din 17.08.1949 (numit de Ana Pauker, careia ii ia apoi locul ca ministru de Externe in 1952).
4. Mihai Dalea, din 30.07.1952 (fost lider comunist roman, membru al CC al PMR/PCR).
5. Ion Rab, din 8.06.1954.
6. Mihai Dalea, din 29.05.1956.
7. Nicolae Guina, din 30.06.1960 (fost membru al CC al PMR/PCR).
8. Teodor Marinescu, 4.03.1966 (activist comunist, fost redactor sef la "Scanteia").
9. Gheorghe Badrus, din 18.02.1972 (diplomat profesionist, autor, dupa 1990, al volumului "Globalitate si management").
10. Traian Dudas, din 24.01.1980 (fost activist comunist, ministru al Transporturilor in Guvernul Manea Manescu).
11. Nicolae M. Ion, 29.10.1986.
12. Ion Bucur, din 30.09.1987.
13. Vasile Sandru, ambasador (n.r. – noua titulatura) din 10.01.1990.
14. Constantin Garbea, din 26.02.1993 (cu misiuni in spatiul ex-sovietic, retras de la post in Georgia, dupa deconspirarea dosarului de Securitate, in 2006).
15. Ion Diaconu, din 10.11.1997 (in prezent, secretar general in MAE).
16. Constantin Aurel Ilie, id., din 12.03.2002 (fost ministru al Apelor din 1992-1996, senator PSD intre 1996-2000, deputat PSD intre 2000-2004, fost consilier prezidential al lui Ion Iliescu).
17. Dorin Dumitru Prunariu, din 17.05.2004 (primul cosmonaut roman, la 14 mai 1981, fost presedinte al Agentiei Spatiale Romane, in prezent general-maior in rezerva).
18. Ioan Donca, din 09.09.2005-prezent (fost ambasador in Mongolia, cercetat in dosarul "Zambaccian").
