» Dupa ce treci de Cladova urci pe coama dealului ce sta streasina asezarii si ai in fata un imens culoar prin care, la sfarsit de februarie, Cosava – "vantul saraciei", cum ii zic localnicii – suiera amenintator, prevestind venirea babelor cu ale lor capricii. Vantul acesta aduce cu el un miros proaspat si tare dinspre munte, pe care il imprastie cu darnicie in Valea Timocului.
Aceasta vale este o zona intinsa, cu privelisti incantatoare, in care la tot pasul auzi dulcea limba romana veche. Izvoarele istorice spun ca romanii timoceni populeaza nu mai putin de 210 asezari in nord-estul Serbiei si alte aproape 40 de-a dreapta Timocului, in zona Vidinului (Bulgaria).
Durere-n suflete
In Valea Timocului mandria de a fi roman se citeste in gospodariile aratoase. De fapt, ei sunt cei mai instariti locuitori ai zonei cuprinse intre Morava si Timoc. De generatii insa n-au liniste sufleteasca. Anumite intrebari parca ii bantuie: de ce etnia lor este tainuita? De ce o populatie atat de numeroasa, de circa 700.000 de locuitori, nu are dreptul sa invete carte in limba materna, precum romanii din Banatul sarbesc? De ce atunci cand se face aluzie la romanii timoceni se foloseste cuvantul "vlah"?
"Chestiunea timoceana" a fost abordata de fiecare data cu mare prudenta, chiar cu teama. Cand cunoscutul etnolog sarb Tihomir Georgevici publica in 1906 volumul "Printre romanii nostri", el se referea la cei timoceni. Era insa convins ca "multi dintre «patriotii» sarbi il vor declara «tradator» de patrie, pentru ca dupa opinia multora ei trebuie tainuiti sau cel putin trecuti sub tacere, pentru ca adevarul asupra romanilor din Serbia, dupa parerea lor, prezinta un mare pericol!" In august 1937 invatatorul Sandu Cristea din satul Zlocutea mergea cu un memoriu la Belgrad spre a-l preda reginei Marioara, sperand ca o romanca il va intelege pe el, dar si pe timocenii lui. Insa a fost alungat de la palat, trimis cu domiciliu fortat si obligat sa lucreze la o cariera de piatra pentru ca indraznise sa ceara infiintarea de scoli romanesti in tinutul sau natal.
In luna mai 1945 o delegatie de romani timoceni, din zona Zaicerilor si Borului, in frunte cu poetul si publicistul Iancu Lu Moana Simionovici din Podgort, erou in razboiul de eliberare, a fost primita de Tito, caruia i-au cerut recunoasterea ca etnie si acordarea de drepturi culturale. Timocenilor li s-au facut promisiuni, dar in 1948 li s-au desfiintat, dupa trei ani de aparitie, ziarele romanesti "Vorba noastra" si "Lucrul nostru", precum si postul de radio de la Zaiceni, ai caror redactori au fost arestati. si, astfel, Craina timoceana a ramas tot plina de durere.
Palida luminita de la Cladova
Greu, tare greu s-a aprins o luminita la Cladova, unde primarul asezarii a fost ales Mihailo Vasilievici, un roman care nu indrazneste sa-si afirme originea, dar care se tradeaza atunci cand spune ca are sotia din "tara-muma". Domnul Cedomir Pasatovici din localitate, cel care a avut taria sa puna bazele primei formatiuni politice a romanilor timoceni in 1990 si care si-a trimis cei doi copii sa studieze in Romania, se mandreste in schimb cu etnia lui. "Romanii din Craina timoceana sunt foarte vrednici", zice el. Pasatovici adauga: "Multi au plecat imediat dupa razboi la munci in Austria, Germania, Italia, Franta, chiar in Australia si SUA. Au strans bani si au facut ravnitele gospodarii pe care le admirati. Zona noastra este una dintre cele mai bogate din intreaga Serbie. Acum insa, prin cate trece Serbia, traiul e foarte scump la noi. Cine n-are pe cineva afara, la lucru, traieste destul de greu". E duminica. Localnicii nu mai ies ca odinioara la plimbare pe "ulita glavna" (strada principala), spune Deda Iovan, aflat "la o slibovita si o cafa" in cochetul bar de langa piata oraselului. "Nu le mai place munca, dar au multe pofte. Nu ca noi, astia care ne ducem. Am fost sarac, dar am facut multi bani lucrand peste 30 de ani numai in cariere de piatra. Am lucrat in cariera si in Libia, unde castigam si cate 2.000 de dolari pe luna prin 1973. Asa ne-am facut casele eu si prietenii mei, toti betejiti acum. Nu te supara ca nu inteleg tot ce zici pentru ca eu vorbesc limba vlaha", spune Iovan. In Valea Timocului, pentru romanii locului, limba romana nu este "materna". "Nu stim daca se va pierde, desi nu stim sa scriem romaneste. In familie vorbim romaneste, dar de scris cine sa ne invete?", afirma Borivoie Geambru din Geanova, seful Ligii pentru apararea drepturilor romanilor timoceni. Il intreb daca mai traieste celebra Marita Caplea, nascuta in Deveselul Mehedintiului, al carui cetatean de onoare a fost facuta la implinirea varstei de 103 ani. Aflam ca batrana – care luase parte la cele doua razboaie mondiale in armata romana si apoi in cea sarba si fusese decorata pentru ispravile sale de catre statul roman – a trecut de putina vreme in lumea umbrelor.
Maria din Coroglas
Pe un deal acoperit cu vii se iveste o bisericuta aflata intr-o avansata stare de degradare, despre care localnicii spun ca "peste noapte ar fi zburat din Tara Romaneasca". Izvoarele istorice timocene spun ca ctitoria ii apartine lui Mircea cel Batran si a fost ridicata aici, pe micul deal de la Coroglas, de catre domnitorul roman in memoria capitanilor si a soldatilor sai cazuti la Rovine. Adevar sau legenda? Batranii timoceni afirma cu mandrie ca o lupta a marelui voievod cu turcii ar fi avut loc aici, intre Geanova, Coroglas si balta Negotinului, in locul numit Rovine. Borivoie Geambru ne spune ca pana in urma cu vreo 5-6 decenii in jurul bisericutei se mai puteau vedea niste pietre mari care tineau loc de cruci, asezate langa gropi cu peretii intariti de caramizi arse, de marimi neobisnuite, in care se aflau oseminte. In viile din vecinatate, si acum, prin sapaturi mai adanci, sunt aduse la suprafata solului cranii omenesti. De unde provin ele intr-un numar asa de mare? Batranii locului iti povestesc cu lux de amanunte, dar si cu o oarecare imaginatie, despre istoria acestor meleaguri.
O femeie maruntica, energica, nestiutoare de carte stie despre neintrecutele fapte ale domnitorului roman Radu cel Mare, care a zidit in Valea Timocului zece manastiri. De la Maria – asa o cheama pe femeia aceasta, ce-si trage radacinile din Barza Palanka – aflam de ispravile haiducului Velcu, refugiat aici din cauza poterei, din zona baltilor dunarene din sudul Mehedintiului, dar si despre luptele cu turcii ale lui Tudor Vladimirescu in zona Cladova. Aduc vorba despre bisericuta de pe deal ajunsa in paragina. Ochii i se umezesc, ridica din umeri dandu-mi de inteles ca nu neputinta ii opreste pe localnici s-o restaureze. Le este teama de urmari, fiindca n-au voie sa aiba lacasurile lor de cult si nici sa asculte slujbele in biserica ori cele ocazionate de alte ritualuri religioase in limba neamului lor. Maria n-a avut copii, dar casa si-a transformat-o in orfelinat si azil. Vorbeste domol despre copiii ei ajunsi peste mari si tari. "Toti vorbesc bine romaneste, singura limba pe care ne-a lasat-o mostenire muma. La noi in Timoc e un blestem care ne urmareste: «Vorba lui care o lasa, blastimat sa fie in casa!»" Gospodaria ei e mare, de vreme ce aici se adapostesc 27 de copii si vreo 20 de batrani. Maria nu are pamant, dar nici nu cumpara paine, carne ori lapte de la magazin. Isi asigura traiul lucrand cu marea ei familie terenurile celor plecati in strainatate. Toti stiu ce au de facut. In spatioasa bucatarie doua fetite framanta painea; intr-o camera apropiata o batrana ingana tulburator: "Haida, haida/Manio, manio", miscand aproape programat sanducul, adica leaganul facut din lemn de tei. Micutul se incapataneaza sa adoarma. Despre el Maria zice: "Acum 8 luni l-am gasit aruncat intr-o galeata langa targul din Negotin. Eu i-am taiat buricul". In curte trei batrani stivuiesc sub un sopron lemnele, iar doi tineri, inca adolescenti, schimba fiarele la un plug. Le promit ca ma voi intoarce la Coroglas. Brava romanca nu uita sa-mi ceara sa-i aduc carti si ziare romanesti, dar si discurile Mariei Lataretu si ale Domnicai Trop. Flutura mana deasupra capului si insista: "Sa nu uiti!". Gandurile pline de admiratie ne dau si acum tarcoale si se indreapta invariabil spre asezarea de romani demni de langa apa Timocului, care pastreaza cu sfintenie limba stramoseasca. In replica, la Cladova, in casa unui cunoscut, refugiat din Bosnia, o doamna imbracata elegant stalceste rau de tot limba romana. Intr-un tarziu, nu fara surprindere, aflam ca "vizitatoarea", cu pretentii de a fi urmat inalte scoli, raspunde la prenumele de Tanta si este cadru medical la Craiova, la un cabinet de fizioterapie.
Cantecele lui Jiva…
"Strabunii mei au venit de la voi, se chemau Martin si erau din Pristol. O mai fi cineva din neamul meu acolo? Am tot zis ca ajung odata pi la ei. Macar sa cant la o nunta", zice Zoran, un indragit interpret de muzica populara din Valea Timocului. "De mic mi-a placut sa cant in vlasca si sa joc cam tot asa ca pi la voi, la Isverna… Milita, dascalita noastra, ne-a invatat. E batrana, dar joaca si acum. O gasiti la Negotin. si muierii mele i-a fost drag – cum se zice? – folclorul. Veniti in vara in Homole, la Lepenski Vir, la cel mai mare festival de folclor din Europa, ca sa va minunati de ce fac vlasii", adauga Zoran. El ne aminteste de baba Draga din Clocovat, de la care a cules multe cantece stravechi: "De la ea am aflat cuvinte pe care nici voi nu le stiti ce inseamna, cum este bot de crac, adica inceput de padure". Zoran are formatia lui si se descurca destul de bine din cantat. Baiatul lui are 20 de ani si "o mai da si pe sarbeste", dar "eu cu muierea vorbim in casa numai romaneste". Cu modestie, ca o destainuire, te avertizeaza: "Sa-l fi cunoscut voi pe Jiva din Cladova cu taraful lui. Ce mare lautar ale carui multe catece s-au pierdut! Sau pe Milorad! Vreti s-auziti un cantec vlasc?".
Privind fix, se porneste rascolind parca trecutul neamului sau timocean. Rand pe rand, canta "Cobori, Doamne, pe pamant", "Aseara pe vremea cinei" ori "Cu caruta la salas", spre a incheia cu tulburatoarea doina "Ma suii in dealul Cernii", despre care spune ca a invatat-o in satul Marianei Draghicescu, la Bogaltin. "Degeaba ne trimiteti carti din tara daca nu stim sa citim. Avem nevoie de invatatori. Vlasii nostri au strans semnaturi, sa ne aprobe ca in scolile din Valea Timocului sa se predea, chiar si facultativ, limba romana. Am dus documentatia la Belgrad si acolo s-a inmormantat", spune Zoran.
Boian, preotul haituit
Satele aluneca pe langa noi ca niste naluci: Ratcova, Costol, Corbova, Vainga, Velernita. Craina devine parca un labirint plin de ascunzisuri nebanuite. Din campia mica, dealurile rasar pe rand cand nu te astepti, cu vai si valcele, pentru ca, deodata, sa dispara brusc. Vine apoi Malainita, satul in care tanarul preot Boian Alexandrovici a inaltat in gradina casei sale, cu riscul de a fi intemnitat, prima si singura biserica in care se fac slujbele "in limba strabunilor nostri". I se spune insa Biserica Ortodoxa Sarba. "Cu sarbii de-aici traim foarte bine. Nu exista dusmanie intre noi, doar autoritatile locale au mai multi dinti impotriva noastra. N-au frica lui Dumnezeu, dar trebuie sa stie o data pentru totdeauna ca romanii timoceni vor sa se roage in biserici in limba lor", spune preotul. El adauga: "Episcopul sarb Iustin n-a vrut pentru nimic in lume ca eu sa fiu preot. Nu mi-e teama de moarte, chiar daca asa-zisii preoti ma ameninta din cand in cand". Mama lui este sarboaica, doar tatal sau este roman si nu-i este jena sa spuna ca prima limba pe care a invatat-o a fost sarba, dar a invatat sa vorbeasca apoi si romaneste. Tarziu a pasit prima oara intr-o biserica, abia trecuse de 7 ani. Era singur si l-a impins curiozitatea, atras parca de un magnet. "Inaintea mea in familia noastra au fost nu mai putin de sapte preoti si, cum am vazut interiorul, m-au trecut fiori si gandul mi-a ramas numai la biserica pe care o desenam deseori", a adaugat el.
Preotul compatimeste generatiile trecute de romani timoceni si are cuvinte calde de recunostinta pentru imensele lor sacrificii, facute spre a-si pastra identitatea neamului: "O data cu comunismul au pierdut legatura cu tara, numele noastre au fost slavonizate cu intentia de a ne pierde urmele. Au schimbat si denumirile satelor, dar noi cand vorbim le folosim tot pe alea de demult". Cu evlavie afirma ca datorita bunului si dreptului episcop Daniil a fost el hirotonisit preot. "Pentru fapta sa, bunul Daniil a fost certat de catre patriarhul Teoctist". Boian nu si-a abandonat crezul si si-a inaltat, la 30 de ani, biserica pe locul sfintit de catre episcopul Daniil, raspunzand intrebarilor curioase si dusmanoase. "Tradatorul" Boian a fost condamnat pentru indrazneala sa la puscarie, cu suspendare. Bucuria romanilor a fost insa nemarginita, precum este pornirea lui Boian, care spune ca vor urma si alte biserici, pe care tot el le va inalta.
