Ca medic naturopat, Cristian Răchitan îți ia durerile cu mâna. A simțit și sărăcia din Oltenia natală, și bogăția din Manhattan. Dar bogăția sa cea mai mare e alta: cunoașterea. Așa a ajuns la cauza primară a bolilor: stresul.
„Unde suntem acum?“ „Pe 73rd Avenue, colț cu Utopia Parkway“. „Mergi înainte și stai pe banda stângă! Ce vezi după intersecție? “ „O clădire de cărămidă roșie, cu un magazin la parter“. „Foarte bine. Treci de vreo șapte-opt străduțe mici și, cam după un kilometru, faci stânga pe 164-th Street“. „Gata, am intrat pe 164-th Street“. „Foarte bine. Treci acum de 75, 76… până la 79 Avenue, apoi faci la dreapta pe Union Turnpike“. „Dar GPS-ul îmi spune să fac la stânga“. „Lasă GPS-ul, că te duce la dracu-n praznic!“ „OK, am făcut la dreapta, sunt pe Union Turnpike“. „La câteva sute de metri faci stânga pe Parsons Boulevard“. „Gata, am făcut“. „Și-acum o ții tot înainte, treci pe sub Grand Central Pikway“…
De pe bancheta din spate, urmăresc fascinat cum omul din dreapta șoferului îl dirijează prin labirintul străzilor din New York, cu o precizie uluitoare. Știe tot, stradă cu stradă, clădire cu clădire. Suntem în Queens și trebuie să ajungem la o lansare de carte. Fără ghidul nostru new-yorkez, sigur ne-am rătăci în trafic. GPS-ul de pe bordul mașinii ne-a mai trădat de câteva ori, de ce-am avea încredere în el acum? Cel mai tare GPS este omul din dreapta șoferului. A, am uitat să vă spun: omul este orb. Și-a pierdut vederea de aproape 30 de ani, dar știe străzile din New York mai bine decât orice văzător. Iar New York-ul nu este, totuși, Filiași.
Băiatul sărac din Gura Văii
Se numește Cristian Răchitan, are 62 de ani și este medic naturopat. Viața sa este un roman în plină desfășurare. Sau un film de aventuri, din care nu lipsește visul american.
S-a născut la Gura Văii, aproape de Drobeta-Turnu Severin, în 1955. Oltean get–beget, carevasăzică. A copilărit pe malul Dunării și, de pe dealul pe care păștea vacile, a văzut cum se ridică barajul de la Porțile de Fier. Uriașul șantier l-a impresionat și i-a marcat, cumva, destinul. Și-a dat seama de puterile uluitoare ale omului: dacă a îmblânzit ditamai fluviul, disciplinându-l într-un lac de acumulare și smulgându-i energie electrică, de ce n-ar putea să cutreiere lumea?!
România comunistă era însă o cușcă din care cu greu se putea evada. Riscurile erau enorme. Dar pentru o minte ascuțită, imposibilul nu există. În 1981, la 26 de ani, Cristian Răchitan a cunoscut o americancă, aflată în România ca turistă. S-a îndrăgostit de ea, iar americanca de el, așa că oltenașul nostru a făcut rost de o chemare la Washington. Draga lui lucra acolo, în administrație. Au locuit o vreme împreună, însă nu au ajuns la căsătorie. Cristi de la Gura Văii avea planuri de colindat lumea.
Patul de piatră din Tibet
S-a mutat, pentru o scurtă perioadă, la San Francisco, apoi în New Jersey și, în fine, s-a așezat la New York. Dar lumea însemna mai mult decât America. La 28 de ani, Răchitan a plecat într-un lung pelerinaj asiatic. De ce? „Pentru cunoaștere“, zice el. „Știam că în Asia voi înțelege mai profund sensurile vieții“.
Avea în cap două ținte: India și Tibet. A zăbovit acolo câțiva ani, dintre care doi în Tibet, dar și-a extins aventura în Thailanda, Coreea de Sud, Indonezia și Filipine. În total, șapte ani.
În Tibet a învățat să doarmă pe piatră. Stăteam la o mănăstire buddhistă, într-o chilie săpată în stâncă. Erau două paturi de piatră, fără vreo saltea pe ele. La început mi s-a părut îngrozitor, nu puteam dormi. Apoi am învățat să dorm într-o anumită poziție, să nu mă mai întorc de pe o parte pe alta, iar după o vreme mi s-a părut cel mai odihnitor somn. Problema era de gândire, nu de confort.
Alungat de stafiile filipineze
În Filipine a fost cazat în subsolul unei case. Când a ajuns acolo, recomandat de o prietenă din Los Angeles, gazda i-a spus să-i dea toate hainele la spălat, să nu aducă pureci sau alte lighioane. Olteanul s-a conformat: i-a dat hainele și s-a băgat sub cearșaf, cu lumina stinsă. „Cineva îmi spusese că în casa aceea, la subsol, sunt stafii care se poartă urât cu străinii, vor să-i alunge. Dar cine să bage în seamă asemenea bazaconii? Numai că în toiul nopții m-am trezit cu cear-șaful fâlfâind pe mine de ziceai că joacă dracii sub el! M-am speriat, am sărit din pat, dar cearșaful continua să dănțuiască. Eu stăteam după ușă, în pielea goală, și nu știam ce să fac: în pat nu mă puteam așeza, că jucau stafiile, iar afară nu puteam ieși, că nu aveam ce pune pe mine. Mă rugam de stafii să mă lase în pace, că nu vreau să le fac niciun rău. Le-am promis că a doua zi îmi iau valiza și plec. Și în timp ce eu mă rugam, deodată s-a oprit zbânțâiala cearșafului. Gata, s-a liniștit. Am crezut că rugămințile mi-au fost ascultate și m-am culcat la loc. Dimineața aveam să aflu adevărul: într-un colț al camerei era un ventilator, care pornise singur și tot singur se oprise, așa era programat. Deci, nu stafiile erau problema, așa că am mai stat acolo șapte luni!“
Reverendul Ted din Arizona
Revenit în Statele Unite cu o altă înțelegere a vieții, Cristian Răchitan s-a dedicat medicinii naturopate. La Phoenix (Arizona) a întâlnit un clarvăzător – reverendul Ted – care i-a spus: „Fiule, ai grijă, că în țara ta vor fi niște schimbări majore!“ Era cu puțin înainte de revoluția română din decembrie 1989.
Răchitan a revenit la New York, iar pe 16-17 decembrie se afla în grupul de protestatari de la Consulatul României.
Tot atunci, în decembrie 1989, și-a pierdut brusc vederea. Avea 34 de ani, iar destinul a hotărât că partea a doua a vieții și-o va duce în întuneric. Un întuneric aparent însă, pentru că Răchitan vede cu ochii minții mai bine decât văd majoritatea pământenilor. Este veșnic optimist și îi face și pe alții să fie la fel. Peste toate astea, are darul de a-ți lua durerile cu mâna.
În jungla amazoniană
Ca medic naturopat, Cristian Răchitan și-a făcut o clientelă tot mai selectă. Și-a deschis cabinet în Manhattan, pe Fifth Avenue, în inima financiară a Americii. Sub ferestrele cabinetului său se înălța Empire State Building. Multe vedete au început să-i treacă pragul, iar încasările au crescut spectaculos. Băiatul sărac din Gura Văii simțea ce înseam-nă bogăția. Perioada cea mai bună, din acest punct de vedere, a fost 2001-2006.
Dar olteanul nostru nu era mulțumit. Banii îi asigurau confortul, l-au ajutat să-și cumpere o casă într-un cartier select al New York-ului și una la Miami, a avut și micul său yacht, însă el căuta altceva. Voia să înțeleagă și mai bine mersul lumii și sensurile vieții. Înțelegându-le pe acestea, le putea fi mai de folos pacienților săi.
A plecat în călătorii profunde în America Latină. A pătruns în jungla amazoniană și a cunoscut triburile preistorice ale Braziliei. A urcat în Anzi pentru a descoperi comunități precolumbiene. A făcut o pasiune pentru Columbia și Cuba. Atunci am înțeles cauza primară a bolilor: stresul. „Mi-am închis cabinetul din Manhattan, care-mi aducea mulți bani și mult stres, și m-am dedicat cabinetului de la subsolul casei mele. Am început să colind lumea pentru a ține conferințe, ca să le explic oamenilor ceea ce am înțeles eu, să-i ajut să-și așeze viața pe baze sănătoase. Am ținut conferințe în Franța, Germania, Elveția, Ungaria, Grecia, Japonia, Australia… În România am fost în zeci de orașe. Nicăieri n-am cerut bani, peste tot intrarea a fost și este liberă. Nu de bani am eu nevoie, ci de a le transmite oamenilor ceea ce eu însumi am învățat de la alții“.
Cristian Răchitan vine în România de 5-6 ori pe an, pentru a-și întâlni mama (care-l așteaptă mereu în pragul casei din Gura Văii) și pentru a susține conferințe despre sensurile vieții. Este un fel de apostol modern, care promovează terapia binelui.
