Din puţinul pe care l-am văzut eu, din mult mai mult, cât a observat Octavian Bâlea prin obiectivul aparatului său de fotografiat, simt Basarabia rurală cu nimic mai prejos ori mai presus faţă de întreaga Românie înşirată de-a lungul uliţelor prăfuite ale satelor. Aceiaşi ochi, un amestec de veselie şi tristeţe, ambele greu de înţeles, aceleaşi mâini bătătorite şi feţe arse de soare, brăzdate de riduri adânci, acelaşi oftat prelung, ca după un trecut al descumpănirilor, şi totodată în faţa unui imprevizibil viitor.
Am umblat, de-a lungul anilor, prin România rurală, iar întâlnirea cu Basarabia de dincolo de oraşe mi-a creat o debusolare. Ar fi trebuit, conform documentelor oficiale care certifică statul Republica Moldova, să mă simt într-o altă ţară, dar nici pomeneală de aşa ceva. Nu mai spun că, vorbind la telefon cu cineva din România, îi zic că am cumpărat ceva fabricat în Călăraşi, la care mi se răspunde, „păi, stai puţin, nu spuneai că te duci câteva zile peste Prut?!”, apoi îmi dau seama că trebuie să clarific situaţia. Au şi basarabenii un Călăraşi al lor.
Citește și: REPORTAJ FOTO. Basarabia, sărăcia buzunarelor și bogăţia sufletului
Pe vremuri, în cătunul buzoian Cozieni, am cunoscut un om, Radu Bercea, care îşi trecuse amarul prin viaţa sa cea lungă sub acoperământul Carpaţilor, spunându-mi, ca şi cum ar vorbi nu numai în numele său, ci şi al înaintaşilor lui, că „ţăranul român a fost ca boul. Toţi l-au juguit şi nimeni nu l-a crezut”. Peste ani, pe malul Nistrului, în satul Holercani, o femeie pe nume Vera Sali, mi se destăinuie, anume că „doar la ceremonii mai uităm de necazuri”. Până şi mâhnirile, iată, ne unesc pe noi, românii, fără ca Prutul să mai conteze cu adevărat în desenarea graniţelor.
Fotograful Octavian Balea a luat la pas satele Basarabiei și a făcute sute de poze care imortalizează sărăcia din Basarabia rurală.
Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea câteva dintre imagini surprinse de fotograful Octavian Balea.