Povestea Magilor veniţi să i se închine Pruncului Iisus în peştera de la Betleem este una dintre cele mai cunoscute istorisiri biblice. Deşi auzită de toată lumea, această întâmplare rămâne în conştiinţa publică doar prin cele 13 versete relatate de Apostolul Matei, în capitolul al doilea din Evanghelia sa.
După plecarea Magilor, rolul acestora pare că s-a încheiat, însă lucrurile sunt departe de a sta aşa. De fapt, poate că povestea de-abia acum începe, iar întrebările nu sunt deloc puţine.
Ce s-a întâmplat cu Magii după plecarea lor? Unde s-au dus? Ce efecte a produs întâlnirea cu Pruncul? În ce mod a influenţat acel moment istoria lumii? A influenţat-o? Ce s-a întâmplat cu darurile magilor? Fără a avea pretenţia că deţinem aceste răspunsuri, putem măcar să încercăm să le aflăm.
Unde sunt darurile Magilor?
Evanghelia după Matei aminteşte de cele trei daruri, dar nu precizează ce s-a întâmplat cu ele. Ştim că erau preţioase. Însă au existat ele cu adevărat? Dacă da, s-au păstrat? Unde?
La această întrebare aveam să găsim răspunsul dintr-o întâmplare, atunci când am realizat o documentare la Muntele Athos.
Aflaţi pe vaporaşul „Sfânta Ana“, furaţi de frumuseţea peisajelor athonite şi preocupaţi de imortalizarea lor, am ratat coborârea în Portul Dafni, poarta de intrare în Sfântul Munte. Deşi am fost avertizaţi de ghidul nostru că vaporul nu va sta foarte mult, nu ne-am închipuit că asta înseamnă, de fapt, doar câteva minute, aşa că nu ne-a rămas decât să constatăm cum vaporul nostru se îndepărta de mal şi ne ducea către o destinaţie necunoscută.
Aşa am ajuns în portul Mănăstirii Sfântul Pavel, situat la extremitatea Muntelui Athos. La acel moment toate planurile noastre fuseseră date peste cap, iar întâmplarea era privită ca o situaţie cât se poate de dramatică. Pentru că oricum nu aveam de ales, după ce ne-am luat la revedere de la vaporul buclucaş, am urcat la mănăstirea înfiinţată în a doua jumătate a secolului al X-lea de către Sf. Pavel Xeropotamitul. Aici am aflat că mănăstirea a fost susţinută de-a lungul timpului de domnitorii Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab, Radu Paisie, Matei Basarab, Miron Costin şi Constantin Brâncoveanu.
Tot aici am avut parte şi de o altă surpriză. Părinţii athoniţi ne-au adus spre închinare cel mai de preţ odor al mănăstirii: una dintre raclele în care se află darurile Magilor.
Potrivit tradiţiei monastice, Maica Domnului a păstrat darurile, iar după Adormirea Sa, împăratul Arcadie le-a găsit la sfârşitul secolului al IV-lea şi le-a depus la Constantinopol, unde s-au păstrat multă vreme în Biserica Sfânta Sofia. De la părinţii athoniţi aflăm că acestea au fost aduse la mănăstire în secolul al XV-lea de către împărăteasa Maro, fiica regelui Serbiei, Gheorghe Brancovici.
Acesta, fiind învins de către turci, a fost nevoit să i-o dea de soţie sultanului Murad al
II-lea pe fiica lui, Maro. Sultanul a fost de acord ca soţia să-şi păstreze credinţa creştină, iar Maro l-a crescut pe Mahomed al II-lea, fiul sultanului de la prima soţie, ca pe copilul ei. Ironia face că tocmai acest Mahomed avea să cucerească în 1453 Constantinopolul.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, Maro i-a cerut îngăduinţă sultanului să se retragă pe pământ creştin. În 1470, Maro vine cu o corabie la Athos, la Mănăstirea Sfântului Pavel, pe care tatăl său o avusese sub protecţie. Avea cu ea darurile Magilor, pe care le-a oferit mănăstirii dimpreună cu alte ajutoare.
Darurile Magilor sunt printre puţinele relicve legate de viaţa Mântuitorului. Aurul constă în 28 de plăcuţe lucrate cu migală în forme dreptunghiulare, triunghiulare şi trapezoidale, cu dimensiuni de aproximativ 5-7 centimetri.
Oamenii de ştiinţă care le-au analizat au ajuns la concluzia că ele au fost lucrate în epoca haldeilor, cu aproape 1.000 de ani înainte de Hristos.
Ele sunt păstrate în mai multe racle de aur şi argint.
Conform tradiţiei mănăstireşti, smirna şi tămâia au fost amestecate, realizându-se 68 de mărgele care seamănă cu nişte măsline. Acestea au fost ataşate plăcuţelor, creându-se un fel de talismane. Mirosul lor este nepământesc, iar valoarea este considerată de către părinţii athoniţi echivalentă cu aceea a cămăşii Mântuitorului sau a cununii de spini. Aşadar, dintr-o întâmplare pe care Einstein ar fi denumit-o „modul discret prin care Dumnezeu lucrează“, aveam să ne închinăm la darurile Magilor, binecuvântate de Pruncul Hristos şi Maica Sa.
Ce s-a întâmplat cu Magii după întâlnirea cu Pruncul Iisus?
De acum nu ne rămânea decât să aflăm ce s-a întâmplat cu Magii după plecarea lor, iar pentru acest lucru ne-a trebuit încă un an şi jumătate, cu popasuri şi pelerinaje la Istanbul, Milano şi Betleem, pentru a ajunge într-un final la Köln, oraşul german unde astăzi se găseşte racla cu relicvele celor trei Magi de la Răsărit.
Conform Evagheliei după Matei, Magii ajung la Betleem călăuziţi de stea şi se închină Pruncului, oferindu-i în dar aur, smirnă şi tămâie. Imediat după această întâlnire, Magii sunt avertizaţi în vis că trebuie să plece pe altă cale decât au venit şi să-l ocolească pe Irod.
Fiind informat de către spionii săi că Magii au părăsit ţinutul pe alt drum, regele se înfurie şi dă ordin ca toţi pruncii sub doi ani, din Betleem şi din împrejurimi, să fie ucişi, ca nu cumva să-i ia locul acela despre care auzise că s-a născut ca fiind noul rege al iudeilor.
Cu acest ultim detaliu s-ar părea că Magii ies complet din poveste. Doar că Evanghelia nu este o carte de istorie, ci o carte ce urmează linia mântuirii, astfel încât păstrează doar elementele cele mai relevante din acest punct de vedere. Însă povestea Magilor nu se opreşte aici, iar după cum vom vedea, ea ajunge până în zilele noastre.
Revenind la momentul plecării din Betleem, Sf. Ioan Gură de Aur consideră că Magii trebuiau să se întoarcă în Persia pentru a propovădui adevărul. În acest sens îi numeşte „strămoşi ai Bisericii“, pentru că înainte de întemeierea Bisericii l-au propovăduit pe Hristos.
Conform unei tradiţii, Magii aveau să fie botezaţi ulterior de către Sfântul Apostol Toma, asta după ce întâlnirea lor cu Hristos, din peştera de la Betleem, ar putea fi considerată tot un fel de botez. În lipsa acestor detalii ar fi destul de greu de înţeles de ce în primele veacuri creştine Magii erau deja veneraţi ca sfinţi, dat fiind faptul că ei proveneau din popoarele păgâne.
În secolul al IV-lea, bisericile din Orient celebrau pe data de 6 ianuarie Naşterea Domnului, Adorarea Magilor şi Botezul lui Hristos.
În acelaşi secol, Sfânta împărăteasă Elena călătorea în Orient. Ea este cea care aduce relicvele celor trei Magi la Constantinopol, demonstrând încă o dată evlavia populară de care se bucurau Magii la acea vreme. La Betleem, cei trei Magi – Melchior, Gaspar şi Baltazar –, aflaţi pe frontispiciul Bisericii Naşterii, au făcut ca invazia perşilor conduşi de Hosroe în 614 să nu distrugă biserica.
Însuşi Papa Leon cel Mare, în secolul al V-lea, îi recunoştea ca sfinţi. De la Constantinopol, moaştele au fost luate de episcopul Eustorgius în anul 344 şi aduse la Milano cu ocazia întronării sale. De aici aveau să ajungă la Köln, în 1164, aduse de împăratul Frederich I Barbarosa ca pradă de război după ce a cucerit Milano. De atunci şi până astăzi relicvele celor trei Magi se găsesc în oraşul german, atrăgând circa 6 milioane de vizitatori anual.
Cum s-a ajuns la numărul celor trei Magi?
Pentru a înţelege mai bine povestea Magilor, am apelat la Matthias Deml, istoric şi cercetător în cadrul Domului din Köln, care ne-a explicat în primul rând cum s-a ajuns la numărul celor trei Magi, deşi Scriptura nu consemnează acest lucru. „În Biblie nu apare cifra trei legată de numărul magilor. Este mai degrabă o constatare derivată din faptul că aceştia au adus trei daruri: aur, smirnă şi tămâie, de unde şi concluzia că au venit trei magi. Cei trei regi sunt cinstiţi ca sfinţi încă din Antichitatea târzie. Nu au fost niciodată canonizaţi. Acest fapt este valabil pentru toţi sfinţii din epoca timpurie“, ne-a explicat cercetătorul german.
„Primii sfinţi, regi creştini“
Matthias Deml ne-a vorbit despre regalitatea Magilor: „Aici, în Apus, s-a considerat, în baza darurilor foarte bogate, că era vorba despre regi, de aceea s-a discutat apoi adesea despre cei trei regi, deşi ei nu sunt denumiţi nicăieri în Biblie ca atare. În Antichitate era foarte însemnat faptul că arhiepiscopul de Köln era ierarhul care îi putea încorona pe regii germani, de aceea era foarte important pentru acesta să intre în posesia moaştelor acelor sfinţi, care erau consideraţi drept primii sfinţi – regi creştini.
Racla celor trei Regi sfinţi reprezintă unul dintre cele mai mari relicvarii existente din Evul Mediu.
De fapt, nu este doar o singură raclă, ci sunt trei suprapuse, astfel încât forma aceasta să amintească de forma unei bazilici.
Pe partea din faţă avem trei reprezentări ale epifaniilor: o dată la închinarea Magilor, o dată la Botezul Domnului, la râul Iordan, şi apoi epifania de la sfârşitul veacurilor când Hristos este înfăţişat ca Drept Judecător al lumii; iar între aceste scene se află o placă în formă trapezoidală, care se poate detaşa. Acest lucru se mai întâmplă în zilele noastre pe 6 ianuarie, de Bobotează, iar atunci se pot vedea capetele celor trei Regi, cu feţele îndreptate în jos, aşa cum apar în scena închinării Magilor din criptă“.
Şi pentru că, de regulă, sfinţii săvârşesc şi minuni, l-am rugat pe ghidul nostru să ne povestească o întâmplare miraculoasă.
„Aici, la Dom, avem multe minuni săvârşite asupra diferitelor persoane, dar există o minune deosebită, care este povestită întotdeauna cu plăcere: în anul 1434 a avut loc o furtună dificilă. O piatră s-a desprins din galeria acoperişului Domului, a străpuns bolta, îndreptându-se înspre racla celor trei regi, însă ca prin minune racla nu a păţit nimic“, povesteşte Matthias Deml.
Aşadar, ca o concluzie pentru acest reportaj, întâlnirea Magilor cu Pruncul Iisus poate fi citită ca o poveste, însă dacă vom depăşi şabloanele, vom descoperi o istorie ce ajunge până în zilele noastre, o istorie despre adevăr şi credinţă, o istorie care ne arată cine suntem şi încotro ne îndreptăm.
Mai rămâne doar să ne amintim şi de îndemnul lui Einstein: „Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic“.
