2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodReglare de conturi în dinastia Wildenstein

Reglare de conturi în dinastia Wildenstein

Moşteniri litigioase, divorţuri scandaloase, suspiciuni de fraudă fiscală. Wildenstein, bogata casă de negustori de artă, acumulează probleme care duc acest clan în pragul imploziei.

Un imperiu financiar, o familie dominată de războiul moştenitorilor, succesiuni litigioase şi un parfum de scandal politic. Nu este un scenariu gen „Dallas”, ci un foileton judiciar care a debutat luni la un tribunal din Paris. În centrul furtunii, familia Wildenstein şi în special patriarhul ei, Guy. În vârstă de 70 ani, rezident în SUA, unde s-a născut, acest negustor de artă nu este doar o figură foarte influentă pe scena artistică internaţională, este şi unul dintre membrii fondatori ai partidului francez de dreapta, UMP, şi un apropiat al ex-preşedintelui Nicolas Sarkozy. Ingrediente care promit evoluţii pasionante în următoarele săptămâni.

Justiţia franceză îi reproşează că a ascuns Fiscului francez o imensă parte a averii tatălui său, Daniel, decedat în 2001 la Paris, astfel încât negustorul de artă franco-american Guy Wildenstein riscă zece ani de închisoare pentru fraudă fiscală şi spălare de bani agravantă.  Averile au fost ascunse în trusturi situate în paradisuri fiscale, două dintre aceste entităţi financiare fiind ele însele urmărite ca „persoane morale” – Northern Fiduciary Service şi Royal Bank of Canada Trust Company Ltd., pentru acţiunea în această  afacere a filialei din Bahamas. Mai sunt implicaţi un notar şi câţiva avocaţi ai familiei.

Scandal politico-financiar

Este vorba de o saga ce face să tremure bogaţii, scrie media franceză. O stranie poveste cu miliardari, negustori de artă şi proprietari de cai de curse. Povestea unui război familial care se transformă în afacere judiciară şi dezvăluie un redutabil sistem pentru a câştiga mai mulţi bani şi a plăti impozite mici. O bombă în micul cerc al ultra-bogaţilor, aflat acum în vizorul Fiscului.

Maşinile poliţiei au parcurs în forţă strada La Boetie şi au oprit în faţa numărului 57. Un impozant imobil, un hotel particular bunkerizat care de 105 ani este fieful familiei Wildenstein, una dintre cele mai celebre dinastii de negustori de artă, astăzi în centrul unui scandal politico-financiar.

În 2010, la prima percheziţie a imobilului din La Boetie 57, sediul Institutului Wildenstein, s-a descoperit că W., cum i se spune familiei în mediile artistice, au minţit asupra dimensiunii patrimoniului lor. În 2001, la moartea lui Daniel Wildenstein, aceşti colecţionari ultra-bogaţi au fraudat Fiscul francez şi au ascuns o mare parte a moştenirii. Când au venit să inventarieze locul, poliţiştii au descoperit involuntar opere furate sau dispărute. Şi a intrat în scenă un al doilea judecător. Această dublă intruziune a justiţiei în secretele familiei Wildenstein îngrijorează ultra-bogaţii, care au obiceiul de a-şi ascunde tablourile, caii sau proprietăţile în paradisuri fiscale, prin intermediul societăţilor-ecran. Aşa s-a descoperit un  sistem bine pus la punct pentru evaporare fiscală.

De patru generaţii, W. face legea pe piaţa de artă. Ascensiunea clanului a început cu Nathan, un alsacian care vindea cravate şi care după înfrângerea din 1870 a plecat la Paris. Într-un butic el a reperat un mic tablou semnat de un maestru, pe care l-a revândut cu un beneficiu important. Şi aşa s-a reconvertit în negustor de tablouri. S-a axat pe operele pictorilor secolului
XVIII, atunci ignoraţi, pe care le-a propus americanilor bogaţi şi a deschis o galerie la New York. A făcut avere şi a cumpărat un hotel privat din strada La Boetie 57 şi o crescătorie de cai.

Astăzi moştenitorii sunt implicaţi într-un scandal după ce în seifurile lor au fost găsite opere furate. Dar W. au fost întotdeauna protejaţi de omerta care domneşte în mediul artei.

Silvia, la originea scandalului

Ironia sorţii face ca persoana care a rupt legea tăcerii să facă parte din clan – a doua soţie a lui Daniel (nepotul lui Nathan), Silvia (decedată recent), considerată naiva familiei. „O căprioară în junglă”, potrivit amicilor. Într-o seară de Sf. Valentin în Paris, Daniel Wildenstein, în culmea gloriei, se îndrăgosteşte lulea de tânăra americană de origine rusă, ex-cântăreaţă de music-hall și manechin. Între frumoasa excentrică şi redutabilul om de afaceri, idila a durat patru decenii.

În fiecare iarnă, W. migrau din apartamentele din Avenue Montaigne spre ranch-ul lor din Kenya. O proprietate de 30.000 hectare întreţinută de 400 angajaţi, care a servit ca decor pentru filmul „Out of Africa”. Silvia îi putea cere orice soţului ei. El câştiga, ea cheltuia. Povestea a luat sfârşit la moartea soţului ei, în octombrie 2001. În acea seară de 23 octombrie, corpul lui Daniel nu se răcise încă şi deja Guy a complotat cu fratele său Alec să o scoată pe mama lor vitregă din joc, din succesiunea tatălui lor. Şi căprioara s-a transformat în tigroaică.

Picătura care a vărsat paharul a fost când cei doi s-au atins de caii Silviei, potrivit antrenorului său, Jean-Paul Gallorini. Pentru familia Wildenstein, caii sunt sacri. Din 1923, familia deţine propria crescătorie, una dintre cele mai vechi din Franţa, care poate fi recunoscută prin celebra cască albastră. Daniel i-a oferit Silviei o iapă pentru a purta propria ei cască albastră. Silvia s-a prins în joc şi era văzută regulat pe câmpurile de curse susţinând culorile crescătoriei familiei. Într-o dimineaţă, deschizând Buletinul curselor, a descoperit că acei cai deţinuţi de Silvia nu mai erau pe numele ei, îşi aminteşte Gallorini. Când a aflat că „bebeluşii”ei, cum îi numea, aparţineau unei misterioase societăţi Delta Trust, a intrat în război. Ea s-a răzbunat dezvăluind documente privind banii familiei şi a acuzat avocatul  că îi forţează mâna pentru a renunţa la succesiunea de după moartea  soţului ei. 

Cele mai citite

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă