» Ion Oita, patronul restaurantului "La Cocosatu’" din Baneasa, isi datoreaza succesul in afaceri grataragiului sau "minune", creatorul celor mai cunoscuti mici din Bucuresti.
» Investitorul si nea Sandu Cocosatu’ se cunosc de peste 30 de ani, de pe vremea in care amandoi traiau in comuna Sohatu din judetul Calarasi. "Cand l-am vazut cum intorcea micii pe gratar, a fost clar ca el e omul de care am nevoie", isi aminteste Oita.
» Cei doi parteneri sunt implicati intr-o afacere care are succes la toate categoriile sociale. Vedete de televiziune, politicieni sau simpli muncitori vin si mananca la restaurantul lor cu specific romanesc.
"Mai da, nea Sandule, vreo doi mici, ca s-au si topit, bre", striga din spate o voce bolborosind a bere. Coada-i coada, n-ai ce face. Sta lumea cat e ziua de mare sa ia mititei de la Sandu Cocosatu’. si micii mai "danseaza" si ei pana sa intre gramada in burtile oamenilor. Danseaza cu talent, ca doar nu departe de aici e taman strada Gratioasa. "Ca sa vezi cum le potriveste Dumnezeu pe toate!", vine spre noi alta opinie. "Pune 80", "Da 50", "Vreau 15", "N-ai uitat de mine, nu?", "Sa fie cu de toate", sar din toate partile comenzile.
Mancarea universala
La coada se vede cel mai bine diferenta. Stau aliniati in fata mititeilor oameni cu haine scumpe si muncitori in salopete. La fel si in parcarea din fata restaurantului. Masini cat casa langa chichinete ruginite. Daca s-ar aduna toti politicienii care au mancat de la nea Sandu de 15 ani incoace, s-ar face vreo cinci guverne "la gratar". Plus oameni de cultura, vedete de pe malul Dambovitei sau din alte tari. Sigur ca politicienii nu stau la coada, isi trimit emisari. Dar pana la urma bogatii si saracii mananca aceiasi mititei. Nu exista mici de protocol. "La mititei nu e diferenta sociala", mai scapa nea Sandu cate o vorba printre atatea treburi.
"Dansul" micilor
Daca il urmaresti cum "dirijeaza" micii, ametesti. Pune "dolofanii" pe gratarul cu mangan. Numai din lemn de fag sa fie, ca sa dea carnii gust bun. Pe urma asteapta comanda de la client. Dar in acelasi timp vin alti "recruti" pe jaratec. Cei deja rumeniti aterizeaza pe o tipsie, langa gratar. Stapanul lor ia repede un carton, randuieste cu miscari sigure "victimele", una langa alta, cate a vrut clientul, le impacheteaza, daca sunt "pentru acasa", le baga intr-o punga, pune acolo si un borcanel cu mustar, paine, iar in timpul asta face si socoteala.
Dar intre toate aceste operatiuni nu uita de micii de pe gratar. La o transa intra cam 150 de "gogoloaie" de carne tocata. Nea Sandu are un fel de lopetica din metal cu care intoarce mititeii. Dar ce spun ca-i intoarce, ca parca s-ar misca singuri, nu alta. Doar ii atinge usor si bucatile se asaza singure, ba pe-o parte, ba pe alta, ca sa-si friga toate "incheieturile". Asa e "dansul". Miscarile sunt atat de iuti, de la o bucata la alta, incat vezi mai multi "jucausi" deodata cum se rastoarna, se asaza, iar o iau la "goana" sfaraind, de parca ar fi vii.
"Te-ai nenorocit!"
Sa nu mai zic de fum! Locomotiva cu abur e nimic! De-asta a iesit si o vorba pe aici, pe la capatul tramvaiului 5, ca daca treci cu masina prin Baneasa si ai geamul deschis, "te-ai nenorocit". Uiti de drum, uiti de toate, nu mai stii de tine, e clar, ajungi fara tagada "prizonierul" mititeilor. Trebuie sa va zicem si ca nea Sandu, grataragiul, nu mai simte fumul, nu mai simte mirosul micilor. Asa ne zice. Ce sa mai spui ca abia daca gusta un mititel dimineata. Dar nu de pofta. Trebuie sa verifice marfa, sa vada daca e buna. "N-am avut niciodata o reclamatie", ne anunta "maestrul".
Sute de ucenici ai Cocosatului
Sa fii grataragiu e o meserie. Era pe vremuri, mai bine zis, auzim de la omul nostru. Ehei, cati ucenici a avut! Zeci, sute? Nu-si mai aduce aminte. Pai daca el, Cocosatu’, face mititei de aproape o jumatate de secol! si unde au plecat fostii ucenici? Cei mai multi in strainatate. Un client din apropiere ne aude si sare cu parerea ca uite asa a facut Romania "export a-ntaia". Rade nea Sandu, dar numai dintr-un colt al gurii. Nu are timp nici sa rada. Cica asa i-a aparut si cocoasa, de la cat a stat aplecat deasupra gratarului. A invatat meseria "din familie". Are 59 de ani. Ehei, cat timp a trecut! Vreo 20 de ani avea cand a pus primul mititel pe gratar.
Istoria mititeilor
Vrem sa stim istoria micilor. Nu e prea veche. Cica era un grataragiu pe Lipscani. Vindea carnati. Nea Sandu spune ca asta s-ar fi intamplat prin anul 1900. si, la un moment dat, ramane omul fara mat. De porc, de oaie, ce-o fi avut el acolo. Cert e ca o facuse "de oaie"! Nu mai avea in ce sa puna carnea tocata. Chiar nenorocire, sa ai oameni la coada, burti ghioraind de foame, iar tu sa le zici "gata pravalia pe ziua de azi". si cum berile se incalzeau "nefericite" in halbe, iar povestea asta se putea transforma intr-un "dezastru" national, grataragiul si-a luat inima-n dinti, a portionat carnea tocata, a "jucat" fiecare bucata in maini, apoi a aruncat-o asa, goala si nevinovata, pe gratarul incandescent, asteptand ca numai providenta sa arate lumii intregi daca acest gest a fost bun sau nu. si pana la urma s-a dovedit de-a dreptul istoric…
Lacrimi la gratar
Sa iasa la pensie? "Nici pomeneala!", se exprima cu incredere Andrei Alexandru, grataragiul, "nea Sandu" cum il stie lumea. Se bucura ca-i zicem asa. A fost si pe scena la Teatrul National cu gratarul lui, intr-un spectacol, cu ani in urma. A facut ce stie de-o viata. Arta. Pasiune. Talent. Dansul mititeilor nu e intamplator in mainile "profesorului" lor. "Miroase" totusi a ceva nea Sandu. E pofta de viata. Pasiunea. E locul lui acolo, la gratar. Chiar daca e putin adus de spate, e totusi inalt, lat in umeri. Domina locul, coltul lui de lume. Lumea lui. si ochii mari, scrutatori. Parca te "citeste" imediat. stie ce fel de om esti. si a vazut multi oameni la viata lui. De toate felurile. O amintire placuta, dintre multele pe care le are?
Da, e una. Rascolitoare chiar. Cum restaurantul e la doi pasi de Aeroportul Baneasa, oamenii coboara din avioane si dau cu nasul direct in fumul mititeilor. Printre calatori sunt romani plecati de ani buni in strainatate. I-a dus viata, vrand-nevrand, peste mari si tari. si cum au pasit din nou pe pamantul patriei lor, dau fuga la mititei. La gratar. Sa manance, in sfarsit, ceva romanesc. si unii dintre oamenii aceia incep sa planga. Asa se descarca de dorul de tara cu care au trait ani la rand, mancand mici.
Mititei congelati
Strainii care pleaca de la noi din tara vor sa ia de aici un suvenir. si aleg mititeii. Cruzi sau rumeniti, ii pun la pastrare, la congelator, sa-i manance la ei acasa, cu familia. si aici vine alta treaba, ca nu numai micii pleaca in strainatate. Ba chiar si grataragiul, nea Sandu, ar fi putut sa plece cu tot cu mititeii lui. A primit oferte sa se duca in alte tari, "sa faca mici la mari restaurante". Dar nu s-a dus. De ce? Ca are un "frate" in Romania, asa zice. Este vorba despre patronul restaurantului, Ion Oita, pe care Cocosatu’ il cunoaste de 30 de ani. De atunci muncesc cot la cot.
Porecla inregistrata la OSIM
De altfel, Ion Oita este cel care a inventat brandul "Cocosatu’". Patronul zice ca doi ani, dupa ce a deschis localul din Capitala, n-a stiut ce nume sa-i dea. "Cocosatule, hai ca ne e foame", il strigau clientii pe grataragiu. si azi asa, maine asa, pana cand Cocosatu’ i-a ramas numele omului, care a ajuns pana si sigla inregistrata la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Probabil ca e prima porecla oficializata in acest fel. si tot asa se cheama si restaurantul, dupa porecla grataragiului.
Specializare in Germania
Ion Oita este si el o "figura". A invatat ce e acela restaurant prin 1966, de cand lucra pe litoral. Acolo si-a facut ucenicia cinci ani la rand. Pe urma a fost trimis la specializare in Germania de Vest, din 1972, timp de un an. "Cel mai important lucru pe care l-am invatat e respectul pentru client", zice barbatul inalt, cu parul alb, care se tot uita dupa oamenii lui, cat timp a stat de vorba cu noi, sa nu cumva sa fie un client nemultumit. Are in total 50 de angajati care fug tot timpul printre cele 300 de mese raspandite pe terasa si in saloane. si cand te gandesti ca a plecat de la trei mese, cu 15 ani in urma, cand a "descalecat" in Baneasa! Oita s-a hotarat la inceput sa ramana in Germania. Destinul l-a dus apoi mai aproape de casa, in comuna Sohatu din judetul Calarasi.
Era acolo un post liber de director comercial, care la vremea aia insemna ca era sef peste un complex de magazine, inclusiv un restaurant. E aici o intreaga istorie despre Nelu "Bodegaru’", cum era cunoscut Oita in zona aceea. Omul a reusit sa faca un local in stil occidental in mijlocul Baraganului, cu meniuri alese si bauturi fine servite in pahare cu picior. Ce-i drept, multe pahare au fost sacrificate, povesteste el, pana cand localnicii au invatat sa nu le mai confunde cu ulcelele pe care isi varsau de obicei nervii…
Prieteni de la Sohatu
Tot acolo, la Sohatu, la un targ de duminica, a inceput prietenia dintre Ion Oita si nea Sandu Cocosatu’. "Am intepenit cand l-am vazut prima oara", isi aminteste Ion de prima intalnire cu Sandu. Atunci a vazut cum "dansau" mititeii, dupa "regia" grataragiului. Avea o viteza asa de mare, ca putea sa stinga pofta de mancare la opt clienti intr-un minut. "Cum l-am vazut, a fost clar ca el e omul de care am nevoie", isi aminteste gazda. Anii au trecut si tot impreuna au muncit de atunci, pana cand a fost deschis restaurantul din Bucuresti, in 1993, de unde a pornit si legenda Cocosatului. Vorba unui gurmand, sa avem si noi un Cocosat celebru, nu numai cel de la Notre Dame…
2.000 de mititei pe zi
La mititei e program de armata, nu alta. Dimineata la 7.00 se da "alarma". Cel putin 2.000 de mici ajung zilnic pe gratarul lui nea Sandu. Programul tine pana la ultimul client, care poate sa fie si la miezul noptii. Daca bati la poarta restaurantului si la 3 dimineata, tot iti deschide cineva, ca patronul aici locuieste. Oita si-a ridicat niste camere in mijlocul localului sau. Mai vrem sa stim si din ce se fac micii. Dar e secret. Marca inregistrata. Dar tot se stie ca la baza stau carnita tanara de vita si de porc, numai ceafa si piept. Portionarea e spilul, acolo e marele secret, de ti se topesc mititeii in gura mai ceva ca untul la soare. E reteta de-o viata, asa cum o folosesc Ion Oita si nea Sandu.
