» E dimineata. O dimineata rece de octombrie, adanca, dar linistita. Nu se mai aud decat respiratia puternica a masinii si fosnetul inca somnoros al apei. Un chiot lung sparge tacerea rasaritului la Pristol o data cu turmele de vite ale localnicilor care coboara la pascut spre pipernicita pasune din trista lunca invadata de carduri de gaste, "singurii infractori din zona care obisnuiesc sa mai treaca granita la sarbi ori la bulgari", dupa cum se exprima subcomisarul Valeriu Pora de la IJPF Mehedinti.
Trecem de fostul pichet al granicerilor, ajuns o paragina, si pe langa cateva cazemate care amintesc de "vremea titoismului", cand se plantase gardul de sarma ghimpata pe fasie, iar pasnicii oameni ai locului au fost condamnati la izolare. In zare, casele si turlele a doua biserici se-arata si dispar ca niste naluci in bataia razelor unui soare cu colti, care incalzeste si uriasa piatra alba de pe mal, pe ale carei fete apar si primele picaturi ce se tes incet in usoare siroiri. Suntem pe malul Dunarii, in dreptul gurii de varsare a Timocului in fluviu, langa Triplex Confinium, piatra de hotar dintre Serbia si Bulgaria. Acolo unde "cocosii canta in trei tari", eveniment pentru care satenii din Pristol si cei din Cozia isi revendica intaietatea.
Istoria pietrei de hotar
"Cursul cu numeroasele lui meandre inspre varsare al apei Timocului – afirma dr. ing. Ion Sandu, fiu al acestor locuri, astazi director al Apelor Romane din Mehedinti –, capricios la orice viitura, se abatea din matca lui ori in stanga, ori in dreapta, dand nastere la interminabile conflicte privind granita dintre Serbia si Bulgaria." Potrivit inscriptiei de pe piatra de hotar pusa pe malul romanesc, ea a fost amplasata aici in noiembrie 1919, dupa ce, in prealabil, s-au facut delimitarile de hotar dintre aceste tari. Ca punct de despartire, "Confinium" a fost definit locul de intersectie dintre talvegul fluviului Dunarea si talvegul raului Timoc (un "talveg" fiind linia care uneste punctele cele mai adanci ale albiei unui curs de apa). S-au facut atunci sondaje si masuratori la gura Timocului, pe baza lor stabilindu-se amplasamentul pietrei "Triplex Confinium", devenita de aproape noua decenii un fel de "piatra a pacii", cum se exprima plastic stefan Garagancea, secretarul Primariei din Pristol.
Sate cu viitor in deriva
Ca si in alte asezari de langa Dunare, si in cele doua sate ale Pristolului viermele dezradacinarii a ros cu agresivitate o data cu instalarea ciumei rosii in tara. Dar parca niciodata ritmul de parasire a lor de catre tineri n-a fost mai galopant ca dupa 1990. Astazi, in comuna mai vietuiesc vreo 1.700 de suflete. "Jumatate dintre locuitori depasesc varsta de 60 de ani", afirma dr. Paula Boboc, medicul Pristolului din ultimii 15 ani, originara de prin Valea Amaradiei, de la Cruset, care s-a legat sufleteste de aceste locuri si de oamenii lor.
Asezarea se faleste cu un adevarat record in randul satelor din Mehedinti: nu mai putin de 40 de militieni si politisti si-au luat zborul de aici. Din satele unde astazi mortii se inghesuie in cele doua cimitire.
Depopularea masiva nu pare sa dea de gandit autoritatilor, chiar daca cifrele statistice sunt alarmante. La nivelul ultimilor ani, numarul casatoriilor se cifreaza intre 7 si 10 in decursul a 12 luni, iar al nasterilor dintr-un an nu sare nici el peste aceasta valoare, in vreme ce al celor care trec in lumea umbrelor oscileaza intre 35 si 45. In satul Cozia abia s-au strans in aceasta toamna sase prichindei sa mearga la scoala in care curand, ca si in altele, "nu va mai suna clopotelul", expresie cutremuratoare rostita de micutul Dragos Tunsoiu. Numarul elevilor din scoala s-a imputinat drastic si o data cu el si cel cadrelor didactice. In cele doua sate mai exista doar trei invatatori, in schimb prospera parohiile, prea ocupate cu inmarmantarile si parastasele. "Avem ceea ce meritam", spune Jana Celac, directorul caminului cultural, in acelasi timp si biblioteca localitatii. Nimeni nu mai vine sa imprumute de ani buni o carte. Nici macar copiii de scoala.
Intr-o casuta modesta, dar cu curtea plina de oratanii, traieste veteranul de razboi, ramas fara un picior in luptele de la Cotul Donului, Dumitru Anghel. Nu mai aude bine, dar are o judecata inteleapta. Il ingrijeste fiica sa, Constanta, astazi pensionara, dupa ce a lucrat la "Cazanele" din Orsova. "N-am avut de ales si a trebuit sa vin la Pristol", isi aminteste acesta. Batranul, pe care l-am gasit barbierindu-se pentru ca nu-i place sa arate urat nici la varsta de 94 de ani, dupa cum afirma strecurand un usor zambet in coltul gurii, a muncit si fara un picior. Asa cum a putut, sprijinandu-se in carja ce-l insoteste de vreo 65 de ani. Il intrebam ce s-a schimbat la Pristol din tineretea sa. Percepe cu greutate, pentru ca apoi sa se porneasca precum un torent reactivat de apele primaverilor. "Oamenii erau atunci mai uniti. Erau mai echilibrati, mai asezati sufleteste, iar diferentierile dintre ei se faceau dupa cum fiecare era mai harnic, nu dupa banii pe care ii are, ca astazi. De Sfintii Constantin si Elena era sarbatoare mare la Pristol, fiecare punea mesele la poarta pline cu bucate si se ospata toti trecatorii. Nici comunistii n-au reusit sa opreasca sarbatoarea. Zilele acelea de demult nu le mai gasesc astazi in lumea satului meu. Lumea s-a schimbat mult, parca s-a smintit. Mai demult nu erau atata rautate, nici atata invidie ca astazi. Acum sunt in frunte cei care ieri erau ignorati. Lumea nu mai are frica de Dumnezeu. Am o neliniste cand ma gandesc la vremurile de demult. Rar imi mai calca pragul oameni dragi, cu care sa stau de vorba si sa rasfiram lumea si vremurile."
Misterul nedezlegat
Se lasa seara. Nu departe de piatra de hotar, care a facut deja istorie, motorul unei barci taie apa Dunarii, linistea se sparge in cioburi si in tipete de gaste care se incapataneaza sa paraseasca fluviul. Cerul parca pravale avalanse de nori in timp ce aici, langa "Triplex Confinium", baltaretul alearga suierand spre noi dinspre gura Timocului. Asteptam sa treaca timpul si sa auzim cum canta cocosii in trei tari. Depasim in memorie amintirile de peste zi si dam peste "veselul" nea Gheorghe Capra, suparat pe cei care au distrus complexul de porci de la Gruia, unde se cresteau 35.000 de capete pe an, lasandu-l si pe el in "singuratate de bani", cum repeta insistent. si de asta bea, pentru ca nu mai are nimic bun de facut. E apatic precum toti batranii Pristolului pe care i-am intalnit scufundati in amintiri, care au facut razboiul si care nu mai asteapta nimic decat drumul cu cotiga trasa de "trabantul popular" – cum numeste el magarul – catre cimitir. Imi spun ca oamenii acestia nu mai au aproape nici o speranta. Poate cei tineri, asa putini cati mai sunt. Misterul nedezlegat al acestor locuri si al acestor oameni pare ca se desluseste la miezul noptii, atunci cand cocosii se dezlantuie in cantari, fara granite, intr-un cor dirijat doar de instinctul speciei lor, auzite peste fluviu, in Valea Timocului.
» Dupa documente, spre obArsii
Cu trei ani in urma, Pristolul a implinit patru secole de atestare documentara. Ceea ce trebuia sa fie o mare sarbatoare a trecut neobservat. Potrivit surselor istorice, satul este atestat din 16 septembrie 1604, atunci cand mosia din Campia Blahnitei, aflata in proprietatea Mariei, fiica vornicului Draghici din Floresti, fost mare clucer, a fost daruita de catre stapana Manastirii Cozia "spre vesnica pomenire a fiului ei Radu, decedat". Dania a fost recunoscuta si intarita pentru manastire prin alte documente date de catre domnitorii Radu Mihnea (1612), Alexandru Ilies (1617), Matei Basarab (1626), Constantin Brancoveanu (1730). Pristolul si mosia sa au ramas in stapanirea manastirii pana la reforma agrara din 1864 a lui Cuza Voda, cand pristolenii au fost improprietariti si au hotarat sa intemeieze si satul cu ulite drepte, pe care l-au botezat Cozia.
"Cursul cu numeroasele lui meandre inspre varsare al apei Timocului se abatea din matca lui ori in stanga, ori in dreapta, dand nastere la interminabile conflicte privind granita dintre Serbia si Bulgaria." —Ion Sandu
