6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodPrimăriile trebuie să dea semne de inteligență energetică

Primăriile trebuie să dea semne de inteligență energetică

Directiva Parlamentului European privind performanța energetică a clădirilor prevede că până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi vor trebui să aibă un consum de energie aproape egal cu zero. Imobilele noi deținute sau ocupate de autoritățile publice vor fi obligate să atingă acest deziderat doi ani mai devreme. Nimeni nu pare să ia în serios aceste norme. Așa ne vom trezi la datele scadente că trebuie să plătim amenzi către Uniunea Europeană. În cazul gunoiului nesortat, acestea ajung, în prezent, și la 90 de lei pe tonă.

În curtea Universității Politehnice  din Bucu­rești s-a construit, pentru uz didact, o clădire cu două apartamente care nu are calorifere și în care nu trebuie deschise geamurile pentru a aerisi. Se numește casa pasivă și este cercetată pentru motive care ne “suflă în ceafă“. Conform Strategiei Energetice a României pe anii 2015-2035, rezervele certe cunoscute de petrol pot susține un nivel actual de consum, în lume, doar până în anul 2040, iar cele de gaze naturale până în anul 2070. După care s-ar putea să asistăm la prăbușirea civilizației carbonului. Pentru ca această cădere să fie cât mai lină, oamenii de știință și responsabili în deciziile politice mondiale majore pregătesc „civilizația energiei electrice“.

„După criza petrolieră din anul 1973, a apărut un interes ridicat în proiectarea clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, mai ales în condițiile în care consumul non-industrial este de 40% din totalul de energie primară. Astfel a luat naștere și conceptul de «case pasive», inițial ca un proiect-pilot susținut de Landul Hessen, care s-a extins mult în Europa, ajungând la peste 250.000 în prezent“, ne-a declarat ing. dr. Vladimir Tanasiev, conducătorul unui concept similar din Universitatea Politehnică București.  Aceste clădiri asigură un climat confortabil pe parcursul întregului an cu un necesar minim de energie pentru încălzire sau răcire. Imobilul își produce singur energia necesară consumului, pe de o parte, și conține elemente de construcție care îi asigură un consum redus de energie pentru menținerea unui climat interior optim, pe de altă parte. Casele folosesc energie electrică pentru încălzire, răcire și menaj. În cazul celei de la Politehnică, încălzirea și răcirea se fac prin intermediul unei pompe aer-aer, care folosește electricitatea produsă de panourile solare de pe clădire și enegia termică a pământului, de la adâncimea de 80 de metri. Pompa de căldură circulă aerul prin țevile subterane, unde acesta preia temperatura subterană de 10 grade Celsius, o aduce la suprafață și, în funcție de anotimp, suplimentează necesarul de căldură sau răcorește încăperea. Schimbul de temperatură se face prin gurile de ventilație din camere – nu prin calorifere.

De asemenea, zidurile imobilului trebuie să asigure o izolare perfectă pentru a nu avea pierderi de energie. „Pentru a realiza o casă pasivă trebuie să respectăm trei condiţii de bază: un consum redus de energie, ceea ce înseamnă că pentru încălzire necesarul de energie trebuie să fie mai mic de 15 kilowaţi-oră pe metru pătrat, pe an. Asta înseamnă de fapt o reducere de 10 ori faţă de o casă nou-construită clasică. Trebuie să fie etanşă, adică la o diferenţă de presiune de 50 de Pascali între interior şi exterior schimburile de aer trebuie să fie mai mici de 0,6 într-o oră. De asemenea, necesarul total de energie primară trebuie să fie mai mic de 120 de kilowaţi oră pe metru pătrat – unde sunt incluse absolut toate consumurile generate de o clădire“, ne-a explicat Vladimir Tanasiev.

Într-un imobil obișnuit, schim­burile de aer între exte­rior și interior sunt mult mai mari. De asemenea, utilizatorii deschid de multe ori geamul pentru aerisirea spațiului, făcând risipă de energie. Casa pasivă utilizează un sistem de ventilație care asigură un aer proaspăt în clădire, care o și încălzește sau răcește, în funcție de anotimp.  Cu alte cuvinte, într-o astfel de locuință nu este necesară deschiderea geamului.

Producători naționali de energie

Proprietarii de case pasive vor putea câștiga bani fără să facă nimic. Iată cum: chiar dacă au autonomie energetică, vor fi conectați totuși la rețeua națională și vor pompa în aceasta surplusul de energie realizat. Administratorul rețelei va fi obligat să plătească această energie sub formă de certificate verzi, conform unei legislații speciale. Proprietarii de case pasive vor deține contoare speciale, care vor înregistra traficul de curent dinspre aceste locuințe către rețea, sau invers, contorizând cu exactitate sumele datoare producătorului casnic de electricitate. “Metodologia realizării unei case pasive a fost dezvoltată de Institutul de case pasive din Germania și este promovată atât în Uniunea Europeană, dar și în țări precum SUA sau Canada. Acum, aceste cerințe deși par simple, definesc un alt mod de construire a clădirii. Institutul de case pasive pune la dispoziția utilizatorilor un program pentru a le permite acestora să introducă caracteristicile elementelor constructive, dar și cele ale instalațiilor de încălzire, pentru a verifica dacă pot primi certificatul de casă pasivă. Programul vine cu o serie de materiale și instalații predefinite ce sunt acreditate de institutul de case pasive, ușurând astfel munca celor care doresc să construiască o astfel de casă“, a explicat Vladimir Tanasiev.

Altfel spus, cel care dorește o autorizație de construcție, trebuie să dovedească din proiect că stăpânește tehnologia inteligenței energetice, iar cercetările din cadrul Politehnicii bucureștene își propun să ajute constructorii în acest domeniu, fie pentru proiecte particulare, fie pentru unele administrative, în viitorul foarte apropiat.

Costurile unei case pasive se ridică în medie la 150 de euro pe metru pătrat și se amortizează în 20 de ani.   

Taxe

Doar 35% din preț reprezintă consumul de energie electrică

Un alt aspect pe care multă lume nu îl știe este că începând cu anul 2012 legislația privind consumul de electricitate s-a modificat în avantajul consumatorului, în sensul că a fost introdusă competiția între furnizori, adică s-a eliminat termenul de consumator captiv. De unde vine curentul la becul din casă? Sistemul energetic românesc este format acum din producători (hidrocentrale, centrale nucleare, eoliene, fotovoltaice și termocentrale), transportatorul național, care este Transelectrica, transportatorul local, care este distribuitorul, furnizorul, care ne vinde curentul electric de pe factură și, desigur, consumatorul.  Când s-a legiferat această stare de lucruri, în 2012, distribuitorul era și furnizor, de aceea el avea monopol de furnizare pe zone mari ale țării – și a rămas așa în majoritatea zonelor țării, pentru că lumea nu cunoaște legislația. Acum au apărut noii furnizori ce pot activa pe acestă piață și care au introdus termenul de concurență, în beneficiul consumatorilor. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are postat pe site-ul propriu lista firmelor furnizorilor de energie electrică care activează pe piaţa cu amănuntul. Asta înseamnă că toţi clienţii casnici pot consulta aceste liste şi îşi pot schimba furnizorul de energie în 21 de zile dacă vor găsi o ofertă mai bună decât cea pe care o au în prezent.

Cum vă puteți alege furnizorul, pas cu pas: trebuie să intraţi mai întâi pe www.anre.ro, secţiunea “Info consumatori“. În pagina deschisă accesați rubrica “Operatori economici“, în subcapitolul “Energie electrică“, care la rândul lui are o rubrică numită “Furnizare către consumatori“. Aici vi se va deschide lista celor 53 de firme licenţiate pentru furnizarea energiei electrice pe piaţa cu amănuntul. La fiecare firmă în parte veţi găsi cel puţin un număr de telefon şi o adresă de internet unde puteţi afla detalii despre ofertele firmelor. Dacă veţi găsi o ofertă mai bună decât aceea pe care o aveţi acum, noul furnizor vă va învăţa ce aveţi de făcut. Nu uitaţi că aveţi dreptul de a negocia preţul!

În fine, pentru a produce schimbarea trebuie să notificaţi vechiul furnizor privind încetarea contractului cu 21 de zile înainte, printr-un model pe care îl descărcaţi de pe www.anre.ro. Oricum, noul furnizor vă va învăța tot ce trebuie să faceți – este în interesul lui.
În termen de 42 de zile de la încetarea contractului, vechiul furnizor va transmite clientului factura cu decontul final şi… gata! Procesul de schimbare a furnizorului este gratuit, perceperea oricărei taxe fiind interzisă.

În fine, pentru a putea negocia, trebuie să știți despre ce este vorba pe o factură. De la început trebuie spus că doar 35% din prețul unei facturi la electricitate este curent electric consumat efectiv! Restul reprezintă taxe.

Energie activă

Ce conține factura de curent

Pe factura de curent a consumatorului casnic, electricitatea consumată se împarte în cea fixată de ANRE, care reprezintă 40% din curentul consumat, şi cea de pe piaţa liberă, care reprezintă 60% din factură. În acest moment, la consumatorii casnici se poate negocia preţul pentru 60% din factură, respectiv cea de la poziţia „Energie activă CPC“, adică energia de pe piaţa concurenţială. Conform calendarului liberalizării, pentru clienții non-casnici liberalizarea s-a sfârșit în 2014, iar pentru casnici se va sfârși la 31 decembrie 2017.

O factură începe cu „Rezervare“, adică taxa pentru un anumit număr de kilowaţi asiguraţi. Următorul capitol este

„Ener­gie activă“, care este, de fapt, de două feluri: energie activă reglementată, unde intră tariful kilowatului reglementat, tariful de transport etc.
Aici intră şi pierderile pe reţea, care la noi sunt de 9,5% din preţul unui kilowat. În Uniunea Europeană, media acestor pierderi este de 7,5%. Sub acesta ar trebui să existe un capitol distinct, numit „Energia activă CPC“, adică energia primită din piaţa concurenţială (60% pentru casnici), zona unde putem negocia. Sub ea se află „Contribuţia de cogenerare“, prin care se plăteşte energia de la termocentrale. Dacă nu mai merg eolienele, fotovoltaicele sau hidrocentralele – intră în acţiune termocentralele, siguranța continuității livrării de energie în rețeaua națională. Pentru ca termocentralele să fie pregătite mereu, trebuie să plătim o taxă.

După cogenerare urmează „Certificatele verzi“, o formă de susţinere a investiţiilor în energia verde, susţinere care va dispărea din facturi undeva către anul 2022. Apoi acciza percepută de stat, Taxa radio-TV şi Taxa pe Valoare Adăugată.

Diferența de prețuri reflectă abilitatea fiecărui furnizor de a ști să facă rost de curent electric ieftin de pe piața liberă, pentru clienții săi. Menționăm că cel mai ieftin curent îl furnizează fotovoltaicele, apoi eolienele, apoi hidrocentralele, centralele nucleare și termocentralele.

Lege

Drepturile consumatorului în raport cu furnizorul

Aceste drepturi sunt reglementate de standardele de performanţă privind furnizarea de curent electric, respectiv Ordinul preşedintelui ANRE 118/2015.

 Dacă un client a cerut unui furnizor să îi emită oferta de furnizare, iar acesta din urmă nu face acest lucru în 15 zile lucrătoare, va fi amendat cu 100 de lei, bani care intră în contul consumatorului, la care se vor adăuga 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Dacă un client a făcut o contestaţie la factură şi nu i s-a răspuns în 5 zile, prin notificare consumatorul poate amenda furnizorul cu 100 de lei. Dacă vi s-a oprit curentul şi aţi comunicat incidentul furnizorului, iar acesta nu a trimis mai departe informaţia distribuitorului, în termen de 4 ore, îl puteţi amenda pe furnizor cu 100 de lei, la care se adaugă 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Furnizorul este obligat şi să intermedieze corespondenţa dintre furnizor şi distribuitor şi în alte probleme decât cele prezentate mai sus. Astfel, informaţiile trebuie transmise în 24 de ore pentru sesizările primite prin
e-mail şi două zile pentru sesizările prin fax – în caz contrar amenda este de 100 de lei.

În cazul în care solicitaţi modificarea tarifului de furnizare şi nu vi s-a răspuns în 10 zile lucrătoare, amenda pentru firma de furnizare este de 100 de lei.

 În cazul în care furnizorul nu răspunde unei petiţii din partea consumatorului, alta decât cea legată de incidente de furnizare, în termen de 15 zile lucrătoare, amenda este de 100 de lei.

Una peste alta, valoarea amenzilor pe care i le poate aplica consumatorul furnizorului este de 600 de lei.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă